CĂLDURA dogoritoare a soarelui transformase temniţa într-un adevărat cuptor. După o zi grea de muncă, Iosif păşea pe culoarul întunecat şiroind de transpiraţie. Ştia fiecare cărămidă, fiecare crăpătură din zidurile acelei temniţe. Deşi îşi făcuse o bună reputaţie, nu era altceva decât un deţinut.

Probabil că, de multe ori, îi veniseră în minte imagini din copilărie, cu dealurile stâncoase ale Hebronului, unde păscuse turmele tatălui său. Când avea în jur de 17 ani, tatăl său, Iacob, îl trimisese într-o călătorie de câţiva zeci de kilometri. Acea libertate era acum pentru el doar un vis. Cuprinşi de gelozie, fraţii lui se ridicaseră împotriva sa cu o ură criminală, iar, în cele din urmă, îl vânduseră ca sclav. Ajuns în Egipt, a slujit o vreme în casa unui funcţionar egiptean de rang înalt, pe nume Potifar, căruia a reuşit să-i câştige încrederea. Însă reputaţia lui a fost pătată de o acuzaţie falsă de viol adusă chiar de soţia stăpânului său, motiv pentru care Iosif a fost aruncat în temniţă * (Geneza, capitolele 37, 39).

Iosif avea acum 28 de ani şi era sclav şi deţinut de aproximativ zece ani. Niciodată nu-şi închipuise că viaţa lui va lua o asemenea întorsătură. Avea să mai fie liber vreodată, avea să-l mai vadă pe iubitul şi vârstnicul său tată ori pe scumpul său frate mai mic, Beniamin? Cât trebuia să mai stea în acea groapă?

Te-ai simţit şi tu vreodată ca Iosif? Poate că în tinereţe ţi-ai închipuit că viaţa ta va arăta într-un anumit fel, însă brusc lucrurile au luat o întorsătură la care nu te-ai aşteptat niciodată. Într-adevăr, când trecem printr-o situaţie grea, avem impresia că aceasta nu se va termina niciodată şi că nu există nicio cale de ieşire. Cum ne poate ajuta exemplul de credinţă al lui Iosif?

„IEHOVA A FOST ÎN CONTINUARE CU IOSIF”

Cu siguranţă, gândul că Dumnezeul său, Iehova, nu-l părăsise niciodată l-a ajutat pe Iosif să persevereze. Chiar şi în acea temniţă dintr-o ţară străină, Iehova l-a binecuvântat în diverse feluri. Biblia spune: „Iehova a fost în continuare cu Iosif şi i-a arătat bunătate iubitoare, făcându-l să găsească favoare în ochii comandantului închisorii” (Geneza 39:21-23). Muncind din greu, Iosif i-a dat Dumnezeului său motive să-l binecuvânteze. Câtă mângâiere trebuie să fi simţit Iosif ştiind că Iehova era tot timpul alături de el!

Avea să-l lase Iehova pe Iosif în temniţă până la sfârşitul vieţii? Iosif nu ştia răspunsul şi probabil că s-a rugat lui Dumnezeu în legătură cu această problemă. Aşa cum se întâmplă de multe ori, răspunsul a venit într-un mod cât se poate de neaşteptat. Într-o zi s-a întâmplat ceva neobişnuit: şeful brutarilor şi şeful paharnicilor, funcţionari la curtea faraonului, au fost aruncaţi în aceeaşi temniţă cu Iosif (Geneza 40:1-3).

Şeful gărzii personale i-a poruncit lui Iosif să-i supravegheze pe aceşti bărbaţi, care mai înainte  ocupaseră poziţii importante la curtea faraonului. * Într-o noapte, amândoi au avut câte un vis care părea real şi care i-a pus pe gânduri. A doua zi dimineaţă, când i-a întâlnit, Iosif a observat că aceştia erau abătuţi. De aceea, i-a întrebat: „De ce sunt feţele voastre triste azi?” (Geneza 40:3-7). Văzând amabilitatea lui Iosif, cei doi bărbaţi nu s-au reţinut să-i vorbească despre îngrijorarea lor. Iosif nici nu şi-a închipuit că această discuţie avea să ducă la o schimbare radicală în viaţa lui. Totuşi, dacă n-ar fi fost amabil cu ei, această discuţie n-ar fi avut loc. Aşadar, să ne întrebăm: Îmi manifest credinţa în Dumnezeu arătând interes faţă de semeni?

