Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Română

Turnul de veghe  |  Iunie 2013

Ar trebui să ne rugăm la sfinţi?

Ar trebui să ne rugăm la sfinţi?

FIECARE dintre noi a fost la un moment dat cuprins de îngrijorare şi a simţit nevoia să ceară ajutorul cuiva. În funcţie de problema pe care am avut-o, probabil că am apelat la un prieten plin de compasiune, care a trecut printr-o situaţie asemănătoare. Un prieten care are compasiune şi experienţă este, în acest caz, persoana cea mai potrivită.

Unii folosesc acest raţionament şi când este vorba de rugăciune. Ei preferă să le ceară ajutor sfinţilor decât să se adreseze lui Dumnezeu, pe care îl consideră inabordabil şi foarte departe de ei. De asemenea, ei spun că sfinţii îi înţeleg mai bine deoarece au trecut prin încercări şi greutăţi asemănătoare cu ale lor. De exemplu, oamenii care au pierdut un lucru de valoare preferă să se roage la Sfântul Mina, considerat ocrotitorul păgubiţilor. Alţii se roagă la Sfântul Vasile cel Mare pentru prosperitate, iar cei nevoiaşi se roagă la Sfânta Parascheva.

Dar, potrivit Bibliei, este bine să ne rugăm la sfinţi? Întrucât dorim să primim răspuns la rugăciunile noastre, vrem să ştim dacă Dumnezeu ni le ascultă. De aceea, ar fi bine să ne întrebăm: Cum consideră Dumnezeu rugăciunile adresate sfinţilor?

CE SPUNE BIBLIA DESPRE RUGĂCIUNILE ADRESATE SFINŢILOR?

Obiceiul de a adresa rugăciuni sfinţilor are la bază doctrina mijlocirii sfinţilor, susţinută de unele biserici ale creştinătăţii. După cum se afirmă într-o lucrare de referinţă, la baza acestei doctrine se află ideea că „numai o persoană merituoasă în ochii lui Dumnezeu poate să facă implorări pentru cineva aflat în nevoie“ (New Catholic Encyclopedia). Astfel, cei care se roagă la sfinţi speră să obţină favoare prin intermediul lor, întrucât consideră că aceştia se bucură de o poziţie privilegiată înaintea lui Dumnezeu.

Are doctrina mijlocirii sfinţilor o bază biblică? Unii spun că în scrierile lui Pavel există dovezi în sprijinul acestei doctrine. Un exemplu în acest sens constituie cuvintele adresate de apostol creştinilor din Roma: „Vă îndemn deci, fraţilor, prin Domnul nostru Isus Cristos şi prin iubirea izvorâtă din spirit, să vă străduiţi împreună cu mine în rugăciunile voastre către Dumnezeu pentru mine“ (Romani 15:30). Le cerea oare Pavel fraţilor săi creştini să mijlocească pentru el înaintea lui Dumnezeu? Nicidecum. Mai degrabă, ei ar fi trebuit să-l roage pe Pavel, un apostol al lui Cristos, să mijlocească pentru ei. Din cuvintele lui Pavel reiese că  putem să-i cerem unui colaborator în credinţă să se roage lui Dumnezeu pentru noi. Însă aceasta nu înseamnă că putem să ne rugăm unei persoane despre care se crede că este în cer, ca să mijlocească pentru noi înaintea lui Dumnezeu. Pe ce ne bazăm această afirmaţie?

În Evanghelia apostolului Ioan, Isus a spus: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine“ (Ioan 14:6). El a adăugat: „Orice veţi cere de la Tatăl în Numele Meu, să vă dea“ (Ioan 15:16, Traducere literală nouă, 2001). Isus nu a spus că trebuie să ne rugăm lui, pentru ca apoi el să pledeze în favoarea noastră înaintea lui Dumnezeu. Dacă vrem ca rugăciunile noastre să fie ascultate, trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu prin intermediul lui Isus.

Când discipolii l-au întrebat cum să se roage, Isus le-a răspuns: „Când vă rugaţi, să spuneţi: «Tată, să fie sfinţit numele tău»“ (Luca 11:2). ‘Când ne rugăm’, trebuie să ne adresăm doar lui Dumnezeu, nu lui Isus sau altei persoane. Din aceste învăţături clare ale lui Isus înţelegem că trebuie să ne rugăm doar lui Dumnezeu prin intermediul lui Isus Cristos, nu altor mijlocitori sau sfinţi.

Rugăciunea face parte din închinarea noastră, iar faptul de a ne închina altei persoane în afară de Dumnezeu este în contradicţie cu ce spune Biblia (Ioan 4:23, 24; Revelaţia 19:9, 10). De aceea trebuie să ne rugăm doar lui Dumnezeu.

AR TREBUI SĂ NE FIE TEAMĂ SĂ NE ADRESĂM LUI DUMNEZEU?

În Predica de pe munte, Isus a făcut referire la un copil care îi cere tatălui său ceva de mâncare. El a întrebat dacă tatăl i-ar da copilului său o piatră în loc de pâine sau un şarpe în loc de peşte (Matei 7:9, 10). Ar fi greu de crezut că un părinte iubitor ar face aşa ceva.

Asemenea unui tată iubitor, Dumnezeu vrea să comunicăm cu el

Să ne gândim acum la un exemplu asemănător, însă din perspectiva unui părinte. Un copil vrea să-i ceară ceva tatălui său. Părintele s-a străduit să aibă o relaţie apropiată cu fiul său şi a fost mereu abordabil. Însă, temându-se de reacţia tatălui său, copilul roagă pe altcineva să adreseze cererea în locul lui. Cum crezi că s-ar simţi tatăl? Dar dacă şi-ar face obiceiul să comunice cu tatăl său doar prin intermediul acelei persoane, dând de înţeles că ar vrea să procedeze mereu aşa? Ţi-ar plăcea să comunici în felul acesta cu fiul tău? Bineînţeles că nu. Un părinte iubitor doreşte să comunice direct cu copilul său şi vrea ca acesta să-i vorbească fără nicio reţinere despre lucrurile de care are nevoie.

După ce a făcut ilustrarea în care un copil îi cere tatălui său ceva de mâncare, Isus a spus mulţimii: „Dacă voi, deşi sunteţi răi, ştiţi să le daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru care este în ceruri va da lucruri bune celor ce i le cer!“ (Matei 7:11). Aşadar, dacă un părinte doreşte să-i dea copilului său lucruri bune, cu atât mai mult Tatăl nostru ceresc doreşte să răspundă la rugăciunile noastre.

Dumnezeu vrea să ne rugăm lui chiar dacă ne simţim apăsaţi de povara propriilor greşeli. El nu i-a numit pe alţii să ne asculte rugăciunile. Biblia ne sfătuieşte: „Aruncă-ţi povara asupra lui Iehova şi el te va susţine“ (Psalmul 55:22). În loc să considerăm că depindem de mijlocirea sfinţilor sau a altor persoane, ar fi înţelept să ne străduim să-l cunoaştem mai bine pe Iehova Dumnezeu.

Tatăl nostru ceresc se interesează de fiecare dintre noi. El vrea să ne ajute când trecem prin probleme şi ne îndeamnă să ne apropiem de el (Iacov 4:8). Cât de bucuroşi suntem că avem ocazia să ne apropiem de Dumnezeul şi Tatăl nostru, care este ‘Ascultătorul rugăciunii’! (Psalmul 65:2)