Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Română

Turnul de veghe  |  Decembrie 2011

Cum să facem faţă dezastrelor naturale?

Cum să facem faţă dezastrelor naturale?

Având în vedere că dezastrele naturale sunt tot mai frecvente şi tot mai devastatoare, cum le putem face faţă? Să analizăm câteva măsuri practice pe care le putem lua.

Feriţi-vă din calea dezastrelor.

Biblia spune: „Cel prevăzător vede nenorocirea şi se ascunde, dar cei fără experienţă merg mai departe şi suferă consecinţele“ (Proverbele 22:3). Acest sfat înţelept poate fi aplicat şi în cazul dezastrelor. Când se dă un avertisment cu privire la o erupţie vulcanică iminentă, la o posibilă inundaţie sau la un uragan ori un taifun care se apropie, este înţelept ca oamenii din zonele ameninţate să părăsească locul respectiv şi să caute adăpost. Viaţa este mai preţioasă decât casa ori alte lucruri materiale.

Unii au posibilitatea de a alege să nu locuiască într-o zonă de mare risc. Un expert a spus: „Riscul de dezastre este prezent doar în anumite zone geografice. Cele mai multe riscuri apar pe o suprafaţă foarte mică a planetei, iar majoritatea dezastrelor de proporţii din viitor vor avea loc în acele zone“. Printre acestea se numără, de exemplu, regiunile joase de coastă sau zonele din apropierea faliilor seismice. Dacă aţi putea evita să locuiţi în astfel de zone sau dacă v-aţi putea muta într-o zonă mai sigură, aţi reduce în mod considerabil riscul de a suferi din cauza unui dezastru.

Faceţi-vă un plan de acţiune.

În pofida tuturor măsurilor de precauţie, există totuşi riscul să ajungeţi victima unei calamităţi neaşteptate. Îi veţi putea face faţă mult mai uşor dacă vă întocmiţi dinainte un plan. Acest lucru este în armonie cu sfatul din Proverbele 22:3, menţionat mai devreme. Aveţi pregătită o geantă pentru situaţii de urgenţă, pe care s-o puteţi lua oricând cu voi? O publicaţie de specialitate recomandă să puneţi în această geantă următoarele lucruri: o trusă de prim ajutor, apă îmbuteliată, alimente neperisabile şi documente importante (1–2–3 of Disaster Education). Este, de asemenea, înţelept să analizaţi împreună cu familia ce dezastre ar putea avea loc şi ce aţi putea face în fiecare caz.

Aveţi pregătită o geantă pentru situaţii de urgenţă, pe care s-o puteţi lua oricând cu voi?

Păstraţi o relaţie strânsă cu Dumnezeu.

Acest lucru vă poate ajuta în orice împrejurare. Biblia spune că Dumnezeu este „Tatăl îndurărilor tandre şi Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în toate necazurile noastre“. Un alt verset spune că Dumnezeu „îi mângâie pe cei abătuţi“ (2 Corinteni 1:3, 4; 7:6).

Într-adevăr, Dumnezeu ştie foarte bine prin ce trec cei care îşi pun credinţa în el. El este un Dumnezeu al iubirii, care oferă încurajare în diferite moduri (1 Ioan 4:8). Rugăciunile în care îi cerem lui Dumnezeu nu să facă un miracol, ci să ne dea spiritul său sfânt ne pot fi  de ajutor în orice situaţie. Spiritul sfânt le poate aminti celor ce trec prin greutăţi pasaje biblice care le pot aduce mângâiere. Astfel, slujitorii fideli ai lui Dumnezeu se vor putea simţi la fel ca David, un rege al Israelului antic, care a spus: „Chiar de-aş umbla prin valea umbrei adânci, nu mă tem de niciun rău, căci tu eşti cu mine; toiagul şi nuiaua ta mă mângâie“ (Psalmul 23:4).

Creştinii se ajută unii pe alţii.

În secolul I, un profet creştin pe nume Agab a arătat că „o mare foamete se va abate asupra întregului pământ locuit. Şi aşa s-a şi întâmplat pe vremea lui Claudiu“. Foametea i-a afectat serios pe mulţi discipoli ai lui Isus din Iudeea. Ce au făcut discipolii din alte zone când au aflat despre situaţia grea prin care treceau fraţii lor de credinţă? Relatarea biblică spune: „Discipolii aceştia au hotărât să trimită câte ceva, fiecare după posibilităţi, ca ajutor pentru fraţii care locuiau în Iudeea“ (Faptele 11:28, 29). Astfel, acei discipoli au reacţionat cu iubire trimiţând ajutoare.

„M-am simţit iubită şi ocrotită“

Când au loc dezastre naturale, slujitorii lui Dumnezeu din prezent reacţionează la fel. Martorii lui Iehova sunt cunoscuţi pentru faptul că îşi ajută fraţii de credinţă. De exemplu, când un cutremur puternic a lovit statul Chile în 27 februarie 2010, Martorii lui Iehova au reacţionat imediat pentru a-i ajuta pe cei din zona afectată. Karla, a cărei casă a fost ştearsă de pe faţa pământului de un tsunami, a spus: „Chiar a doua zi, [fraţii noştri] au venit din alte zone să ne ajute. Acest lucru ne-a încurajat şi ne-a adus mângâiere. Fără îndoială, Iehova ne-a alinat suferinţa prin bunătatea manifestată de aceşti voluntari. M-am simţit iubită şi ocrotită“. Bunicul ei, care nu este Martor al lui Iehova, a văzut ajutorul oferit de Martori. El a spus: „Nu seamănă deloc cu ce am văzut ani de zile în biserica mea“. Lucrurile văzute l-au îndemnat să-i roage pe Martorii lui Iehova să studieze Biblia cu el.

Creştinii se ajută unii pe alţii să facă faţă efectelor dezastrelor

Asocierea cu cei care îl iubesc pe Dumnezeu ne poate fi de mare ajutor când trecem prin situaţii grele. Dar va veni vreodată un timp când nu vor mai avea loc dezastre naturale? Să vedem ce spune Biblia despre acest subiect.