Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Română

Turnul de veghe  |  Noiembrie 2010

A prezis Biblia constituirea statului modern Israel?

A prezis Biblia constituirea statului modern Israel?

ASTĂZI, întreaga lume urmăreşte cu înfrigurare evenimentele din Orientul Mijlociu. Auzim frecvent despre atacuri cu rachete, ciocniri între miliţii şi atentate teroriste cu bombă. La toate acestea se adaugă pericolul real al folosirii armelor nucleare. Nu e de mirare că oamenii de pretutindeni sunt îngrijoraţi văzând ce se întâmplă în această regiune a globului!

Lumea urmărea cu nelinişte evenimentele din Orientul Mijlociu şi în urmă cu 62 de ani, mai exact în luna mai a anului 1948. Mandatul britanic asupra teritoriului numit atunci Palestina se apropia de sfârşit, iar războiul era inevitabil. În 1947, Organizaţia Naţiunilor Unite aprobase constituirea unui stat evreiesc independent pe o porţiune din teritoriile ocupate. Naţiunile arabe vecine juraseră să împiedice acest lucru cu orice preţ. „Linia de demarcaţie nu va fi decât o linie de foc şi de sânge“, avertizase Liga Arabă.

Vineri, 14 mai 1948, ora 16.00. Mai erau doar câteva ore până la expirarea mandatului britanic. În Muzeul Tel Aviv se afla un grup de 350 de persoane, ce fuseseră invitate în secret să fie martore la un anunţ mult aşteptat: declaraţia oficială de constituire a statului modern Israel. Pentru ca numeroşii duşmani ai noului stat să nu tulbure ceremonia se luaseră măsuri de securitate maximă.

David Ben-Gurion, 14 mai 1948

David Ben-Gurion, preşedintele Consiliului Naţional al Israelului, a citit Declaraţia de constituire a Statului Israel. În această declaraţie se spunea printre altele: „Noi, membrii Consiliului Poporului, reprezentanţi ai Comunităţii evreieşti din Eretz-Israel, . . . în virtutea dreptului natural şi istoric şi în baza Rezoluţiei Adunării Generale a Naţiunilor Unite, declarăm constituirea unui stat evreiesc în Eretz-Israel, care se va numi Statul Israel“.

Împlinirea unei profeţii biblice?

Unii protestanţi evanghelici cred că înfiinţarea statului modern Israel reprezintă împlinirea unei profeţii biblice. De exemplu, în cartea sa Jerusalem Countdown, pastorul John Hagee afirmă: „Acest eveniment de mare însemnătate a fost profeţit de Isaia prin cuvintele:  «Se va naşte o naţiune într-o zi». (Vezi Isaia 66:8.) . . . A fost cel mai important moment din istoria profetică a secolului al XX-lea. A fost dovada vizibilă pentru toţi oamenii că Dumnezeul lui Israel este încă viu“.

Sunt aceste afirmaţii adevărate? Se referă într-adevăr profeţia din Isaia 66:8 la înfiinţarea statului modern Israel? A fost ziua de 14 mai 1948 „cel mai important moment din istoria profetică a secolului al XX-lea“? Dacă Israelul modern este încă naţiunea aleasă a lui Dumnezeu şi dacă Dumnezeu îl foloseşte pentru a împlini unele profeţii biblice, înseamnă că acest subiect este de interes pentru toţi cei ce studiază Biblia.

Isaia a profeţit: „Cine a mai auzit aşa ceva? Cine a mai văzut asemenea lucruri? Va fi adusă în existenţă o ţară în durerile naşterii într-o singură zi? Se va naşte o naţiune dintr-o dată? Căci Sionul abia a avut durerile naşterii, că şi-a şi născut fiii“ (Isaia 66:8). În acest verset, Isaia a prezis clar naşterea unei naţiuni dintr-o dată, ca şi cum acest lucru s-ar produce într-o singură zi. Dar cine avea să provoace naşterea? Următorul verset ne oferă un indiciu: „«Voi provoca eu ruperea şi nu voi provoca naşterea?», spune Iehova. «Sau voi provoca eu naşterea şi voi închide uterul?», spune Dumnezeul tău“. Iehova a arătat fără echivoc că uluitoarea naştere a naţiunii avea să fie lucrarea sa.

Israelul modern este un stat democratic laic, care nu pretinde că se bizuie pe Dumnezeul Bibliei. I-au atribuit israelienii în 1948 lui Iehova Dumnezeu meritul pentru constituirea lor ca stat? Nu. În textul original al declaraţiei de independenţă nu a fost menţionat nici măcar cuvântul „Dumnezeu“, cu atât mai puţin numele divin. Iată ce se spune în cartea Great Moments in Jewish History despre forma finală a declaraţiei: „Nici la ora 13.00, când s-a întrunit Consiliul Naţional, membrii acestuia nu reuşeau să ajungă la un consens cu privire la textul declaraţiei de independenţă. . . . Evreii practicanţi doreau să fie menţionat «Dumnezeul lui Israel». Seculariştii se opuneau. Ben-Gurion a ales calea compromisului şi a decis ca în loc de cuvântul «Dumnezeu» să fie folosit cuvântul «Stânc㻓.

Israelul modern consideră până astăzi că s-a constituit ca stat în baza unei rezoluţii ONU şi în virtutea a ceea ce Israelul numeşte dreptul natural şi istoric al poporului evreu. Este oare logic să credem că Dumnezeul Bibliei ar înfăptui cel mai mare miracol profeţit al secolului al XX-lea în favoarea unei naţiuni care refuză să-i atribuie Lui meritul?

