Salt la conţinut

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Selectaţi limba Română

Timgad, secretele unui oraş dispărut

Timgad, secretele unui oraş dispărut

ERA anul 1765. Neînfricatul explorator privea cu uimire monumentul care se ridica în faţa lui din nisipul deşertului algerian: un arc de triumf roman! Scotsman James Bruce, cel care a făcut această descoperire, nu şi-a imaginat că stătea pe ruinele celei mai mari aşezări romane din nordul Africii: Thamugadi, oraş antic cunoscut astăzi sub numele Timgad.

În 1881, după mai bine de un secol, arheologii francezi au început să dezgroape ruinele bine conservate ale Timgadului. Concluzia lor a fost că, deşi locuitorii acestui oraş străvechi au trăit într-o regiune aridă şi neospitalieră, ei au dus o viaţă luxoasă. Dar de ce au construit romanii o colonie înfloritoare într-un asemenea loc? Şi ce învăţăminte putem desprinde din istoria acestui oraş, precum şi din modul de viaţă al locuitorilor lui?

INTERESE POLITICE

În secolul I î.e.n., când au cucerit nordul Africii, romanii s-au lovit de opoziţia aprigă a câtorva triburi nomade. Cum aveau ei să facă pace cu populaţia autohtonă? La început, soldaţii din Legiunea a III-a Augusta au construit mai multe fortificaţii şi avanposturi în regiunea muntoasă din nordul Algeriei de astăzi. Mai târziu, ei şi-au schimbat strategia şi au construit oraşul Timgad.

Deşi, oficial, romanii au fondat Timgadul pentru veteranii romani, adevăratul lor motiv a fost slăbirea rezistenţei triburilor autohtone. Planul romanilor a dat rezultate. Nu după mult timp, atraşi de nivelul de trai ridicat din acest oraş, africanii din împrejurimi au venit aici să-şi vândă produsele. Dorind să fie primiţi în oraş, unde aveau voie să locuiască numai cetăţenii romani, mulţi dintre ei au intrat de bunăvoie în Legiunea Romană pentru 25 de ani. Astfel au dobândit cetăţenia romană atât pentru ei, cât şi pentru urmaşii lor.

Însă unii africani nu s-au mulţumit să fie simpli cetăţeni romani şi au obţinut, în cele din urmă, poziţii proeminente în Timgad sau în alte oraşe-colonii. Şiretlicul romanilor de a asimila populaţia autohtonă a funcţionat atât de bine, încât, după numai o jumătate de secol de la fondarea Timgadului, cea mai mare parte a oraşului era locuită de nord-africani.

ASIMILAREA POPULAŢIEI INDIGENE

Piaţă cu colonade elegante

Cum au reuşit romanii să asimileze atât de repede populaţia indigenă? În primul rând, ei au  promovat egalitatea între cetăţeni, principiu susţinut de Cicero, om politic roman. Teritoriul era împărţit în mod egal între veteranii romani şi cetăţenii de origine africană. Oraşul a fost proiectat cu multă grijă. Locuinţele erau amplasate pe terenuri cu suprafaţa de 400 de metri pătraţi, despărţite de străzi înguste. Fără îndoială, această organizare simetrică a oraşului era foarte apreciată de locuitori.

Asemenea marilor oraşe romane, Timgadul avea un for, adică o piaţă publică, unde localnicii se adunau în număr mare ca să afle ultimele noutăţi sau ca să se distreze jucând diverse jocuri. În zilele toride, africanii din zonele montane aride, aflate în apropierea oraşului, tânjeau să se plimbe la umbra colonadelor sau să se relaxeze într-una din numeroasele băi publice, unde se auzea clipocitul apei, iar accesul era gratuit. Probabil că se şi vedeau stând la taifas cu prietenii în jurul fântânilor cu apă rece. Toate acestea trebuie să fi fost ca un vis pentru ei.

Monument funerar având în partea de sus o triadă de zei

Teatrul în aer liber a avut un rol important în asimilarea populaţiei autohtone. Având o capacitate de peste 3 500 de locuri, acesta găzduia mulţimi gălăgioase din Timgad şi din oraşele aflate în jur. Actorii au iniţiat publicul în divertismente obscene, foarte populare la Roma, jucând piese care proslăveau imoralitatea şi violenţa.

