Martorii lui Iehova au depus cererea de recurs împotriva deciziei Curții Supreme prin care aceasta le-a interzis să se mai închine. Decizia din 20 aprilie, pronunțată de judecătorul Iuri Ivanenko, a pus capăt întregii activități a persoanelor juridice ale Martorilor existente în toată țara. În 17 iulie 2017, completul de judecată (format din trei judecători) al Camerei de Apel a Curții Supreme va audia recursul.

În cererea de recurs se solicită schimbarea în tot a deciziei și se precizează că decizia nu se bazează pe dovezi reale și că Martorii lui Iehova nu se fac vinovați de niciun fel de activitate extremistă. În plus, se arată că acuzațiile care au dus la decizia Curții Supreme sunt aceleași acuzații în baza cărora Martorii au fost persecutați sub regimul sovietic. Ulterior, Martorii au fost reabilitați și achitați de aceste acuzații. De asemenea, se arată că decizia constituie o încălcare a libertății religioase garantate de Constituția Rusiei și de pactele internaționale la care Rusia este semnatară.

Decizia are deja efecte negative asupra Martorilor, acestea îmbrăcând forme similare persecuției de sub regimul comunist. Autoritățile au deschis dosar penal în cazul unor Martori acuzați de „activități extremiste”, patronii au desfăcut contractul de muncă al unor Martori, profesorii și-au bătut joc de unii elevi Martori în fața clasei, iar indivizi cu prejudecăți au vandalizat unele săli ale Regatului și au aruncat bombe incendiare în două case ale Martorilor, casele arzând până la temelie.

Martorii lui Iehova din întreaga lume speră ca acest complet de judecată să vadă nedreptatea făcută și să schimbe în tot decizia Curții Supreme, ocrotind astfel libertatea religioasă și siguranța Martorilor lui Iehova din Rusia.