Iosif i-a tratat cu bunătate şi cu respect pe ceilalţi deţinuţi

Cei doi bărbaţi i-au spus lui Iosif că avuseseră nişte vise neobişnuite, care păreau reale, şi că nu era nimeni care să le interpreteze. Egiptenii acordau o mare importanţă viselor şi se bizuiau pe cei care se considerau înzestraţi cu capacitatea de a le interpreta. Cei doi bărbaţi nu ştiau că visele proveneau de la Dumnezeul lui Iosif, Iehova. Însă Iosif ştia. El le-a dat următoarea asigurare: „Oare nu lui Dumnezeu îi aparţin interpretările? Povestiţi-mi [visul], vă rog” (Geneza 40:8). Toţi cercetătorii sinceri ai Bibliei se lasă îndrumaţi de aceste cuvinte. Ce bine ar fi dacă fiecare persoană interesată de Biblie ar manifesta aceeaşi umilinţă! Trebuie să fim dispuşi să renunţăm la gândirea umană orgolioasă şi să ne bizuim pe Dumnezeu în timp ce căutăm interpretarea corectă a Cuvântului său! (1 Tesaloniceni 2:13; Iacov 4:6)

Primul care şi-a povestit visul a fost paharnicul. Se făcea că o viţă-de-vie avea trei mlădiţe pe care creşteau struguri. Strugurii s-au copt, iar paharnicul i-a stors în paharul faraonului. Cu ajutorul lui Iehova, Iosif a înţeles imediat semnificaţia visului. El i-a spus paharnicului că cele trei mlădiţe reprezentau trei zile. După această perioadă, faraonul avea să-l repună pe paharnic în fosta lui poziţie. În timp ce paharnicul răsufla uşurat, Iosif l-a rugat: „Arată, te rog, bunătate iubitoare faţă de mine, vorbeşte-i despre mine faraonului”. Iosif i-a explicat că fusese răpit din ţara lui natală şi aruncat pe nedrept în închisoare (Geneza 40:9-15).

Încurajat de vestea pe care o primise paharnicul, brutarul l-a întrebat pe Iosif ce semnificaţie avea visul lui. El văzuse în vis trei coşuri cu pâine şi nişte păsări care mâncau din coşul de pe capul lui. Iosif a fost ajutat să dezlege şi acest vis. Însă, pentru brutar, veştile nu erau bune. Iosif a spus: „Iată interpretarea: Cele trei coşuri sunt trei zile. Peste trei zile faraonul îţi va înălţa capul, atârnându-te pe un  stâlp, iar carnea ţi-o vor mânca păsările” (Geneza 40:16-19). Asemenea tuturor slujitorilor fideli ai lui Dumnezeu, Iosif a dezvăluit plin de curaj toate mesajele lui Dumnezeu, atât veştile bune, cât şi mesajele de judecată (Isaia 61:2).

După trei zile, cuvintele lui Iosif s-au adeverit. Faraonul a dat un banchet cu ocazia zilei sale de naştere, obicei neîntâlnit la slujitorii lui Dumnezeu din timpurile biblice, şi a pronunţat câte o sentinţă pentru cei doi slujitori. Brutarul a fost executat, aşa cum prezisese Iosif, iar paharnicul a fost repus în funcţie. Din păcate însă, acest bărbat neglijent a uitat complet de Iosif (Geneza 40:20-23).

„NU ESTE MERITUL MEU!”

