19 APRILIE 2023
ȘTIRI DIN ÎNTREAGA LUME
Depășesc cu bucurie orice obstacol pentru a asista la Comemorarea morții lui Cristos
Marți, 4 aprilie 2023, milioane de Martori ai lui Iehova și invitații lor au celebrat Cina Domnului. Mulți au trebuit să depășească mari obstacole pentru a asista la acest eveniment special.
Ucraina
De exemplu, în Ucraina, mii de persoane au asistat la Comemorare, în pofida vremii nefavorabile și a luptelor grele care se duc în unele zone. Într-un oraș din estul țării, unde situația e instabilă, bătrânii de congregație le-au pus la dispoziție vestitorilor cu o săptămână înainte o înregistrare a cuvântării de Comemorare. Câteva zile mai târziu, din cauza unei furtuni puternice, nu din cauza luptelor, acea zonă a rămas fără curent electric și fără internet. Toți frații și surorile din congregație au putut totuși urmări înregistrarea cuvântării de Comemorare, în ciuda penelor de curent și a războiului.
Kazahstan
Violetta, în vârstă de 15 ani, din Kazahstan, s-a confruntat cu opoziție din partea familiei. Ea locuiește împreună cu bunicul ei, care a fost un împotrivitor înverșunat al adevărului aproape 20 de ani. El a încercat deseori să-i împiedice pe membrii familiei sale să participe la întruniri și chiar le-a distrus publicațiile. Totuși, din iubire pentru nepoata lui, a început să poarte unele discuții biblice cu ea. Spre surprinderea Violettei, anul acesta, bunicul ei a acceptat să studieze Biblia și a asistat la Comemorare.
Sus: Suai (Timorul de Est); jos: Same (Timorul de Est)
Pentru alții, izolarea și distanța au constituit un obstacol. În Timorul de Est, se țin cu regularitate 55 de studii biblice la telefon cu persoane care locuiesc în Same și Suai. Ambele orașe se află la câteva ore de mers cu motocicleta de cea mai apropiată congregație a Martorilor lui Iehova. Prin urmare, s-au luat măsuri ca, în aceste orașe, Comemorarea să se țină în locuințe particulare. Un bătrân de congregație a călătorit 4 ore doar dus pentru a ține cuvântarea de Comemorare în Same, la care au asistat 56 de persoane. Un alt bătrân de congregație a călătorit circa 7 ore până la Suai, unde au fost prezente la Comemorare peste 50 de persoane.
Hualpén (Chile)
Fraților noștri din Hualpén (Chile) le-a fost greu să găsească o locație pentru Comemorare. Ei au cerut ajutorul unui oficial local pe probleme religioase pentru a găsi un loc potrivit unde să țină Comemorarea. Bătrânii de congregație au fost bucuroși când acesta i-a contactat și le-a pus la dispoziție cantina unei școli cu câteva ore înainte de Comemorare. Frații au trecut imediat la acțiune și au transformat cantina într-un loc plăcut de întrunire. Oficialul local și primarul orașului au acceptat invitația de a asista la Comemorare. Primarul a spus: „Îi felicit pe participanți pentru că au fost ordonați și respectuoși. Chiar și copiii s-au purtat foarte frumos. Puteți conta pe ajutorul nostru și pe viitor”.
Monaco
Ne-am bucurat și la auzirea veștii că frații noștri din Monaco au fost înregistrați oficial în noiembrie 2022. Ei au ținut Comemorarea într-un loc închiriat foarte frumos. O persoană invitată a spus: „Într-adevăr, sala este frumoasă, dar oamenii de aici o fac și mai frumoasă”.
Cât de încurajator este că mulți frați de-ai noștri au depășit aceste obstacole, dar și altele, pentru a respecta porunca lui Cristos de a ne întruni „în amintirea” morții sale! (Luca 22:19)

