În 4 iunie 2016, Nikolai Stoianov se afla cu un cărucior de literatură pe o stradă din orașul Burgas și le oferea în mod gratuit trecătorilor publicații religioase ale Martorilor lui Iehova. În jurul orei 19.00, câțiva polițiști l-au acuzat pe Nikolai că a încălcat o hotărâre a Consiliului local și l-au amendat cu 50 de leva (115 RON). El este unul dintre cei cinci Martori din Burgas acuzați și amendați în perioada mai-iunie pentru că și-au desfășurat în mod pașnic activitatea religioasă.

Instanțele decid că autoritățile municipale au ignorat dreptul la libertatea religioasă

Nikolai și ceilalți patru Martori au contestat învinuirile aduse și amenzile primite. În deciziile din octombrie și noiembrie 2016, Curtea Regională din Burgas le-a dat câștig de cauză lui Nikolai și celorlalți Martori și a anulat amenzile.

Între timp, Martorii lui Iehova au contestat constituționalitatea hotărârii Consiliului local din Burgas. La 12 octombrie 2016, instanța de contencios administrativ din Burgas a stabilit că hotărârea, care avea ca scop restricționarea activității religioase a Martorilor, încalcă libertatea religioasă garantată de Constituția Bulgariei și angajamentele internaționale pe care aceasta și le-a luat.

Consiliul local al orașului Burgas știa deja că dispozițiile restrictive ale Hotărârii pentru menținerea ordinii publice încălcau unele drepturi constituționale. În 2013, un partid politic naționalist a propus unele amendamente, susținând că unele persoane din comunitate s-au plâns cu privire la activitatea religioasă a Martorilor. Guvernatorul regional a analizat hotărârea și a concluzionat că amendamentele erau discriminatorii, după care a emis un ordin prin care le-a declarat neconstituționale. Cu toate acestea, următorul guvernator regional a revocat acest ordin, iar Consiliul local a adoptat acele amendamente. Avocatul Poporului a avertizat Consiliul local că noile reglementări erau ilegale, dar acestea au rămas în vigoare până când Curtea Regională din Burgas le-a anulat.

Cazuri similare au avut loc și în Kiustendil, unde Consiliul local a adoptat cu bună știință amendamente care limitau libertatea religioasă, iar apoi a cerut poliției municipale să le pună în aplicare. Instanța de contencios administrativ din Kiustendil a anulat șase amenzi în cuantum de 800 de leva (1 850 RON), care le-au fost impuse Martorilor pentru presupuse activități religioase ilegale, afirmând într-una dintre deciziile sale: „Petiționarul a fost tras la răspundere pentru săvârșirea unei fapte care reprezintă în esență o manifestare a dreptului la libertatea religioasă, garantată de Constituție și de legea cultelor”. La 24 iunie 2016, aceeași instanță a aprobat o cerere depusă de Martorii locali și a declarat neconstituționale amendamentele aduse hotărârii. * Consiliul local Kiustendil a contestat această decizie făcând recurs la Curtea Supremă.

Reacții diferite în ce privește dreptul de manifestare a religiei

De-a lungul ultimilor ani, cel puțin 44 de consilii locale din Bulgaria au amendat hotărârile existente cu scopul de a limita activitatea religioasă a organizațiilor religioase înregistrate. Atunci când autoritățile locale pun în aplicare aceste hotărâri, Martorii primesc avertismente scrise, citații, amenzi, sunt amenințați și chiar cad victimă unor acte de violență. De exemplu, la 26 martie 2016, Marin Țvetkov, un funcționar public din orașul Vrața, le-a amenințat pe două Martore, spunând că va pune niște huligani să le bată. După aceea le-a confiscat și le-a distrus o parte din publicațiile religioase.

Cu toate acestea, în alte locuri, funcționarii lipsiți de prejudecăți și instanțele bulgare au susținut libertatea religioasă. La 2 iunie 2016, în Sofia, capitala țării, trei funcționari au abordat un grup de Martori ai lui Iehova aflați lângă un cărucior cu literatură și le-au cerut autorizația pentru această activitate. După o scurtă verificare, funcționarii au confirmat faptul că aceștia aveau dreptul de a desfășura o astfel de activitate pașnică, drept garantat de Constituția Bulgariei. În Plovdiv, al doilea oraș ca mărime, Consiliul local a respins încercarea unui grup politic de a modifica hotărârea privind ordinea și siguranța publică cu scopul de a interzice activitatea religioasă a Martorilor lui Iehova.

Ce rezultat va avea contestarea hotărârilor?

Martorii lui Iehova din Bulgaria iau măsuri pentru a contesta toate cele 44 de hotărâri menite să îngrădească dreptul constituțional de a le împărtăși altora propriile convingeri religioase. Krassimir Velev, purtător de cuvânt al filialei Martorilor lui Iehova, aflată la Sofia, a declarat: „Martorii lui Iehova îndeplinesc un serviciu în folosul comunității vorbind cu oamenii despre problemele care îi preocupă și oferindu-le răspunsuri satisfăcătoare din Biblie. Mulți oameni apreciază mesajul nostru, dar în orașele în care au fost adoptate hotărâri restrictive suntem luați în vizor pentru că distribuim în mod gratuit publicații sau pentru că ne exprimăm în mod public convingerile religioase. Când este necesar, ne apărăm prețiosul drept divin al libertății de închinare”.

Martorii lui Iehova sunt recunoscători că mulți înalți funcționari și unele instanțe din Bulgaria acționează pentru a susține libertatea religioasă de pe urma căreia beneficiază toate segmentele societății. Rămâne de văzut dacă autoritățile vor remedia în același mod toate celelalte hotărâri adoptate cu scopul de a limita activitatea religioasă din Bulgaria.

^ par. 7 Bulgaria este stat-semnatar al Convenției europene a drepturilor omului, care le garantează oamenilor dreptul de a-și manifesta religia sau convingerile, prin intermediul cultului, al învățământului, al practicilor și al îndeplinirii riturilor. Curtea Europeană a Drepturilor Omului și Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția) au susținut în repetate rânduri că aceste prevederi îi protejează pe Martorii lui Iehova atunci când se întrunesc în mod pașnic pentru închinare sau când le împărtășesc altora convingerile lor.