Trecuseră doi ani de la eliberarea paharnicului (Geneza 41:1). Ce dezamăgit trebuie să fi fost Iosif! Probabil că el îşi făcuse mari speranţe după ce Iehova îl ajutase să interpreteze visul paharnicului şi visul brutarului. În zorii fiecărei zile, el s-a trezit şi mai încrezător la gândul că eliberarea lui se apropia. Însă zilele treceau fără să aibă loc nicio schimbare, iar viaţa plictisitoare din temniţă îşi continua cursul. Pentru Iosif, acei doi ani au fost, probabil, cei mai grei. Totuşi, el nu şi-a pierdut niciodată încrederea în Dumnezeul său, Iehova. În loc să cadă pradă disperării, Iosif a fost hotărât să persevereze, iar din această perioadă apăsătoare a ieşit mai puternic (Iacov 1:4).

Întrucât şi în prezent trăim timpuri critice, cu toţii trebuie să cultivăm perseverenţă. Pentru a înfrunta încercările nesfârşite ale vieţii, avem nevoie de hotărâre, răbdare şi pace lăuntrică, pe care numai Dumnezeu ni le poate da. Aşa cum l-a ajutat pe Iosif, el ne poate ajuta şi pe noi să nu cădem pradă disperării şi să nu ne pierdem speranţa (Romani 12:12; 15:13).

Chiar dacă paharnicul îl uitase pe Iosif, Iehova nu l-a uitat niciodată. Într-o noapte, el i-a dat faraonului două vise neobişnuite. În primul vis, faraonul a văzut şapte vaci grase şi frumoase care ieşeau din Nil, urmate de şapte vaci slabe şi urâte. Vacile slabe le-au înghiţit pe cele grase. Mai târziu, faraonul a visat că pe un singur pai creşteau şapte spice grase care au fost înghiţite de şapte spice subţiri şi arse de vânt. În dimineaţa următoare, faraonul s-a trezit foarte tulburat şi i-a chemat pe toţi înţelepţii de la curte şi pe toţi preoţii magicieni ca să-i interpreteze visele. Însă niciunul nu a fost în stare (Geneza 41:1-8). Nu ştim dacă aceştia n-au putut să interpreteze visele sau dacă interpretările lor au fost contradictorii. Ştim însă că faraonul a fost dezamăgit de ei. Însă el voia cu orice preţ să afle semnificaţia viselor lui enigmatice.

În cele din urmă, paharnicul şi-a amintit de Iosif! Având mustrări de conştiinţă, el i-a vorbit faraonului despre tânărul deosebit din temniţă, care, cu doi ani mai înainte, interpretase corect visul lui şi visul brutarului. Imediat, faraonul a poruncit ca Iosif să fie scos din închisoare şi adus înaintea lui (Geneza 41:9-13).

Cât de bucuros trebuie să fi fost Iosif când mesagerii faraonului au sosit cu vestea că va fi eliberat! Imediat şi-a schimbat hainele, şi-a ras barba şi, probabil, capul, aşa cum obişnuiau egiptenii. Fără îndoială, el s-a rugat fierbinte lui Iehova să-l ajute când avea să se înfăţişeze înaintea faraonului. La scurt timp după aceea, a fost dus în luxosul palat al faraonului şi a fost prezentat acestuia. Biblia spune: „Atunci faraonul i-a zis lui Iosif: «Am avut un vis, dar nu este nimeni care să-l interpreteze. Însă am auzit spunându-se despre tine că, dacă auzi un vis, poţi să-i dai interpretarea»”. Răspunsul lui Iosif a dovedit încă o dată atât umilinţă, cât şi credinţă în Dumnezeu: „Nu este meritul meu! Dumnezeu îi va vesti bunăstare faraonului” (Geneza 41:14-16).

Plin de umilinţă, Iosif i-a spus faraonului: „Nu este meritul meu!”

Iehova îi iubeşte pe oamenii fideli şi umili. Prin urmare, nu este de mirare că el l-a ajutat pe Iosif să cunoască semnificaţia viselor, care le-a rămas necunoscută înţelepţilor şi preoţilor. Iosif i-a explicat faraonului că cele două vise ale lui se refereau la acelaşi lucru. Repetând mesajul, Iehova arăta că lucrurile erau ferm „hotărâte” şi că aveau să se întâmple negreşit. Vacile grase şi spicele bune reprezentau şapte ani de belşug în Egipt, în timp ce vacile slabe şi spicele goale reprezentau şapte ani de foamete care aveau să vină după anii  de belşug. Foametea urma să secătuiască bogăţiile ţării (Geneza 41:25-32).

