Estera 3:1-15

  • Haman este pus într-o poziție importantă (1-4)

  • Haman pune la cale uciderea iudeilor (5-15)

3  După un timp, regele Ahașveroș l-a pus pe Haman,+ fiul lui Hamedata, agaghitul,+ într-o poziție importantă și l-a înălțat dându-i mai multă autoritate decât tuturor celorlalți prinți.+ 2  Toți slujitorii regelui care erau la poarta regelui se plecau și se prosternau înaintea lui Haman, pentru că așa poruncise regele cu privire la el. Dar Mardoheu n-a vrut să se plece sau să se prosterneze. 3  De aceea, slujitorii regelui care erau la poarta regelui i-au zis lui Mardoheu: „De ce nu te supui poruncii regelui?”. 4  Și îl întrebau aceasta zi de zi, dar el nu-i asculta. Atunci i-au spus lui Haman, ca să vadă dacă comportamentul lui Mardoheu avea să fie tolerat;+ căci Mardoheu le spusese că era iudeu.+ 5  Când a văzut că Mardoheu nu voia să se plece și să se prosterneze înaintea lui, Haman s-a umplut de furie.+ 6  Dar era prea puțin lucru în ochii lui să-l omoare* numai pe Mardoheu, fiindcă i se vorbise despre poporul lui Mardoheu. De aceea, Haman căuta o cale de a-i ucide pe toți iudeii, poporul lui Mardoheu, de pe tot cuprinsul imperiului lui Ahașveroș. 7  În prima lună, adică luna nisan*, în al 12-lea an+ de domnie al regelui Ahașveroș, s-a aruncat purul+ (sorțul) înaintea lui Haman pentru a se stabili ziua și luna*. Și la sorți a ieșit luna a 12-a, adică adar*.+ 8  Atunci Haman i-a spus regelui Ahașveroș: „Printre popoarele din toate provinciile imperiului tău+ este împrăștiat și risipit un popor+ care are legi diferite de ale tuturor celorlalte popoare și care nu respectă legile regelui. Nu este în folosul regelui să permită lucrul acesta. 9  Dacă regele găsește de cuviință, să se scrie un decret ca să fie omorâți. Și eu le voi da 10 000 de talanți* de argint demnitarilor ca să-i pună în trezoreria regală*”. 10  Atunci regele și-a scos inelul cu sigiliu+ de pe deget* și i l-a dat lui Haman,+ fiul lui Hamedata, agaghitul,+ dușmanul iudeilor. 11  Regele i-a spus lui Haman: „Ți se dau și argintul*, și poporul; fă cum crezi că este mai bine”. 12  Apoi, în a 13-a zi a primei luni, au fost chemați secretarii regelui.+ Ei au scris+ tot ce le-a poruncit Haman satrapilor regelui, guvernatorilor numiți peste provincii și prinților popoarelor, fiecărei provincii potrivit scrierii ei și fiecărui popor în limba lui. S-a scris în numele regelui Ahașveroș și s-a sigilat cu inelul cu sigiliu al regelui.+ 13  Scrisorile au fost trimise prin curieri în toate provinciile regelui. Prin acestea se poruncea să fie omorâți, distruși, da, uciși toți iudeii, tineri și bătrâni, copii și femei, într-o singură zi, în a 13-a zi a lunii a 12-a, adică luna adar,+ și să le fie jefuite bunurile.+ 14  Textul* documentului trebuia să devină lege în toate provinciile și să fie anunțat tuturor popoarelor pentru ca ele să fie pregătite pentru ziua aceea. 15  Curierii au plecat în grabă,+ la porunca regelui. Și legea a fost dată în fortăreața* Susa.+ Apoi regele și Haman s-au așezat să bea, dar în orașul Susa era mare tulburare.

Note de subsol

^ Lit. „să pună mâna”.
^ Adică ziua și luna în care Haman să-și ducă la îndeplinire planul.
^ Un talant echivala cu 34,2 kg. Vezi Ap. B14.
^ Sau, posibil, „voi da 10 000 de talanți de argint ca să fie puși în trezoreria regală pentru cei ce duc la îndeplinire această sarcină”.
^ Lit. „de la mână”.
^ Este posibil să fie vorba despre argintul pe care Haman avea să-l ia de la iudei.
^ Sau „Copia”.
^ Sau „palatul”, „citadela”.