Estelle *, mamă a şapte copii, frecventa cu regularitate biserica de care aparţinea. Odată i-a spus pastorului că ar vrea să cunoască mai multe din Biblie. Însă pastorul nu s-a oferit niciodată s-o înveţe. În cele din urmă, Estelle nu a mai mers la biserică. Ea a spus: „Am primit o scrisoare de la biserică în care se spunea că era suficient să trimit bani, chiar dacă nu puteam să asist la serviciile religioase. Atunci mi-am zis: «Nici măcar nu le pasă dacă vin sau nu la biserică. Nu-i interesează decât banii mei»“.

Angelina, o persoană religioasă, a spus: „La biserica unde mergeam eu se făcea colectă de trei ori în timpul fiecărui serviciu religios şi de fiecare dată trebuia să contribuim. Tot timpul se cereau bani. De aceea m-am gândit: «Oamenii ăştia n-au spiritul lui Dumnezeu»“.

Ce se poate spune despre confesiunile religioase din zona în care locuieşti? Fac ele presiuni, în mod direct sau indirect, pentru a obţine bani de la enoriaşi? Este această practică în armonie cu Biblia?

CE ÎNVAŢĂ BIBLIA?

Isus, întemeietorul creştinismului, a spus: „Fără plată aţi primit, fără plată să daţi“ (Matei 10:8). Mesajul Bibliei nu poate fi cumpărat cu bani şi trebuie să le fie accesibil tuturor celor ce vor să-l cunoască.

Cum acopereau creştinii din secolul I cheltuielile congregaţiei?

Fiecare creştin contribuia „aşa cum a hotărât în inima lui, nu cu părere de rău, nici din constrângere, fiindcă Dumnezeu îl iubeşte pe cel ce dă cu bucurie“ (2 Corinteni 9:7). Apostolul Pavel a spus: „Muncind noapte şi zi, ca să nu vă împovărăm cu cheltuieli mari pe niciunul dintre voi, v-am predicat vestea bună“ (1 Tesaloniceni 2:9). Pentru a-şi efectua serviciul sacru, Pavel se întreţinea confecţionând corturi (Faptele 18:2, 3).

CARE ESTE POZIŢIA MARTORILOR LUI IEHOVA?

De obicei, Martorii lui Iehova se întrunesc în clădiri modeste, numite săli ale Regatului. Cum sunt acoperite cheltuielile? Ei nu fac colectă şi nici nu trimit scrisori prin care să solicite donaţii. Orice persoană care apreciază programele noastre spirituale poate pune în mod discret o donaţie într-una din cutiile de donaţii de la sala Regatului.

Cum ar trebui să fie finanţată o organizaţie religioasă?

De exemplu, revista de faţă a presupus unele costuri de tipărire şi expediere. Totuşi, în ea nu veţi găsi niciodată reclame publicitare sau mesaje prin care să se ceară bani. Scopul ei este răspândirea adevărului Bibliei.

În concluzie, este această modalitate de acoperire a cheltuielilor în armonie cu îndemnul lui Isus şi cu exemplul primilor creştini?

^ par. 2 Unele nume din această serie de articole au fost schimbate.