Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Română

Turnul de veghe  |  Aprilie 2013

 V-AŢI ÎNTREBAT?

V-aţi întrebat?

De ce a fost numită Ninive „cetatea care varsă sânge“?

Basorelief înfăţişând războinici care fac mormane din capetele prizonierilor

Ninive, impunătoarea capitală a Imperiului Asirian, avea palate şi temple impozante, drumuri largi şi ziduri masive. Profetul evreu Naum a numit-o „cetatea care varsă sânge“ (Naum 3:1).

Adevărul acestor cuvinte este confirmat de basoreliefurile descoperite în templul lui Sanherib din Ninive. Unul dintre ele înfăţişează un călău care smulge limba unui prizonier imobilizat la pământ de alţi călăi. Potrivit inscripţiilor, prizonierii erau traşi cu frânghii legate de nişte cârlige înfipte în nări sau în buze. Demnitarii luaţi captivi erau obligaţi să poarte la gât, ca pe nişte coliere dezgustătoare, capetele retezate ale regilor lor.

Archibald Henry Sayce, specialist în asiriologie, descrie atrocităţile pe care le comiteau asirienii după ce cucereau un oraş: „Drumul cuceritorului era presărat cu mormane de capete. Băieţii şi fetele erau arşi de vii sau aveau o soartă mai crudă. Unii bărbaţi erau traşi în ţeapă sau erau jupuiţi de vii. Altora li se scoteau ochii sau li se tăiau mâinile şi picioarele ori urechile şi nasul“.

De ce trebuiau evreii să pună un parapet în jurul acoperişului casei?

Dumnezeu le poruncise evreilor: „Dacă-ţi construieşti o casă nouă, să faci un parapet la acoperiş, ca să nu atragi vină de sânge asupra casei tale, dacă cineva ar cădea de pe el“ (Deuteronomul 22:8). Acest parapet constituia o măsură de siguranţă necesară, deoarece evreii din timpurile biblice desfăşurau unele activităţi pe acoperişul casei.

Majoritatea caselor israelite aveau acoperişul plat. Aici, israeliţii puteau să se bucure de razele binefăcătoare ale soarelui şi de aerul curat sau să facă diverse treburi casnice. Vara, acoperişul era un loc confortabil pentru dormit (1 Samuel 9:26). Agricultorii foloseau terasa de pe acoperişul casei pentru a usca inul, cerealele înainte de a fi măcinate, smochinele ori strugurii de stafide (Iosua 2:6).

Acoperişul era folosit de israeliţi pentru închinarea adevărată sau pentru cea idolatră (Neemia 8:16–18; Ieremia 19:13). Într-o zi, la ora prânzului, apostolul Petru a mers pe acoperiş pentru a se ruga (Faptele 10:9–16). Acoperişurile umbrite de o viţă-de-vie sau de frunze de palmier erau un refugiu plăcut.

În lucrarea The Land and the Book se spune că israeliţii aveau „în afara casei, mai exact în curtea exterioară“, o scară fixă sau mobilă care ducea pe acoperiş. De aceea, ei puteau să coboare de pe acoperiş fără să intre în casă. Acest amănunt ne ajută să înţelegem mai bine avertismentul lui Isus de a fugi imediat dintr-un oraş condamnat la distrugere: „Cine este pe acoperişul casei să nu coboare să-şi ia bunurile din casă“ (Matei 24:17).