Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Română

Turnul de veghe  |  August 2013

 IMITAŢI-LE CREDINŢA

A fost salvat împreună cu alţi şapte

A fost salvat împreună cu alţi şapte

NOE şi familia lui se adună în acelaşi loc. Afară plouă torenţial. Lumina palidă a unei lămpi cu ulei le luminează feţele cuprinse de uimire. Întreaga lor atenţie este îndreptată spre zgomotul înfricoşător al şuvoaielor de apă care izbesc acoperişul şi pereţii arcei.

În timp ce se uită la soţia sa fidelă, la cei trei fii şi la cele trei nurori ale sale, inima lui Noe vibrează de recunoştinţă. În acele momente sumbre pentru omenire, el simte o mare alinare văzându-i alături pe cei la care ţine cel mai mult. Cu toţii sunt teferi şi nevătămaţi. În auzul întregii familii, Noe rosteşte o rugăciune de mulţumire. Glasul lui răzbate prin zgomotul asurzitor al ropotelor de ploaie.

Noe a dat dovadă de o credinţă remarcabilă. De aceea, Dumnezeul său, Iehova, l-a ocrotit atât pe el, cât şi pe ceilalţi membri ai familiei sale (Evrei 11:7). Dar au mai avut ei nevoie de credinţă şi după ce a început să plouă? Putem spune că, în perioada grea care a urmat, viaţa lor a depins de manifestarea acestei calităţi. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul nostru, dat fiind că trăim într-o perioadă foarte agitată. Prin urmare, să vedem cum ne poate ajuta exemplul de credinţă al lui Noe.

„PATRUZECI DE ZILE ŞI PATRUZECI DE NOPŢI“

„Patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi“ a plouat încontinuu (Geneza 7:4, 11, 12). Apele creşteau tot mai mult. Noe vedea cum Iehova îi salva pe cei drepţi şi, în acelaşi timp, cum îi pedepsea pe cei răi.

Potopul a pus capăt unei revolte care izbucnise printre îngeri. Influenţaţi de atitudinea egoistă a lui Satan, mulţi îngeri „şi-au părăsit locuinţa potrivită pentru ei“ din cer pentru a avea relaţii cu femei. Acestea au dat naştere unor progenituri hibride, numite nefilimi (Iuda 6; Geneza 6:4). Fără îndoială că Satan jubila în timp ce revolta se extindea, deoarece aceasta a avut drept consecinţă degradarea omului — capodopera creaţiei de pe pământ a lui Iehova.

Totuşi, pe măsură ce apele creşteau, îngerii rebeli au fost nevoiţi să-şi abandoneze corpurile materiale şi să se întoarcă în domeniul spiritual, fără a mai putea deveni vreodată oameni. Ei şi-au părăsit soţiile şi progeniturile, lăsându-i să moară în Potop împreună cu întreaga societate umană de atunci.

În zilele lui Enoh, cu aproape şapte sute de ani mai înainte, Iehova avertizase omenirea că îi va distruge pe cei lipsiţi de pietate (Geneza 5:24; Iuda 14, 15). De atunci, lumea a mers din rău în mai rău, distrugând pământul şi umplându-l cu violenţă. Sosise momentul ca oamenii răi să fie distruşi. S-au bucurat Noe şi familia lui să-i vadă murind?

Nu, nici ei şi nici Dumnezeul lor îndurător nu s-au bucurat (Ezechiel 33:11). Iehova făcuse tot ce a fost posibil pentru a salva cât mai mulţi oameni. El îi poruncise lui Enoh să-şi avertizeze contemporanii şi tot el îi poruncise lui Noe să construiască o arcă. În văzul celorlalţi oameni, Noe şi familia lui munciseră din greu mai multe decenii la construirea unei arce uriaşe. În plus, Iehova i-a spus lui Noe să fie şi un „predicator al dreptăţii“ (2 Petru 2:5). La fel ca Enoh, Noe i-a avertizat pe oameni cu privire la o distrugere iminentă. Cum  au reacţionat contemporanii săi? Isus, care văzuse din cer aceste evenimente, a spus mai târziu: „N-au dat atenţie până a venit potopul şi i-a măturat pe toţi“ (Matei 24:39).

