11 NOIEMBRIE 2025
RUSIA

Fratele Dmitri Doljikov și soția lui, Marina, după ce a fost eliberat

Fratele Dmitri Doljikov a fost eliberat înainte de termen dintr-o instituție corecțională

Fratele Dmitri Doljikov a fost eliberat înainte de termen dintr-o instituție corecțională

La 24 octombrie 2025, Tribunalul Regional Novosibirsk a dispus eliberarea imediată a fratelui Dmitri Doljikov din instituția corecțională în care își executa pedeapsa. El fusese condamnat în 30 iunie 2023 la trei ani de muncă forțată.

În perioada în care a fost urmărit penal, Dmitri a stat mai mult de două luni în arest preventiv și mai bine de șapte luni în arest la domiciliu. În declarația sa finală, Dmitri a explicat ce l-a ajutat să persevereze: „Fiind Martor al lui Iehova, cel mai important lucru este să mă îngrijesc de necesitățile mele spirituale și să mă străduiesc să fac ce e drept. În bine-cunoscuta Predică de pe munte, Isus Cristos a spus: «Fericiți sunt cei conștienți de necesitățile lor spirituale». (Matei 5:3) Și exact asta simt: Sunt fericit! Nu sunt bucuros că sunt persecutat pe nedrept, dar simt o profundă satisfacție știind că Dumnezeu mă aprobă”.

Ne bucurăm că Dmitri este din nou împreună cu familia lui. Suntem siguri că și noi putem fi fericiți, chiar dacă trecem prin încercări sau suntem persecutați. (Matei 5:10)