Contrastul dintre prezent şi trecut

Să remarcăm contrastul izbitor dintre poziţia secularistă a Israelului modern şi ceea ce s-a întâmplat în 537 î.e.n. În acel an, naţiunea Israel a „renăscut“ parcă într-o singură zi după ce, cu 70 de ani mai înainte, ţara fusese devastată de babilonieni şi depopulată. Profeţia din Isaia 66:8 a avut o împlinire uluitoare când regele persan Cirus cel Mare, care cucerise Babilonul, le-a permis evreilor să se întoarcă în ţara natală (Ezra 1:2).

Cirus a recunoscut că Iehova dirijase lucrurile în 537 î.e.n., iar cei care s-au întors la Ierusalim s-au întors cu scopul clar declarat de a restabili închinarea la Iehova Dumnezeu şi de a reconstrui templul său. În schimb, statul modern Israel nu a declarat niciodată că ar avea o asemenea dorinţă sau intenţie.

Mai este Israelul naţiunea aleasă a lui Dumnezeu?

Naţiunea Israel a pierdut statutul de naţiune aleasă a lui Dumnezeu în 33 e.n., când l-a respins pe Mesia, Fiul lui Iehova. Însuşi Mesia a spus: „Ierusalime, Ierusalime, care-i omori pe profeţi şi-i ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine . . . Iată! Casa vă este părăsită şi lăsată vouă“ (Matei 23:37, 38). Cuvintele lui Isus s-au împlinit în anul 70 e.n., când legiunile romane au distrus Ierusalimul şi templul şi au pus capăt  preoţiei. Dar cum avea să se realizeze scopul lui Dumnezeu de a avea ‘o proprietate specială dintre toate popoarele, . . . un regat de preoţi şi o naţiune sfântă’? (Exodul 19:5, 6)

Apostolul Petru, el însuşi evreu, a răspuns la această întrebare într-o scrisoare adresată creştinilor, evrei şi neevrei deopotrivă. El a scris: „Voi sunteţi «un neam ales, o preoţie regală, o naţiune sfântă, un popor care să fie o proprietate specială» . . . Căci odinioară nu eraţi un popor, dar acum sunteţi poporul lui Dumnezeu. Eraţi cei cărora nu li se arătase îndurare, dar acum sunteţi cei cărora li s-a arătat îndurare“ (1 Petru 2:7–10).

Creştinii care au fost aleşi prin intermediul spiritului sfânt au devenit astfel o naţiune spirituală. Calitatea de membru al acestei naţiuni nu este acordată prin naştere şi nici nu este condiţionată de locul geografic. Această idee este transmisă de apostolul Pavel prin cuvintele: „Nici circumcizia nu este ceva, nici necircumcizia, ci o nouă creaţie este ceva. Iar peste toţi cei care vor umbla cum se cuvine, potrivit acestei reguli de conduită, să fie pace şi îndurare, da, peste Israelul lui Dumnezeu!“ (Galateni 6:15, 16).

Statul modern Israel e dispus să acorde cetăţenie oricărui evreu prin naştere sau oricărei persoane ce se converteşte la iudaism. În schimb, în cazul ‘Israelului lui Dumnezeu’ despre care vorbeşte Biblia, cetăţenia le este acordată numai celor ce sunt ‘ascultători şi stropiţi cu sângele lui Isus Cristos’ (1 Petru 1:1, 2). Referindu-se la membrii Israelului lui Dumnezeu, sau iudeii spirituali, Pavel a scris: „Iudeu nu este cel ce e aşa pe dinafară şi circumcizie nu este cea dinafară, din carne, ci iudeu este cel ce e aşa pe dinăuntru, iar circumcizia lui este aceea a inimii, prin spirit şi nu printr-un cod scris. Lauda acestuia vine nu de la oameni, ci de la Dumnezeu“ (Romani 2:28, 29).

Aceste versete ne ajută să înţelegem o controversată ilustrare a lui Pavel. În scrisoarea sa către creştinii din Roma, Pavel i-a comparat pe evreii necredincioşi cu ramurile unui măslin simbolic care au fost tăiate pentru a putea fi altoite ramuri ‘sălbatice’, adică oameni din naţiuni (Romani 11:17–21). În încheierea acestei ilustrări, el a spus: „Unei părţi din Israel i s-a tocit sensibilitatea până va intra numărul complet al oamenilor naţiunilor, şi, în felul acesta, tot Israelul va fi salvat“ (Romani 11:25, 26). A vrut oare Pavel să spună că la un moment dat toţi evreii se vor converti la creştinism? Este clar că acest lucru nu s-a întâmplat.

Ce a vrut să spună Pavel prin ilustrarea despre măslin?

Prin expresia „tot Israelul“, Pavel s-a referit la tot Israelul spiritual, creştinii aleşi prin intermediul spiritului sfânt. Cu alte cuvinte, faptul că evreii nu l-au acceptat pe Mesia nu a zădărnicit scopul lui Dumnezeu de a avea un „măslin“ spiritual plin de ramuri care dau rod. Aceasta este în armonie cu o ilustrare a lui Isus, în care el s-a comparat pe sine cu o vie ale cărei ramuri neroditoare aveau să fie tăiate. Isus a spus: „Eu sunt adevărata viţă şi Tatăl meu este viticultorul. Pe orice mlădiţă din mine care nu dă rod o înlătură şi pe orice mlădiţă care dă rod o curăţă, ca să dea mai mult rod“ (Ioan 15:1, 2).

Aşadar, Biblia nu a prezis constituirea statului modern Israel, însă în mod categoric a prezis constituirea naţiunii Israelului spiritual. Dacă veţi identifica această naţiune spirituală din prezent şi vă veţi alătura ei, vă veţi bucura de binecuvântări eterne (Geneza 22:15–18; Galateni 3:8, 9).