Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Martorii lui Iehova

Română

24 IULIE 2017
RUSIA

Instanța din Orel prelungește arestul preventiv în cazul dlui Dennis Christensen

Instanța din Orel prelungește arestul preventiv în cazul dlui Dennis Christensen

La 20 iulie 2017, Tribunalul Regional Orel a prelungit arestul preventiv în cazul dlui Dennis Christensen până în data de 23 noiembrie 2017. Dl Christensen, cetățean danez și Martor al lui Iehova, a fost arestat în 25 mai 2017, când agenți SFS (Serviciul Federal de Securitate) și polițiști mascați înarmați au efectuat o descindere la locul de desfășurare a unei întruniri religioase pașnice din Orel.

Avocații dlui Christensen au depus o contestație cerând eliberarea sa pe cauțiune și chiar au luat măsuri pentru strângerea sumei de bani. Instanța însă a respins contestația, deși acesta nu are antecedente penale și nici nu este cunoscut ca având un comportament violent.

Prelungirea arestului în cazul dlui Christensen vine în urma deciziei din 17 iulie, pronunțate de Camera de Apel a Curții Supreme a Rusiei, care a susținut decizia de dizolvare a tuturor persoanelor juridice folosite de Martori și de interzicere a activității lor pe tot teritoriul țării. După mai bine de un deceniu de persecuții împotriva Martorilor și după clasificarea lor drept „extremiști”, autoritățile ruse dispun acum de mijloacele legale pentru a incrimina activitatea lor religioasă.

Comentând situația generală cu care se confruntă Martorii din Rusia, Kate Byrnes, Chargé d’Affaires, a.i. în cadrul Misiunii ONU pe lângă Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, a afirmat: „Suntem îngrijorați de verdictul Curții Supreme din 17 iulie, care susține interzicerea activității Martorilor lui Iehova și dizolvarea Centrului Administrativ al Martorilor lui Iehova și a celor 395 de organizații religioase locale pentru presupusă «activitate extremistă». E inadmisibil ca cei peste 175 000 de Martori ai lui Iehova din Rusia să ajungă să fie urmăriți penal pentru simplul fapt că își practică religia. Eforturile crescânde de a aplica legislația privind «extremismul» la membrii unei minorități religioase pașnice din Rusia sunt îngrijorătoare”.