Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Română

Turnul de veghe  |  Septembrie 2015

 SUBIECTUL DE COPERTĂ | CINE SUNT MARTORII LUI IEHOVA?

Cum este finanţată lucrarea noastră?

Cum este finanţată lucrarea noastră?

În fiecare an tipărim şi distribuim sute de milioane de Biblii şi de publicaţii biblice. În întreaga lume construim tipografii şi filiale, necesare pentru a ne desfăşura activitatea. Zeci de mii de congregaţii se întrunesc în locuri de închinare modeste, dar plăcute, numite săli ale Regatului. Cum sunt acoperite cheltuielile?

Lucrarea noastră este susţinută în totalitate prin donaţii (2 Corinteni 9:7). În 1879, în al doilea număr al acestei reviste se spunea: „«Turnul de veghe al Sionului» [cum se numea atunci această revistă] îl are, credem noi, pe IEHOVA ca susţinător şi, cât timp lucrurile vor sta aşa, nu va cerşi, nici nu va implora vreodată sprijinul oamenilor”. N-am renunţat niciodată la acest principiu.

Donaţiile sunt trimise direct la una dintre filialele noastre sau puse într-o cutie de donaţii de la sala Regatului. Nu dăm zeciuială, nu facem colectă şi nu solicităm bani pentru serviciile sau publicaţiile noastre. Nu suntem plătiţi să predicăm, să predăm în congregaţie sau să construim lăcaşuri de cult. Isus a spus: „Fără plată aţi primit, fără plată să daţi” (Matei 10:8). Toţi cei ce slujesc la sediul mondial şi la filialele noastre, inclusiv membrii Corpului de Guvernare al Martorilor lui Iehova, aparţin unui ordin religios şi nu primesc salariu.

„Finanţarea cultului se efectuează, la fel ca în cazul tuturor activităţilor desfăşurate de Martorii lui Iehova, în mod voluntar, fiecare stabilind suma şi frecvenţa cu care să facă aceste «donaţii» religioase.” (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2011)

În caz de dezastru, sunt folosite fonduri obţinute din donaţii. Creştinii din secolul I au ajutat cu bucurie victimele unor calamităţi (Romani 15:26). În mod asemănător, noi îi ajutăm pe cei afectaţi de un dezastru reconstruindu-le casele şi locurile de închinare, precum şi oferindu-le hrană, îmbrăcăminte şi îngrijire medicală.