Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Română

Turnul de veghe  |  Decembrie 2012

V-aţi întrebat?

V-aţi întrebat?

A făcut Isus o afirmaţie inexactă când a spus că sarea îşi poate pierde tăria?

În Predica de pe munte, Isus le-a spus discipolilor săi: „Voi sunteţi sarea pământului. Dar, dacă sarea îşi pierde tăria, cum îi va fi redată puterea de a săra? Nu mai este bună de nimic, decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni“ (Matei 5:13). Sarea este un conservant. De aceea, ilustrarea lui Isus se referea probabil la faptul că discipolii săi puteau şi trebuiau să-i ocrotească pe alţii de degradarea morală şi spirituală.

Depuneri de sare în Marea Moartă

Iată ce spune o enciclopedie despre cuvintele lui Isus referitoare la faptul că sarea îşi poate pierde tăria: „Sarea din Marea Moartă conţinea, de obicei, şi alte minerale; astfel, dacă sarea din acel amestec se dizolva, ceea ce rămânea era o substanţă fără niciun gust“ (The International Standard Bible Encyclopedia). Înţelegem, aşadar, de ce a spus Isus că substanţa rămasă „nu mai [era] bună de nimic, decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni“. Aceeaşi enciclopedie adaugă: „Deşi aceste impurităţi făceau ca sarea din Marea Moartă să fie inferioară celor mai multe tipuri de sare marină, faptul că era uşor de găsit (putea fi adunată pur şi simplu de pe ţărm) făcea din ea principala sursă de sare a Palestinei“.

Ce însemna pentru ascultătorii lui Isus pierderea unei drahme?

Drahmă

Isus le-a spus discipolilor săi o parabolă despre o femeie care avea 10 drahme şi care, după ce a pierdut o drahmă, a aprins o lampă şi şi-a măturat cu multă atenţie casa până a găsit-o (Luca 15:8–10). În zilele lui Isus, o drahmă echivala aproape cu plata pentru o zi de lucru, astfel că banii pierduţi despre care a vorbit Isus nu erau chiar puţini. Totuşi, situaţia prezentată de Isus era realistă şi din alte motive.

Unele lucrări de referinţă spun că femeile foloseau deseori monedele ca podoabe. Astfel, s-ar putea ca Isus să fi făcut aluzie la o monedă care făcea parte dintr-o podoabă moştenită sau din zestrea unei femei. Indiferent cum au stat lucrurile, este de înţeles de ce femeia care şi-a pierdut una dintre cele zece monede n-a avut linişte până n-a găsit-o.

În plus, casele oamenilor de rând din zilele lui Isus erau construite în aşa fel încât înăuntru să pătrundă cât mai puţină lumină şi căldură. Ele aveau puţine ferestre sau chiar niciuna. Podeaua era, de obicei, acoperită cu paie sau cu tulpini uscate. Aşadar, nu era deloc uşor să găseşti o monedă căzută pe jos. „De aceea, spune un biblist, când un obiect relativ mic, de exemplu o monedă, era pierdut într-un astfel de loc, aprinderea unei lămpi şi măturarea casei erau cele mai la-ndemână modalităţi de a-l găsi.“