Română
Vestea bună se predică de 100 de ani în Ghana
https://cms-imgp.jw-cdn.org/img/p/702024269/univ/art/702024269_univ_sqr_xl.jpg

Stânga: fratele Claude Brown, care a sosit în Coasta de Aur (în prezent, Ghana) în 1924; centru sus: câțiva dintre primii frați botezați în Coasta de Aur în 1927; centru jos: prima filială din Coasta de Aur

12 DECEMBRIE 2024
GHANA

Vestea bună se predică de 100 de ani în Ghana

Vestea bună se predică de 100 de ani în Ghana

La 9 noiembrie 2024, la filiala din Ghana, peste 500 de persoane au asistat la un program special, ținut cu ocazia împlinirii a 100 de ani de când a început lucrarea de predicare a Regatului în Ghana. Programul a inclus videouri, puneri în scenă și cuvântări care au evidențiat momente-cheie din istoria Martorilor lui Iehova din țară.

În 1924, Claude Brown, un Student în Biblie din Indiile de Vest, a sosit în Coasta de Aur, cum era numită atunci Ghana, și a început să predice vestea bună în Accra, capitala țării. Mesajul despre Regat s-a răspândit rapid și s-au format grupe de studiere a Bibliei în diverse zone ale țării. După trei ani, primii localnici s-au botezat. În anii ’30 și la începutul anilor ’40, frații noștri s-au confruntat cu multe încercări și au fost persecutați deoarece și-au păstrat neutralitatea creștină. Însă a fost evident că Iehova binecuvânta eforturile lor de a anunța ‘vestea bună despre ceva mai bun’. (Isaia 52:7) Demn de remarcat, la sfârșitul Celui de-Al Doilea Război Mondial, în 1945, numărul Martorilor lui Iehova din țară ajunsese la aproape 600.

Frații George Baker și Sidney Wilkinson alături de câțiva frați locali în 1948

Mai târziu, în iunie 1947, au sosit în Coasta de Aur primii misionari repartizați aici, George Baker și Sidney Wilkinson, care au absolvit Școala Galaad. În cinci ani, numărul vestitorilor Regatului a crescut la aproape 4 500. În 1948 a fost înființată prima filială din Coasta de Aur pentru a supraveghea lucrarea de predicare din acest teritoriu productiv. În următoarele decenii, mii de persoane au reacționat favorabil la mesajul Bibliei și s-au alăturat închinării curate.

În prezent, aproape 160 000 de frați și surori participă cu zel la lucrarea de predicare și predare din Ghana. La filială se traduc materiale bazate pe Biblie în 12 limbi vorbite în țară.

Stânga: frați și surori bucurându-se de programul special, ținut cu ocazia împlinirii a 100 de ani de când a început lucrarea de predicare a veștii bune în Ghana; dreapta: membri ai familiei Betel cântând cântări ale Regatului cu ocazia programului special

În cuvântarea-cheie din cadrul programului special, fratele Samuel Kwesie, membru al Comitetului filialei din Ghana, a menționat multe încercări prin care au trecut slujitorii lui Iehova din Ghana în ultimii o sută de ani, dar și binecuvântările pe care le-au avut. Referindu-se la bogata istorie teocratică a Ghanei, el a spus: „Într-adevăr, în ultimul secol s-au împlinit cuvintele lui Dumnezeu care spun: «Cel mic va deveni o mie»”. (Isaia 60:22)