TURIŞTII care vizitau locurile istorice ale vechiului oraş Betleem au simţit nevoia să se odihnească puţin. Întrucât li se făcuse foame, s-au hotărât să încerce o mâncare tradiţională. Unul dintre ei a zărit un restaurant care servea falafel – boabe de năut, roşii, ceapă şi alte legume puse într-o lipie. Această gustare delicioasă le-a dat putere să-şi continue plimbarea.

Pentru vizitatorii noştri, care nu mai mâncaseră până atunci lipie, gustarea a fost cea mai interesantă experienţă a zilei. Numele Betleem înseamnă „Casa pâinii”, pâinea fiind coaptă în această regiune de mii de ani (Rut 1:22; 2:14). Lipia este un sortiment de pâine tradiţional în acest oraş.

Acum aproape patru mii de ani, nu departe de extremitatea sudică a Betleemului, Sara, soţia lui Avraam, a copt turte pentru trei oaspeţi veniţi pe neaşteptate (Geneza 18:6). „Floarea făinii” din care a făcut ea acele turte era obţinută, probabil, fie dintr-o specie de grâu numită alac, fie din orz. Sara a trebuit să pregătească repede turtele şi să le coacă, din câte se pare, pe nişte pietre încinse (1 Regi 19:6).

După cum reiese din relatarea biblică, familia lui Avraam îşi pregătea pâinea în casă. Se pare că Sara şi slujnicele ei, care duceau o viaţă nomadă, nu coceau pâinea în cuptor, aşa cum era obiceiul în Ur, oraşul natal al Sarei. Floarea făinii era obţinută din grâul care creştea în zonă, operaţie laborioasă deoarece grâul trebuia măcinat cu ajutorul unei râşniţe manuale şi al unei piuliţe.

Patru secole mai târziu, Legea mozaică a interzis luarea unei râşniţe drept garanţie pentru un împrumut, deoarece aceasta ar fi însemnat să se „ia ca zălog un suflet” (Deuteronomul 24:6). Dumnezeu considera că râşniţa era foarte necesară într-o gospodărie, întrucât fără ea o familie nu putea să-şi pregătească pâinea zilnică. (Vezi chenarul „ Măcinarea grâului şi coacerea pâinii în timpurile biblice”.)

PÂINE CARE ÎNTĂREŞTE INIMA OMULUI MURITOR

Cuvântul „pâine” apare în Biblie de aproximativ 350 de ori. Scriitorii Bibliei au folosit deseori „pâinea” ca sinonim pentru hrană. Isus a spus că slujitorii lui Dumnezeu se pot ruga cu încredere astfel: „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi” (Matei 6:11, Cornilescu, 1996). Cuvântul „pâine” folosit aici se referă la hrană în general, iar Isus a vrut să spună că cei ce au încredere în Dumnezeu se pot baza pe el pentru hrana de care au nevoie zilnic (Psalmul 37:25).

Totuşi, există ceva mai important decât pâinea, sau hrana. Isus a spus: „Omul să nu trăiască numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Iehova” (Matei 4:4). Când a făcut această afirmaţie, Isus s-a referit la o perioadă în care israeliţii au depins în totalitate de ceea ce primeau de la Dumnezeu. Lucrul acesta a avut loc la puţin timp după ieşirea lor din Egipt. Trecuse aproximativ o lună de când intraseră în pustiul Sinai, iar proviziile lor erau pe terminate. Speriaţi că vor muri de foame în deşertul acela arid, israeliţii au spus cu amărăciune că în Egipt ‘mâncau pâine pe săturate’ (Exodul 16:1-3).

Fără îndoială, pâinea din Egipt era gustoasă. Pe timpul lui Moise, brutarii pregăteau pentru egipteni numeroase sortimente de pâine şi de prăjituri. Însă Iehova nu şi-a lăsat poporul fără pâine.  El le-a promis: „Iată că fac să plouă pentru voi pâine din ceruri”. După toate probabilităţile, această pâine din cer apărea dis-de-dimineaţă, „ceva mărunt, ca nişte grăunţe” care semănau cu roua sau cu bruma. „Ce-i asta?”, au întrebat israeliţii când au văzut-o prima oară. „Este pâinea pe care Iehova v-a dat-o ca hrană”, le-a explicat Moise. Ei i-au pus numele „mană” *, aceasta fiind alimentul lor de bază în următorii 40 de ani (Exodul 16:4, 13-15, 31).

Deoarece apărea miraculos, probabil că mana i-a impresionat la început pe israeliţi. Ea avea gust de „turtă cu miere” şi era din abundenţă (Exodul 16:18). Dar, odată cu trecerea timpului, israeliţii au început să simtă lipsa hranei variate pe care o mâncau în Egipt. „Ochii noştri nu văd decât mana aceasta!”, au murmurat ei (Numerele 11:6). Iar mai târziu, au spus plini de mânie: „Ni s-a dezgustat sufletul de această pâine vrednică de dispreţ” (Numerele 21:5). În cele din urmă, ‘pâinea din cer’ a devenit ceva dezgustător şi respingător pentru ei (Psalmul 105:40).

PÂINEA VIEŢII

Desigur, pâinea, la fel ca multe alte lucruri, poate fi considerată cu uşurinţă ca fiind lipsită de valoare. Biblia vorbeşte despre o pâine cu totul specială, care nu trebuie subapreciată. Această pâine, pe care Isus a comparat-o cu mana pe care israeliţii nerecunoscători au respins-o, poate să ne aducă foloase veşnice.

„Eu sunt pâinea vieţii”, le-a spus Isus ascultătorilor săi. „Strămoşii voştri au mâncat mana în pustiu şi tot au murit. Aceasta este pâinea care coboară din cer, pentru ca oricine să mănânce din ea şi să nu moară. Eu sunt pâinea vie care a coborât din cer. Dacă cineva mănâncă din pâinea aceasta va trăi pentru totdeauna. Şi pâinea pe care o voi da eu pentru viaţa lumii este carnea mea.” (Ioan 6:48-51)

Deşi majoritatea ascultătorilor n-au înţeles că Isus a folosit cuvintele „pâine” şi „carne” cu sens figurat, ilustrarea aceasta a fost foarte potrivită.  Pâinea literală le asigura evreilor existenţa zilnică, aşa cum mana îi ajutase pe israeliţi să supravieţuiască 40 de ani în pustiu. Deşi mana a fost un dar de la Dumnezeu, cei ce au mâncat-o n-au primit viaţă veşnică. Însă jertfa lui Isus le oferă acest premiu celor ce cred în el. Isus este cu adevărat „pâinea vieţii”.

Probabil că, atunci când îţi este foame, mănânci o bucată de pâine. De asemenea, poate că îi mulţumeşti lui Dumnezeu pentru pâinea „cea de toate zilele” (Matei 6:11, Cornilescu, 1996). În timp ce suntem recunoscători pentru o hrană delicioasă, să nu uităm niciodată cât de valoroasă este „pâinea vieţii”, Isus Cristos.

Cum putem arăta că, spre deosebire de israeliţii nerecunoscători din zilele lui Moise, nu subapreciem această pâine inestimabilă ca valoare? „Dacă mă iubiţi, veţi respecta poruncile mele”, a spus Isus (Ioan 14:15). Respectând poruncile lui Isus, vom avea perspectiva de a ne bucura veşnic de gustul inegalabil al pâinii (Deuteronomul 12:7).

^ par. 10 Din câte se pare, cuvântul „mană” s-a format de la expresia ebraică interogativă „man hu?”, care înseamnă „ce-i asta?”.