IOSIF privea cu tristeţe spre răsărit. Ce n-ar fi dat să scape de caravană! Nu departe, dincolo de dealuri, se afla Hebronul, oraşul unde locuia familia lui. Iacob, tatăl său, se pregătea de culcare, fără să bănuiască prin ce trecea fiul său preferat. Însă Iosif nu putea să ajungă la vârstnicul său tată, la care ţinea foarte mult. Nici măcar nu ştia dacă avea să-l mai vadă vreodată. Negustorii îşi mânau cămilele spre sud, pe un drum anevoios, şi nu-l scăpau din ochi pe Iosif. Fiind acum proprietatea lor, aceştia aveau grijă ca băiatul să nu fugă. Pentru ei, Iosif era la fel de preţios ca marfa scumpă – mirodenii şi uleiuri parfumate – , pe care o duceau departe, în Egipt, pentru a o vinde cu mulţi bani.

Din câte se pare, Iosif nu avea mai mult de 17 ani. Ni-l putem imagina privind cu ochii întredeschişi spre orizont, unde soarele cobora parcă în Marea cea Mare, şi întrebându-se de ce universul lui se năruise. Se gândea cu amărăciune că fraţii lui fuseseră la un pas să-l ucidă, pentru ca apoi să-l vândă ca sclav. Ce greu trebuie să-i fi fost să-şi stăpânească lacrimile! Nu ştia ce avea să se întâmple cu el.

Iosif şi-a pierdut libertatea, dar nu şi credinţa

Cum a ajuns Iosif într-o situaţie atât de disperată? Şi ce lecţie de credinţă ne oferă acest tânăr care a fost persecutat şi respins de propria-i familie?

UN MEDIU FAMILIAL COMPLICAT

Iosif provenea dintr-o familie foarte numeroasă, care însă nu era nici fericită, nici unită. Descrierea pe care Biblia o face familiei lui Iacob constituie o dovadă clară a efectelor negative ale poligamiei. Dumnezeu a tolerat la poporul lui acest obicei adânc înrădăcinat până când Fiul său a reintrodus monogamia, norma originară (Matei 19:4-6). Iacob a avut cel puţin 14 copii de la patru femei: două soţii, Lea şi Rahela, şi cele două servitoare ale acestora, Zilpa şi Bilha. De la început, Iacob a iubit-o pe frumoasa Rahela. El n-a simţit niciodată o astfel de atracţie faţă de sora ei mai mare, Lea, cu care se căsătorise printr-o înşelătorie. Între cele două femei a existat o puternică rivalitate, iar gelozia dintre ele s-a  transmis şi la copiii lor (Geneza 29:16-35; 30:1, 8, 19, 20; 37:35).

Mulţi ani, Rahela n-a avut copii, iar când, în cele din urmă, l-a născut pe Iosif, Iacob i-a arătat o atenţie deosebită acestui fiu, care i s-a născut la bătrâneţe. De exemplu, înainte de a se întâlni cu fratele său, Esau, care avea intenţii criminale, Iacob s-a asigurat că Rahela şi micuţul Iosif vor fi aşezaţi la urmă, în locul cel mai ferit al grupului. A fost o zi tensionată care, cu siguranţă, a rămas adânc întipărită în mintea lui Iosif. În dimineaţa acelei zile, când a văzut că tatăl său în vârstă, dar încă în putere, şchiopăta, s-a întrebat, probabil, plin de nedumerire ce se întâmplase. Cât de uimit trebuie să fi fost când a aflat că tatăl lui se luptase în timpul nopţii cu un înger puternic ca să primească o binecuvântare de la Iehova Dumnezeu! Drept recompensă, numele lui a fost schimbat din Iacob în Israel. O naţiune întreagă avea să-i poarte numele (Geneza 32:22-31). Cu timpul, Iosif a înţeles că triburile acestei naţiuni aveau să descindă din fiii lui Israel!