Să ne imaginăm ce au făcut Noe şi ceilalţi membri ai familiei sale în cele patruzeci de zile care au urmat după ce Iehova a închis uşa arcei. În timp ce zgomotul asurzitor al ploii nu contenea, cei opt erau ocupaţi cu diverse activităţi legate de îngrijirea familiei, a animalelor şi a arcei. Dar, la un moment dat, imensa structură s-a zdruncinat şi s-a urnit din loc. Pe măsură ce apele creşteau, arca se ridica tot mai mult, până când a ajuns „cu mult deasupra pământului“ (Geneza 7:17). Ce demonstraţie uluitoare a puterii Dumnezeului cel Atotputernic, Iehova!

Probabil că Noe simţea recunoştinţă nu numai pentru că el şi familia lui se aflau în siguranţă, dar şi pentru că, plin de îndurare, Iehova îi avertizase prin intermediul lor pe oamenii care piereau în afara arcei. Poate că, înainte de venirea Potopului, Noe se gândise că se istovea în zadar. Oamenii erau indiferenţi la mesajul lui. Este posibil ca el să fi avut fraţi, surori şi nepoţi înainte de venirea Potopului. Totuşi, niciunul dintre aceştia nu l-a ascultat (Geneza 5:30). Dar, în timp ce el şi familia lui se aflau în arcă, gândul că le oferiseră oamenilor posibilitatea de a se salva le-a adus cu siguranţă multă mângâiere.

Iehova nu s-a schimbat de atunci (Maleahi 3:6). Isus Cristos a explicat că timpurile în care trăim noi se aseamănă mult cu „zilele lui Noe“ (Matei 24:37). Această perioadă plină de necazuri se va încheia cu distrugerea unei lumi corupte. Şi în prezent, poporul lui Dumnezeu transmite un mesaj de avertizare. Iei în serios acest mesaj? Dacă l-ai acceptat deja, vrei să iei parte la transmiterea lui pentru ca şi alţii să fie salvaţi? Noe şi familia lui sunt un exemplu pentru noi.

„AU FOST SALVAŢI PRIN APĂ“

Cu siguranţă, în timp ce arca plutea pe apele învolburate, bârnele ei masive trosneau şi scârţâiau. S-a neliniştit Noe văzând că apele creşteau sau s-a întrebat dacă arca era suficient de rezistentă? Nicidecum. Numai oamenii lipsiţi de credinţă din  zilele noastre ar putea pune asemenea întrebări. Biblia afirmă: „Prin credinţă Noe . . . a construit o arcă“ (Evrei 11:7). În ce a avut credinţă Noe? Iehova făcuse un legământ, sau o promisiune solemnă, că îi va salva din Potop pe Noe şi pe membrii familiei lui (Geneza 6:18, 19). Nu putea Cel care adusese în existenţă universul, pământul şi toate creaturile de pe el să aibă grijă de acea ambarcaţiune imensă? Bineînţeles. Noe a avut pe bună dreptate încredere că Iehova îşi va respecta promisiunea. Şi, într-adevăr, el şi familia sa „au fost salvaţi prin apă“ (1 Petru 3:20).

În cele din urmă, după patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, ploaia s-a oprit. Potrivit calendarului nostru, aceasta s-a întâmplat aproximativ în luna decembrie a anului 2370 î.e.n. Dar periplul familiei lui Noe era departe de a se fi încheiat. Arca plină cu vieţuitoare a plutit singură pe o mare care a acoperit tot pământul, chiar şi munţii cei mai înalţi (Geneza 7:19, 20). Ni-l putem imagina pe Noe împărţind cu fiii lui — Sem, Ham şi Iafet — muncile mai grele, cum ar fi hrănirea şi îngrijirea animalelor. Bineînţeles că Dumnezeul care îmblânzise acele animale sălbatice ca să intre în arcă putea să le menţină în această stare pe toată durata Potopului. *

