Cum se măcinau cerealele în vechime?

Râşniţele erau folosite pentru a măcina boabele de cereale în vederea obţinerii făinii, din care se făcea pâinea. Măcinatul era o îndeletnicire zilnică a femeilor sau a servitorilor. În vechime, huruitul râşniţei era pus în legătură cu activităţile cotidiene (Exodul 11:5; Ieremia 25:10).

Picturi şi statuete din Egiptul antic arată cum se măcinau cerealele. Boabele erau aşezate pe o piatră plată, uşor curbată, numită şi râşniţă-şa. Persoana care măcina se aşeza în genunchi în faţa acestei pietre fixe şi zdrobea boabele cu o piatră mai mică, pe care o ţinea cu ambele mâini şi pe care o mişca înainte şi înapoi. Potrivit unei reviste, piatra de deasupra cântărea, de obicei, între două şi patru kilograme. Dacă era folosită ca armă, aceasta putea provoca moartea (Judecătorii 9:50-54).

Întrucât supravieţuirea unei familii depindea de măcinarea cerealelor, exista o lege biblică ce interzicea luarea drept garanţie a unei pietre de moară. În Deuteronomul 24:6 se spune: „Nimeni să nu ia ca zălog o râşniţă sau piatra de măcinat de deasupra, căci ia ca zălog un suflet”.

Ce semnifică expresia „a se afla în sânul cuiva”?

Biblia spune despre Isus că „se află în sânul Tatălui” (Ioan 1:18). Aceste cuvinte fac referire la poziţia specială de încredere şi de favoare pe care o are Isus în relaţie cu Dumnezeu. Expresia de mai sus are legătură cu un obicei pe care îl respectau iudeii când luau masa.

În zilele lui Isus, iudeii luau masa stând întinşi pe canapele aşezate în jurul mesei. Fiecare mesean stătea cu capul spre masă şi cu picioarele înapoi şi îşi sprijinea cotul stâng pe o pernă. Această poziţie îi permitea să-şi folosească mâna dreaptă. Întrucât toţi mesenii stăteau întinşi pe partea stângă, unul lângă celălalt, „capul fiecărui mesean era în dreptul pieptului celui care stătea în spatele lui”, explică o lucrare de referinţă, „şi, astfel, se poate spune că «stătea la sânul» acelui mesean”.

Faptul de „a sta întins la sânul” gazdei care dădea un ospăţ era considerat o onoare specială. Cu ocazia ultimului Paşte ţinut de Isus, apostolul Ioan, discipolul „pe care îl iubea Isus”, a stat întins la sânul lui Isus. Astfel, el a putut ‘să se rezeme pe pieptul lui Isus’ pentru a-i pune o întrebare (Ioan 13:23-25; 21:20).