Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Martorii lui Iehova

Română

23 NOIEMBRIE 2017
RUSIA

O instanță rusă va audia apelul prin care se atacă decizia de a declara Biblia „extremistă”

O instanță rusă va audia apelul prin care se atacă decizia de a declara Biblia „extremistă”

La 6 decembrie 2017, Tribunalul Regional Leningrad va audia apelul Martorilor prin care se atacă decizia unei instanțe inferioare, care interzice Sfintele Scripturi – Traducerea lumii noi în limba rusă.

În august 2017, Tribunalul din Vyborg a acceptat argumentația procurorului potrivit căreia Traducerea lumii noi nu este o Biblie deoarece redă numele lui Dumnezeu, adică Tetragrama, prin „Iehova”. În baza acestui argument, procurorul a reușit să eludeze Legea privind contracararea activității extremiste, care interzice declararea cărților sacre drept extremiste.

Martorii lui Iehova, editorii Traducerii lumii noi în rusă, se opun categoric deciziei Tribunalului din Vyborg care declară această Biblie drept publicație „extremistă”. Traducerea lumii noi este publicată, integral sau parțial, în 161 de limbi și este o traducere foarte apreciată, exactă și ușor de citit. Până în prezent, au fost distribuite peste 200 de milioane de exemplare.