Faraonul şi-a dat seama că interpretarea lui Iosif era corectă. Dar ce era de făcut? Iosif i-a propus un plan de acţiune. Faraonul trebuia să găsească un bărbat „prevăzător şi înţelept”, care să supravegheze depozitarea în hambare a surplusului de grâne strânse în cei şapte ani de belşug. În timpul foametei, rezervele de cereale aveau să ajungă la cei aflaţi în nevoie (Geneza 41:33-36). Datorită experienţei şi calităţilor sale, Iosif era persoana cea mai potrivită pentru această însărcinare. Totuşi, el nu s-a scos în evidenţă. Pentru un om umil, o asemenea înfumurare era de neconceput. La fel şi noi, dacă avem o credinţă sinceră în Iehova, nu trebuie să ne lăsăm conduşi de ambiţie sau să ne scoatem în evidenţă calităţile. Trebuie să stăm liniştiţi, lăsând lucrurile în mâinile sale!

„MAI POATE FI GĂSIT UN OM CA ACESTA?”

Faraonul şi toţi slujitorii lui au văzut cât de înţelept era planul lui Iosif. De asemenea, monarhul a recunoscut că Dumnezeul lui Iosif era adevărata sursă a înţelepciunii cuvintelor lui. El le-a zis slujitorilor de la curte: „Mai poate fi găsit un om ca acesta, în care să fie spiritul lui Dumnezeu?”. Iar lui Iosif i-a spus: „Fiindcă Dumnezeu te-a făcut să cunoşti toate acestea, nu este nimeni atât de prevăzător şi de înţelept ca tine. Tu vei fi peste casa mea şi tot poporul meu te va asculta întru totul. Numai în ce priveşte tronul voi fi mai mare decât tine” (Geneza 41:38-41).

Faraonul şi-a respectat cuvântul. Imediat, Iosif a fost îmbrăcat în haine de in fin. Faraonul i-a dat un colier de aur, un inel cu sigiliu, un car regal şi autoritate deplină să călătorească prin ţară şi să-şi pună planul în aplicare (Geneza 41:42-44). Aşadar, într-o singură zi, Iosif a fost scos din închisoare şi dus la palat. Când s-a trezit, era un biet deţinut, iar când a mers la culcare, era al doilea în regat după faraon. Fără îndoială, credinţa lui Iosif în Iehova a fost îndreptăţită! Iehova a văzut suferinţele pe care le îndurase slujitorul său. El a intervenit la momentul potrivit şi în modul potrivit. Iehova a avut în vedere nu numai corectarea nedreptăţilor făcute lui Iosif, ci şi formarea naţiunii Israel. Acest subiect va fi dezbătut într-un articol viitor.

Dacă treci printr-o situaţie dificilă, probabil o nedreptate, care persistă de mult timp, nu dispera. Adu-ţi aminte de Iosif! Întrucât a continuat să manifeste bunătate, umilinţă, perseverenţă şi credinţă, el i-a dat lui Iehova toate motivele să-l răsplătească.

^ par. 4 Vezi rubrica „Imitaţi-le credinţa”, apărută în numerele din 1 august şi 1 noiembrie 2014 ale revistei Turnul de veghe.

^ par. 10 În vechime, egiptenii aveau peste 90 de feluri de produse de panificaţie şi de patiserie. Prin urmare, şeful brutarilor era o persoană importantă la curtea faraonului. Şeful paharnicilor se afla în fruntea slujitorilor care aveau grijă ca vinul şi, probabil, berea faraonului să fie de calitate şi ca nimeni să nu-l otrăvească pe monarh. La vremea aceea, intrigile şi asasinatele erau des întâlnite la curte. Prin urmare, paharnicul era considerat un sfătuitor de încredere al faraonului.