Salt la conţinut

Puneet Aggarwal, Delroy Williamson, Ashok Patel (rândul de sus, de la stânga la dreapta); Mark Sleger, Jouni Palmu, Hiroshi Aoki (rândul de jos, de la stânga la dreapta)

10 IULIE 2020
ȘTIRI DE PE GLOB

Al doilea weekend consecutiv în care sunt lansate șase Biblii

Al doilea weekend consecutiv în care sunt lansate șase Biblii

Martorii lui Iehova au anunțat lansarea Bibliei în alte șase limbi în al doilea weekend consecutiv. În 4 iulie 2020, Biblia – Traducerea lumii noi a fost lansată în bislama și galla. A doua zi, Biblia – Traducerea lumii noi a fost lansată în limbile letonă și marathi, iar Scripturile grecești creștine – Traducerea lumii noi au fost lansate în bengali și karen (sgaw). Bibliile au fost lansate în format electronic în cadrul unor cuvântări înregistrate dinainte. Vestitorii au urmărit online aceste programe speciale și au fost deosebit de încântați de darurile spirituale primite.

Bislama

Ediția revizuită a Traducerii lumii noi în bislama a fost lansată de fratele Mark Sleger, membru al Comitetului filialei din Fiji. Vestitorii din Vanuatu au urmărit programul online, acesta fiind ținut în bislama și în limbajul semnelor bislamez.

La traducerea Bibliei au lucrat două echipe mai bine de trei ani. O traducătoare spune: „Frații vor fi foarte încântați de ediția revizuită a Traducerii lumii noi deoarece este ușor de citit, iar ortografia corespunde limbii vorbite în viața de zi cu zi. Ne va ajuta să înțelegem adevărul mai bine”.

Suntem convinși că această ediție revizuită a Bibliei îi va ajuta pe cei peste 700 de Martori vorbitori de bislama atât la studiul lor personal, cât și în lucrarea de predicare.

Galla

Fratele Delroy Williamson, membru al Comitetului filialei din Etiopia, a lansat Biblia – Traducerea lumii noi în galla. Evenimentul a fost urmărit în mediul virtual de 12 548 de frați și surori, inclusiv de cei 2 000 de vestitori care vorbesc galla.

Întrucât accesul la tehnologie este limitat în Etiopia, Corpul de Guvernare a aprobat ca programul înregistrat dinainte să fie transmis la un post de televiziune prin satelit. Vestitorilor li s-a dat și posibilitatea de a se conecta la întrunire prin telefon.

La această traducere au lucrat cinci traducători timp de cinci ani. Ediția revizuită va fi un instrument valoros pentru frații și surorile care slujesc în teritoriul de limbă galla.

Letonă

După 12 ani de muncă asiduă, a fost lansată Biblia Traducerea lumii noi în letonă. Toate congregațiile de letonă și de rusă din Letonia au fost invitate să urmărească programul.

Fratele Jouni Palmu, membru al Comitetului filialei din Finlanda, a ținut cuvântarea de lansare a Bibliei. El a spus: „Suntem încântați să le prezentăm cititorilor letoni această traducere modernă și ușor de citit. Sperăm că ea va contribui la bucuria de a studia Cuvântul lui Dumnezeu și de a medita la el”.

În legătură cu noile caracteristici ale Bibliei care încurajează munca de cercetare, un membru al echipei de traducere a spus: „Această traducere nouă a Bibliei poate fi comparată cu un «dispozitiv inteligent» spiritual, care îți oferă nenumărate posibilități de a te cufunda într-un studiu profund și în meditare”.

Marathi

Traducerea lumii noi în marathi a fost lansată în timpul unui eveniment la care au fost invitate să asiste toate congregațiile de marathi din India. Fratele Puneet Aggarwal, membru al Comitetului filialei din India, a anunțat lansarea Bibliei.

La proiectul de traducere au lucrat șase traducători timp de trei ani. O traducătoare a spus: „Această traducere le va fi de mare ajutor în special părinților și celor ce conduc studii biblice când le vor preda adevărurile din Biblie copiilor și persoanelor interesate”.

Altă traducătoare adaugă: „Această Biblie îți oferă un sentiment profund de satisfacție, întrucât numele divin, Iehova, a fost restabilit în paginile ei, în toate locurile unde apărea în textul original. Cititorii vor întâlni numele «Iehova» aproape la fiecare pagină, astfel că numele divin va primi laudele care i se cuvin”.

În India centrală, mai bine de 83 de milioane de persoane vorbesc marathi.

Bengali

Scripturile grecești creștine – Traducerea lumii noi în bengali au fost lansate de fratele Ashok Patel, membru al Comitetului filialei din India. La programul de lansare s-au conectat peste 1 200 de vestitori din India și din Bangladesh.

Cu peste 265 de milioane de vorbitori nativi, bengali este a șaptea limbă din lume după numărul de vorbitori. Pentru a realiza o traducere care să fie pe înțelesul majorității celor ce vorbesc bengali, la acest proiect au colaborat, timp de trei ani, traducători din diferite părți ale Indiei și ale Bangladeshului.

Fratele Patel a spus în cuvântarea sa: „Bengali este una dintre primele limbi indo-ariene în care s-a tradus Biblia. În 1801, a fost publicată prima traducere a Noului Testament. Punctul forte al acestei traduceri în bengali a fost acela că numelui divin, Iehova, i s-a dat locul cuvenit. Totuși, în traducerile actuale, numele divin a fost înlocuit cu titlul «Domnul». Cititorii se vor bucura să citească Scripturile grecești creștine – Traducerea lumii noi, întrucât ele constituie o traducere exactă, pe înțelesul tuturor”.

Un traducător a spus: „Această traducere este dovada că Iehova Dumnezeu îi iubește pe oameni, indiferent de mediul din care provin, și îi invită să învețe mai multe despre el și despre Fiul său, Isus Cristos”.

Karen (sgaw)

Fratele Hiroshi Aoki, membru al Comitetului filialei din Myanmar, a lansat Scripturile grecești creștine – Traducerea lumii noi în limba karen (sgaw). La program au asistat online 510 persoane din șase congregații și patru grupe.

Proiectul de traducere în karen (sgaw) a durat puțin peste un an. Un traducător s-a exprimat astfel: „Frații și surorile, precum și oamenii din teritoriu, se vor bucura să citească această traducere în karen (sgaw) deoarece în ea se găsește numele «Iehova» și este folosit un limbaj actual. Este exactă și ușor de înțeles. Îi mulțumim lui Iehova pentru acest cadou minunat, Biblia în limba inimii, care ne va ajuta să ne apropiem mai mult de el”.

O traducătoare a afirmat: „Traducerea lumii noi are un limbaj actual, așadar, ea îi va ajuta pe cititori să înțeleagă sentimentele personajelor biblice și situația în care se aflau ele, precum și să le imite credința”.

Ne bucurăm alături de frații și de surorile noastre care au primit aceste Biblii. Suntem convinși că aceste traduceri recent lansate îi vor ajuta pe vestitorii care vorbesc limbile respective să continue să se apropie de Iehova și să le împărtășească altora adevărul. (Ioan 17:17)