Apoi, în viaţa lui Iosif a avut loc o tragedie. Mama lui, cea mai scumpă fiinţă din primii săi ani de viaţă, l-a părăsit prematur. Rahela a murit când l-a născut pe Beniamin, fratele său mai mic. Tatăl lui a suferit mult din cauza acestei pierderi. Să ni-l imaginăm pe Iacob ştergând cu tandreţe lacrimile de pe obrajii lui Iosif şi consolându-l cu speranţa cu care, odinioară, se consolase şi bunicul său, Avraam. Ce bucuros trebuie să fi fost Iosif când a aflat că, într-o zi, Iehova o va readuce la viaţă pe mama lui! Poate că atunci Iosif a ajuns să-l iubească şi mai mult pe generosul „Dumnezeu . . . al celor vii” (Luca 20:38; Evrei 11:17-19). După moartea Rahelei, Iacob i-a înconjurat cu multă dragoste pe cei doi fii născuţi de ea (Geneza 35:18-20; 37:3; 44:27-29).

Mulţi copii ar deveni răsfăţaţi sau obraznici dacă li s-ar acorda o atenţie specială. Însă Iosif a văzut multe calităţi la părinţii lui şi a cultivat o credinţă puternică, precum şi un puternic simţ al binelui şi al răului. La vârsta de 17 ani, în timp ce păştea turma tatălui său împreună cu ceilalţi fraţi mai mari, el a văzut că aceştia făceau lucruri rele. A fost tentat el să muşamalizeze totul ca să le câştige simpatia? Nu ştim. Cert este că Iosif i-a spus adevărul tatălui său (Geneza 37:2). Poate că acest gest curajos a fost pentru Iacob o confirmare că putea avea încredere în fiul său. Ce exemplu excelent pentru tinerii creştini! Dacă cineva este tentat să ascundă un păcat grav comis de un frate de corp sau de un prieten, este înţelept să urmeze exemplul lui Iosif şi să se asigure că problema le-a fost adusă la cunoştinţă celor în măsură să-l ajute pe răufăcător (Leviticul 5:1).

 De asemenea, putem învăţa o lecţie de la familia lui Iosif. Deşi, în prezent, creştinii adevăraţi nu practică poligamia, printre ei există familii cu părinţi vitregi, cu copii dintr-o altă căsătorie sau cu fraţi vitregi. Toţi pot învăţa că favoritismele şi părtinirea subminează unitatea familiei. Părinţii înţelepţi fac tot posibilul să-şi asigure copiii naturali şi copiii vitregi că fiecare este iubit şi binecuvântat cu daruri unice şi că poate contribui la fericirea familiei (Romani 2:11).

GELOZIA PRINDE RĂDĂCINI

Iacob l-a favorizat pe Iosif deoarece era credincios şi drept

Probabil că Iacob l-a favorizat pe Iosif deoarece acesta lua poziţie cu mult curaj de partea dreptăţii. El i-a făcut fiului său o haină specială (Geneza 37:3). După cât se pare, era un veşmânt lung şi elegant, care îi acoperea complet braţele şi picioarele, foarte asemănător cu roba unui nobil sau a unui prinţ.

Cu siguranţă, Iacob a avut intenţii bune, iar, pentru Iosif, gestul tatălui său a fost o dovadă de afecţiune. Însă acest veşmânt avea să-i aducă multe necazuri. Fiind păstor, Iosif făcea o muncă fizică grea. Să ni-l imaginăm purtând acest veşmânt regal în timp ce înainta cu greu prin iarba înaltă, sărea peste stânci sau încerca să elibereze un miel prins într-o tufă de mărăcini. În plus, acest semn al favorii lui Iacob avea să afecteze relaţiile lui Iosif cu fraţii săi.

Biblia spune: „Când fraţii lui au văzut că tatăl lor îl iubea mai mult decât pe toţi fraţii lui, au început să-l urască şi n-au mai putut să-i vorbească blând” * (Geneza 37:4). Deşi poate că gelozia lor era justificată, fraţii lui Iosif au permis în mod neînţelept ca acest sentiment otrăvitor să pună stăpânire pe ei (Proverbele 14:30; 27:4). Te-ai surprins vreodată invidiind pe cineva care a primit atenţia sau onoarea pe care o doreai tu? Dacă da, gândeşte-te la fraţii lui Iosif. Din cauza geloziei, ei au ajuns să comită fapte pe care apoi le-au regretat amarnic. Această relatare le aminteşte creştinilor că este mult mai înţelept ‘să se bucure cu cei ce se bucură’ (Romani 12:15).

