Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Română

Turnul de veghe  |  Noiembrie 2014

 SUBIECTUL DE COPERTĂ | ESTE SATAN O PERSOANĂ REALĂ?

Ar trebui să ne temem de Satan?

Ar trebui să ne temem de Satan?

Monoxidul de carbon este invizibil şi periculos, la fel este şi Satan

Monoxidul de carbon este un gaz incolor şi inodor, care face victime cu uşurinţă. Prezenţa lui este depistată cu dificultate. După cât se pare, peste jumătate din numărul total al deceselor survenite la nivel mondial din cauza intoxicaţiei au fost provocate de acest gaz. Totuşi, nu trebuie să intrăm în panică deoarece monoxidul de carbon poate fi depistat printr-o serie de mijloace. Mulţi oameni precauţi şi-au montat în locuinţe detectoare de monoxid de carbon şi acţionează cu promptitudine când se declanşează alarma.

Asemenea monoxidului de carbon, Satan este invizibil şi extrem de periculos, iar oamenilor le este greu să constate prezenţa lui. Dar, pentru a veni în ajutorul nostru, Dumnezeu ne-a pus la dispoziţie câteva daruri. Dacă le vom folosi, nu va mai trebui să ne temem de Satan.

Capacitatea de a alege. În Iacov 4:7 se spune: „Împotriviţi-vă Diavolului, iar el va fugi de la voi”. Deşi este puternic, Satan nu te poate forţa să acţionezi împotriva voinţei tale. Prin urmare, alegerea îţi aparţine. În 1 Petru 5:9 citim: „Împotriviţi-vă lui [Diavolului], tari în credinţă”. Aminteşte-ţi că Satan a plecat după ce Isus a respins cu fermitate cele trei ispite (Matei 4:11). Şi tu poţi alege să te împotriveşti lui Satan.

Prietenia cu Dumnezeu. Iacov 4:8 ne îndeamnă ‘să ne apropiem de Dumnezeu’. Iehova te invită şi pe tine să cultivi o prietenie strânsă cu el. Cum poţi face lucrul acesta? În primul rând, învaţă mai multe lucruri despre el din Biblie (Ioan 17:3). Astfel, vei ajunge să-l iubeşti pe Iehova şi te vei simţi îndemnat să faci voinţa sa (1 Ioan 5:3). Dar cum va răspunde Dumnezeu la eforturile tale de a te apropia mai mult de el? Iacov spune în continuare că Iehova ‘se va apropia de tine’.

Iehova ne pune la dispoziţie daruri spirituale pentru a ne ocroti

Promisiunea că vei fi ocrotit. În Proverbele 18:10 citim: „Numele lui Iehova este un turn tare. Cel drept fuge în el şi găseşte ocrotire”. Bineînţeles, aceasta nu înseamnă că numele propriu al lui Dumnezeu este o formulă magică, ci, dimpotrivă, că aceia care îi onorează numele pot apela oricând la Dumnezeu pentru ocrotire.

Un exemplu practic. În Faptele 19:19 este menţionat un detaliu important cu privire la unii creştini din Efes, care se convertiseră de puţin timp: „Mulţi dintre cei ce practicau magia şi-au adunat cărţile şi le-au ars în faţa tuturor. S-a calculat preţul  acestora şi s-a constatat că valorau cincizeci de mii de arginţi”. * Acei creştini au distrus toate obiectele care aveau legătură cu spiritismul, chiar dacă valorau foarte mult. Exemplul lor ne este de folos în prezent. Lumea în care trăim este saturată de ocultism şi de spiritism. Chiar şi obiectele sau practicile spiritiste care par inofensive îi pot atrage pe demoni. De aceea este important să stăm departe de ele (Deuteronomul 18:10-12).

Rogelio, menţionat în primul articol din această serie, nu a crezut până la vârsta de 50 de ani că Diavolul există. Dar, după aceea, şi-a reanalizat punctul de vedere. De ce? Rogelio povesteşte: „Pentru prima dată în viaţă am făcut rost de o Biblie. Cuvântul lui Dumnezeu m-a ajutat să înţeleg că Diavolul există şi să mă feresc de influenţa lui”.

„Cuvântul lui Dumnezeu m-a ajutat să înţeleg că Diavolul există şi să mă feresc de influenţa lui.”

Ţi-ar plăcea să trăieşti atunci când Satan nu va mai exista? Ai această perspectivă. Biblia prezice un timp când Diavolul, care înşală atât de mulţi oameni, va fi „aruncat în lacul de foc şi de sulf” (Revelaţia 20:10). Bineînţeles, din punct de vedere fizic, focul şi sulful nu-i pot face rău unei creaturi spirituale. Prin urmare, lacul de foc trebuie să reprezinte distrugerea eternă. Satan va dispărea pentru totdeauna. Ce timp minunat va fi acela pentru cei ce îl iubesc pe Dumnezeu!

Până atunci, continuă să înveţi despre Iehova şi despre căile sale. * Imaginează-ţi momentul când vom fi îndreptăţiţi să spunem: Satan nu există!

^ par. 8 Dacă arginţii erau dinari romani, suma echivala cu salariul obţinut de un muncitor în aproximativ 135 de ani – evident, o sumă uriaşă.

^ par. 11 Pentru mai multe informaţii despre Satan şi despre spiritism, vezi capitolul 10 al cărţii Ce ne învaţă în realitate Biblia?. Roagă un Martor al lui Iehova să-ţi dea un exemplar al acestei cărţi.