Din câte se pare, Noe a alcătuit „un jurnal de călătorie“. Din această consemnare aflăm când a început şi când s-a oprit ploaia. Tot în ea se spune că pământul a fost acoperit de ape o sută cincizeci de zile. În cele din urmă, apele au început să scadă. Într-o zi memorabilă, arca s-a oprit încet pe „munţii Ararat“, de pe teritoriul Turciei de astăzi. După toate probabilităţile, aceasta s-a întâmplat în luna aprilie a anului 2369 î.e.n. Abia în luna iunie, adică după 73 de zile, au început să se vadă vârfurile munţilor. După alte trei luni, în luna septembrie, Noe s-a hotărât să desfacă o parte din acoperişul arcei. Cu siguranţă, eforturile sale au fost răsplătite din plin când în arcă au pătruns lumina şi aerul proaspăt de afară. Mai înainte, Noe făcuse o încercare pentru a vedea dacă cei din arcă puteau păşi în siguranţă pe uscat. Mai întâi, a dat drumul unui corb, care a plecat şi s-a întors de mai multe ori ca să se odihnească pe arcă. Apoi a dat drumul unui porumbel, care, după ce s-a întors de câteva ori, a găsit în cele din urmă un loc unde să se aşeze (Geneza 7:24—8:13).

Chiar şi în momente foarte dificile, Noe s-a îngrijit de necesităţile spirituale ale familiei sale

Fără îndoială că lucrurile spirituale au ocupat şi în această perioadă primul loc în viaţa lui Noe. Ne putem imagina cum întreaga familie se aduna cu regularitate pentru a se ruga şi pentru a discuta despre ocrotirea iubitoare a Tatălui lor ceresc. Noe s-a bizuit pe Iehova ori de câte ori a avut de luat o decizie importantă. Nici măcar atunci când a văzut că pământul „era uscat“ nu s-a grăbit să deschidă uşa şi să elibereze toate sufletele care stătuseră închise mai bine de un an (Geneza 8:14). Dimpotrivă, el a aşteptat îndrumarea lui Iehova.

Capii de familie pot învăţa multe lucruri de la acest bărbat fidel. El s-a organizat bine, a fost harnic, a avut răbdare şi s-a interesat de toţi cei aflaţi în grija lui. Mai presus de toate, Noe a ţinut cont de voinţa lui Iehova Dumnezeu în orice aspect al vieţii. Dacă urmăm exemplul său de credinţă, le vom aduce binecuvântări tuturor celor pe care îi iubim.

„IEŞI DIN ARCĂ“

În cele din urmă, Iehova i-a poruncit lui Noe: „Ieşi din arcă, tu şi soţia ta, fiii tăi şi soţiile fiilor tăi împreună cu tine“. Dovedind ascultare, Noe şi familia lui au ieşit din arcă, iar în urma lor toate animalele. Dar au făcut ei aceasta într-o mare dezordine? Nicidecum. Relatarea spune că toate vieţuitoarele „au ieşit din arcă după familiile lor“ (Geneza 8:15–19). Când Noe şi familia lui au păşit pe uscat, au respirat aerul proaspăt de munte şi au privit munţii din jurul lor, pământul era curăţat. Nefilimii, violenţa, îngerii rebeli şi întreaga societate rea dispăruseră! * Omenirea se afla în faţa unui nou început.

 Noe ştia ce avea de făcut. Primul lucru la care s-a gândit a fost închinarea. A construit un altar şi a luat câteva animale dintre cele considerate de Dumnezeu curate — care intraseră „câte şapte“ în arcă — şi a adus o ofrandă arsă (Geneza 7:2; 8:20). A primit Iehova această ofrandă?