Desigur, Iosif a simţit că fraţii săi îl urau. Îşi ascundea el veşmântul când fraţii lui erau în preajmă? Poate că a fost tentat să facă lucrul acesta. Să ne aducem aminte totuşi că Iacob voia ca veşmântul să fie un semn al favorii şi al iubirii sale faţă de Iosif. Iar Iosif nu voia să trădeze încrederea tatălui său, de aceea purta veşmântul dăruit. Şi noi putem învăţa din exemplul lui Iosif. Deşi Tatăl nostru ceresc nu este niciodată părtinitor, uneori el alege să le arate o atenţie specială unor slujitori loiali. În plus, el le cere tuturor slujitorilor lui să se deosebească de această  lume imorală şi coruptă. Aşa cum veşmântul pe care îl purta Iosif îl făcea diferit de fraţii săi, tot aşa conduita adevăraţilor creştini îi face diferiţi de cei din jur. Uneori, această conduită trezeşte ură şi gelozie (1 Petru 4:4). Ar trebui ca un creştin să-şi ascundă identitatea de slujitor al lui Dumnezeu? Nu, aşa cum nici Iosif nu a trebuit să-şi ascundă veşmântul (Luca 11:33).

VISURILE LUI IOSIF

Nu după mult timp, Iosif a avut două visuri neobişnuite. În primul vis apăreau el şi fraţii săi, fiecare legând un snop de grâu. Apoi, în timp ce snopul lui Iosif stătea drept, snopii fraţilor săi l-au înconjurat şi s-au plecat înaintea lui. În al doilea vis, înaintea lui Iosif se plecau soarele, luna şi unsprezece stele (Geneza 37:6, 7, 9). Cum trebuia să interpreteze Iosif aceste visuri neobişnuite, dar reale?

Visurile proveneau de la Iehova şi aveau o semnificaţie profetică. Dumnezeu voia ca Iosif să acţioneze în conformitate cu mesajul acelor visuri. Într-un anumit sens, Iosif trebuia să facă ceea ce au făcut mai târziu profeţii care au transmis mesajele şi judecăţile lui Dumnezeu poporului său încăpăţânat.

Iosif le-a spus, plin de tact, fraţilor săi: „Ascultaţi, vă rog, ce vis am avut!”. Fraţii săi au înţeles visul, care n-a fost deloc pe placul lor. Ei au răspuns: „O să fii tu rege peste noi? Sau o să stăpâneşti tu peste noi?”. Relatarea spune în continuare: „Şi au găsit încă un motiv să-l urască, pentru visele lui şi pentru cuvintele lui”. Când Iosif le-a povestit tatălui şi fraţilor săi al doilea vis, reacţia n-a fost mai bună. Relatarea spune: „Tatăl său l-a certat şi i-a zis: «Ce înseamnă visul acesta pe care l-ai avut? Nu cumva o să venim noi, eu, mama ta şi fraţii tăi, şi o să ne plecăm până la pământ înaintea ta?»”. Totuşi, Iacob a continuat să se gândească la visul lui Iosif. Nu cumva visurile erau de la Iehova? (Geneza 37:6, 8, 10, 11)

Iosif n-a fost nici primul, nici ultimul slujitor al lui Iehova căruia i s-a cerut să transmită un mesaj profetic nepopular, din cauza căruia a fost persecutat. Isus, cel mai mare mesager, le-a spus continuatorilor săi: „Dacă m-au persecutat pe mine, vă vor persecuta şi pe voi” (Ioan 15:20). Pentru creştinii de toate vârstele, credinţa şi curajul tânărului Iosif constituie un exemplu demn de urmat.

URA AJUNGE LA APOGEU

La scurt timp după aceea, Iacob l-a trimis pe Iosif într-o călătorie. Fraţii lui mai mari păşteau turmele în nord, lângă Sihem, unde, cu puţin timp înainte, îşi făcuseră duşmani. Fiind îngrijorat cu privire la fiii săi, Iacob l-a trimis pe Iosif să vadă dacă erau bine. Să ne gândim ce a simţit Iosif când a primit această însărcinare. Ştiind că fraţii lui îl urau mai mult ca oricând, s-a întrebat, probabil, cum vor reacţiona aceştia când vor vedea că tatăl lor l-a trimis la ei. Totuşi, Iosif a ascultat de tatăl său şi a plecat (Geneza 34:25-30; 37:12-14).

