Salt la conţinut

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Selectaţi limba Română

Întrebarea nr. 3: De ce mă laşi să sufăr?

Întrebarea nr. 3: De ce mă laşi să sufăr?

TATĂL lui Ian era un beţiv inveterat. Deşi, în copilărie, Ian a avut tot ce i-a trebuit din punct de vedere material, lui i-a lipsit sprijinul afectiv din partea tatălui său. „N-am prea ţinut la el, în primul rând pentru că era alcoolic şi se purta urât cu mama“, spune Ian. Când a devenit adult, Ian a început să se îndoiască de existenţa lui Dumnezeu. „Dacă Dumnezeu există, de ce îi lasă pe oameni să sufere?“, se gândea el.

De ce este normal să ne punem această întrebare?

Chiar dacă nu vă confruntaţi cu probleme mari, vă simţiţi probabil indignat când vedeţi oameni nevinovaţi suferind, şi aceasta pentru că am fost înzestraţi cu simţul dreptăţii. Însă întrebarea referitoare la motivul pentru care permite Dumnezeu suferinţa poate avea o semnificaţie mai profundă pentru dumneavoastră dacă, la fel ca Ian, treceţi prin greutăţi sau dacă o persoană dragă se îmbolnăveşte sau chiar moare.

Cum răspund unii la această întrebare?

Unii oameni cred că Dumnezeu permite suferinţa pentru a ne învăţa să fim umili şi plini de compasiune. Alţii consideră că oamenii suferă din cauza păcatelor comise într-o viaţă anterioară.

Ce idee transmit aceste răspunsuri?

Dumnezeu este insensibil la suferinţa oamenilor şi, din acest motiv, ne este greu să-l iubim. Dumnezeu este plin de cruzime.

Ce ne învaţă Biblia?

Biblia spune clar că Dumnezeu nu este răspunzător pentru suferinţa oamenilor. „Nimeni, când este în încercare, să nu zică: «Sunt încercat de Dumnezeu». Căci Dumnezeu nu poate fi încercat cu lucruri rele şi el nu încearcă pe nimeni.“ (Iacov 1:13) De fapt, ideea că Dumnezeu este răspunzător pentru suferinţa din lume nu este în armonie cu felul în care Biblia descrie personalitatea lui Dumnezeu.

Una dintre principalele calităţi ale lui Dumnezeu este iubirea (1 Ioan 4:8). Pentru a accentua această idee, Biblia îl înfăţişează pe Dumnezeu ca având sentimente asemănătoare cu cele ale unei mame care alăptează. „Poate o femeie să-şi uite copilul pe care-l alăptează şi să n-aibă milă de fiul pântecelui ei?“, întreabă Dumnezeu.  „Chiar dacă aceste femei ar uita, eu nu te voi uita.“ (Isaia 49:15) V-aţi putea imagina o mamă iubitoare făcându-i în mod voit rău copilaşului ei? Dimpotrivă, un părinte grijuliu ar încerca să aline suferinţa copilului său. În mod asemănător, Dumnezeu nu-i face pe oamenii nevinovaţi să sufere (Geneza 18:25).

Cu toate acestea, oamenii nevinovaţi continuă să sufere. Poate vă întrebaţi: „Dacă lui Dumnezeu îi pasă de noi şi este atotputernic, de ce nu înlătură cauzele suferinţei?“.

Dumnezeu permite suferinţa din motive întemeiate. Observaţi unul dintre aceste motive: De multe ori, oamenii sunt cei care-i fac pe alţii să sufere. Mulţi persecutori şi tirani care le cauzează altora suferinţă nu sunt dispuşi să se schimbe. De aceea, pentru a înlătura o cauză importantă a suferinţei, Dumnezeu va trebui să-i distrugă pe aceşti oameni.

Apostolul Petru arată de ce Dumnezeu nu i-a distrus încă pe cei care fac răul: „Iehova nu este încet cu privire la promisiunea sa, cum consideră unii încetineala, ci este răbdător cu voi, fiindcă nu doreşte ca vreunul să fie distrus, ci doreşte ca toţi să ajungă la căinţă“ (2 Petru 3:9). Răbdarea lui Iehova Dumnezeu este o expresie a iubirii şi a îndurării sale.

În curând, însă, Iehova Dumnezeu va trece la acţiune. El îi va ‘răsplăti cu necaz pe cei care le provoacă necaz’ altora. Iar cei care îi fac pe cei nevinovaţi să sufere „vor suferi pedeapsa judecătorească a distrugerii veşnice“ (2 Tesaloniceni 1:6–9).

Ian, citat mai devreme, a găsit răspunsuri satisfăcătoare la întrebările sale cu privire la suferinţă. Lucrurile pe care le-a învăţat i-au schimbat concepţia despre viaţă. Puteţi citi relatarea sa în următorul articol, intitulat „Biblia schimbă viaţa oamenilor“.