Biblia răspunde folosind următoarele cuvinte sugestive: „Iehova a simţit o mireasmă odihnitoare“. Mâhnirea pe care a simţit-o Dumnezeu când pământul se umplea de violenţă a fost înlocuită cu un sentiment plăcut de linişte la vederea unei familii de închinători fideli, hotărâţi să-i înfăptuiască voinţa. Iehova nu aştepta perfecţiune de la ei, deoarece, în continuarea aceluiaşi verset, se spune: „Înclinaţia inimii omului este rea din tinereţea lui“ (Geneza 8:21). Dar să vedem cum a manifestat Iehova răbdare şi compasiune faţă de omenire după aceea.

Dumnezeu a ridicat blestemul pe care îl pronunţase asupra pământului când Adam şi Eva s-au răzvrătit. Din cauza acelui blestem, pământul fusese greu de cultivat. Lameh i-a pus fiului său numele Noe, care înseamnă probabil „Odihnă“ sau „Mângâiere“, şi a prezis că el va conduce omenirea într-o eră în care acel blestem va fi îndepărtat. Mai mult ca sigur, faţa lui Noe a radiat de bucurie când şi-a dat seama că acele cuvinte urmau să se împlinească, iar pământul avea să fie cultivat cu mai multă uşurinţă. Nu este de mirare că, la scurt timp după aceea, el a devenit agricultor (Geneza 3:17, 18; 5:28, 29; 9:20).

Noe şi familia sa au păşit pe un pământ curăţat

Totodată, Iehova le-a dat tuturor descendenţilor lui Noe câteva legi simple şi clare, printre care cele referitoare la ucidere şi la folosirea greşită a sângelui. De asemenea, Dumnezeu a făcut un legământ cu omenirea că nu va mai distruge viaţa de pe pământ printr-un potop. Iehova şi-a întărit această promisiune, oferindu-le pentru prima dată oamenilor posibilitatea să vadă un fenomen natural impresionant: curcubeul. Până în ziua de azi, ori de câte ori vedem curcubeul ne amintim de promisiunea iubitoare a lui Iehova (Geneza 9:1–17).

Dacă relatarea lui Noe ar fi fost doar o legendă, ea ar fi dispărut odată cu primul curcubeu. Însă Noe a fost un personaj real, care n-a avut deloc o viaţă uşoară. Întrucât pe atunci speranţa de viaţă a oamenilor era mult mai mare decât în prezent, acest bărbat fidel a mai trăit trei sute cincizeci de ani, în care a avut parte de multă durere. Odată, el s-a îmbătat, comiţând astfel o greşeală gravă, care a dus la un păcat mult mai grav, săvârşit de nepotul său, Canaan. Acest păcat s-a răsfrânt asupra urmaşilor lui Canaan. După Potop, Noe a văzut cum, în zilele lui Nimrod, urmaşii săi au devenit idolatri şi violenţi. Din fericire însă, Noe a trăit să vadă că Sem a fost un exemplu de credinţă demn de urmat (Geneza 9:21–28; 10:8–11; 11:1–11).

Asemenea lui Noe, şi noi trebuie să perseverăm în pofida problemelor. Când unele persoane din jurul nostru nu ascultă de adevăratul Dumnezeu sau încetează să-i mai slujească, trebuie să ţinem cu tărie la credinţa noastră, aşa cum a procedat Noe. Perseverenţa şi fidelitatea sunt foarte valoroase în ochii lui Iehova. După cum a spus chiar Isus Cristos, „cel care va persevera până la sfârşit, acela va fi salvat“ (Matei 24:13).

^ par. 17 Unii au lansat ipoteza că Dumnezeu a ţinut animalele într-o stare de amorţeală, asemănătoare hibernării, astfel că animalele au avut nevoie de mai puţină hrană. Indiferent cum au stat lucrurile, nu încape nicio îndoială că Iehova şi-a ţinut promisiunea, făcând posibilă supravieţuirea în condiţii de siguranţă a tuturor celor aflaţi în arcă.

^ par. 22 Din câte se pare, apele Potopului au şters orice urmă a Grădinii Edenului. Dacă lucrurile au stat într-adevăr aşa, heruvimii care au păzit intrarea în grădină s-au întors în cer, după o misiune care a durat 1 600 de ani (Geneza 3:22–24).