Iosif a făcut o călătorie de patru sau cinci zile de mers pe jos. Sihemul se afla la circa 80 de kilometri nord de Hebron. Când a ajuns la Sihem, Iosif a aflat că fraţii lui plecaseră la Dotan, la circa 22 de kilometri nord de Sihem. Când Iosif a ajuns aproape de Dotan, fraţii lui l-au zărit de la distanţă. Imediat furia li s-a urcat în nări. Relatarea spune: „Şi-au zis unul altuia: «Iată, vine visătorul! Hai să-l omorâm şi să-l aruncăm într-o groapă de apă; o să spunem că l-a mâncat o fiară. Şi o să vedem apoi ce-o să se aleagă de visurile lui!»”. Totuşi, Ruben şi-a convins fraţii să-l arunce pe Iosif într-o groapă, sperând că, mai târziu, va putea să-l salveze (Geneza 37:19-22).

Fără să ştie ce plănuiau fraţii lui, Iosif s-a apropiat de ei, crezând că va fi o întâlnire paşnică. Însă fraţii lui s-au năpustit asupra lui, i-au smuls cu brutalitate veşmântul, l-au târât până la o groapă de apă secată şi l-au aruncat în ea! După ce s-a dezmeticit, Iosif s-a ridicat şi a încercat să iasă din groapă, dar în zadar. Nu vedea decât un petic de cer şi auzea tot mai slab vocile fraţilor săi. În timp ce îi implora cu glas puternic să-l scoată  din groapă, aceştia se aşezaseră mai departe ca să mănânce. În lipsa lui Ruben, ei s-au gândit din nou să-l omoare pe băiat, însă Iuda i-a convins să-l vândă unor negustori care treceau pe acolo. Dotanul se afla în apropiere de ruta comercială care ducea spre Egipt şi, în scurt timp, pe acolo a trecut o caravană de ismaeliţi şi madianiţi. Înainte ca Ruben să se întoarcă, fapta se consumase deja. Fraţii lui îl vânduseră pe Iosif ca sclav pentru 20 de sicli (Geneza 37:23-28; 42:21). *

Iosif a luat poziţie de partea dreptăţii, iar fraţii lui l-au urât

Acesta este episodul relatat la începutul articolului. În timp ce se îndrepta spre sud, pe drumul spre Egipt, Iosif credea că pierduse totul. Fusese alungat cu forţa din sânul familiei. Mulţi ani nu avea să mai ştie nimic despre familia lui: nimic despre neliniştea care l-a cuprins pe Ruben când a găsit groapa goală; nimic despre durerea pe care a simţit-o Iacob când a fost înşelat să creadă că fiul său iubit murise; nimic despre bătrânul lui bunic, Isaac, care trăia încă; şi nimic despre fratele său mai mic, Beniamin, de care avea să-i fie dor. Dar rămăsese oare Iosif fără nimic? (Geneza 37:29-35)

Iosif avea ceva ce fraţii lui n-au putut să-i ia: credinţa. Nimic n-a putut să-l deposedeze de lucrurile pe care le ştia despre Dumnezeul său, Iehova, nici pierderea familiei, nici condiţiile grele din timpul călătoriei spre Egipt şi nici chiar umilirea de a fi vândut ca sclav unui egiptean bogat pe nume Potifar (Geneza 37:36). În aceste încercări, credinţa lui Iosif şi hotărârea lui de a sta aproape de Dumnezeul său au devenit şi mai puternice. În următoarele articole din această serie vom vedea în ce fel credinţa de care a dat dovadă Iosif l-a făcut şi mai util Dumnezeului său, Iehova, precum şi familiei sale lovite de necazuri. Este înţelept să imităm credinţa lui Iosif!

^ par. 15 Unii biblişti sunt de părere că fraţii lui Iosif au considerat că darul oferit de tatăl lor era o dovadă a intenţiei lui de a-i acorda lui Iosif dreptul de întâi născut. Ei ştiau că Iosif era fiul întâi născut al Rahelei, soţia preferată a lui Iacob şi cea cu care voise să se căsătorească prima oară. În plus, Ruben, întâiul născut al lui Iacob, se culcase cu concubina tatălui său, dezonorându-şi tatăl şi pierzând dreptul de întâi născut (Geneza 35:22; 49:3, 4).

^ par. 25 Chiar şi în privinţa acestui detaliu, relatarea biblică se dovedeşte exactă. Documente din acea perioadă atestă că preţul cu care se vindeau sclavii în Egipt era de 20 de sicli.