Şi religia romanilor a avut un rol important. Pardoseala şi pereţii băilor publice erau bogat ornamentate cu mozaicuri colorate, înfăţişând scene din mitologia păgână. Întrucât aceste locuri erau frecventate zilnic, locuitorii oraşului s-au familiarizat treptat cu zeii romani şi cu religia lor. Populaţia africană a asimilat cultura romană într-o măsură atât de mare, încât, adesea, monumentele funerare ale africanilor erau ornamentate cu triade formate din zei locali şi romani.

FRUMOSUL ORAŞ SE CUFUNDĂ ÎN UITARE

După ce împăratul Traian a pus bazele oraşului Timgad în 100 e.n., romanii au încurajat producţia de cereale, ulei de măsline şi vin, care se obţinea în nordul Africii. Nu după mult timp, regiunea a devenit unul dintre principalele hambare ale Romei. Asemenea altor oraşe-colonii, Timgadul a prosperat sub dominaţia romană. Cu timpul, populaţia oraşului a crescut, iar Timgadul s-a extins dincolo de zidurile fortificate.

Deşi locuitorii oraşului şi proprietarii de pământuri au prosperat în urma legăturilor comerciale cu Roma, profitul agricultorilor locali era neînsemnat. Din cauza nedreptăţilor sociale şi a impozitelor mari, micii fermieri au organizat o revoltă în secolul al III-lea e.n. O parte dintre fermierii care trecuseră la catolicism li s-au alăturat donatiştilor, o grupare aşa-zis creştină care se ridicase împotriva corupţiei din interiorul Bisericii Catolice. (Vezi chenarul „ Donatiştii, departe de a fi o biserică neîntinată”.)

După mai multe secole de conflicte religioase, războaie civile şi invazii ale popoarelor barbare, Roma a pierdut controlul asupra nordului  Africii. Prin secolul al VI-lea e.n., Timgadul a fost ars din temelii de triburile arabe locale, iar, în cele din urmă, s-a cufundat în uitare mai bine de un mileniu.

„ASTA ÎNSEAMNĂ SĂ TRĂIEŞTI!”

Inscripţie latină din for, având gravate cuvintele: „Să mergi la vânătoare, să te scalzi, să joci jocuri şi să râzi: asta înseamnă să trăieşti!”

Arheologii care au dezgropat ruinele Timgadului au găsit în for o inscripţie care le-a stârnit râsul. Ea suna astfel: „Să mergi la vânătoare, să te scalzi, să joci jocuri şi să râzi: asta înseamnă să trăieşti!”. Un istoric francez a spus că aceste cuvinte sunt „ecoul unei concepţii de viaţă lipsite, probabil, de orice ambiţie, pe care însă unii nu vor ezita să o considere secretul înţelepciunii”.

De fapt, romanii îmbrăţişaseră un asemenea mod de viaţă. În secolul I e.n., apostolul Pavel spunea că unii dintre contemporanii săi se lăsau conduşi de dictonul: „Să mâncăm şi să bem, căci mâine vom muri”. Deşi pretindeau că erau credincioşi, romanii trăiau pentru plăcerile de moment, fără să se gândească la sensul şi la scopul vieţii. Pavel i-a avertizat pe colaboratorii săi creştini să se ferească de asemenea oameni: „Nu vă lăsaţi induşi în eroare. Tovărăşiile rele strică obiceiurile folositoare” (1 Corinteni 15:32, 33).

Deşi locuitorii Timgadului au trăit cu aproape 1 500 de ani în urmă, concepţiile despre viaţă nu s-au schimbat foarte mult de atunci. Şi în zilele noastre mulţi oameni trăiesc gândindu-se numai la prezent. Pentru ei, concepţia de viaţă a romanilor este cât se poate de logică, în pofida consecinţelor. Totuşi, Biblia spune pe scurt şi în mod realist că „scena acestei lumi este în schimbare”. De aceea, ne sfătuieşte ‘să nu ne folosim’ din plin de lume (1 Corinteni 7:31).

Ruinele Timgadului sunt o mărturie a faptului că secretul unei vieţi fericite şi pline de sens nu se află în cuvintele gravate pe inscripţia acoperită de nisipul din nordul Africii. Mai degrabă, acest secret poate fi găsit dacă urmăm îndrumarea Bibliei, unde citim: „Lumea trece şi dorinţa ei la fel, dar cine face voinţa lui Dumnezeu rămâne pentru totdeauna” (1 Ioan 2:17).