Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Română

Turnul de veghe  |  August 2009

 Sfaturi pentru o viaţă de familie fericită

Administrarea banilor

Administrarea banilor

El: „După părerea mea, soţia mea, Laura *, cheltuieşte banii pe lucruri inutile — sau cel puţin pe lucruri pe care eu le consider inutile. Se pare că nu poate să economisească nimic! Iar asta devine o adevărată problemă când apar cheltuieli neprevăzute. De multe ori spun: soţia mea nu poate să stea cu banii în portofel; cheltuieşte tot.“

Ea: „Poate că nu sunt cea mai econoamă soţie, dar soţul meu nu ştie cât de scumpe sunt toate: mâncarea, produsele de curăţenie, obiectele de menaj; şi mai sunt şi cheltuielile casei. Eu sunt cea care stă mai mult acasă şi ştiu de ce anume avem nevoie. De aceea, cumpăr cele necesare chiar dacă vom avea o altă «discuţie» despre bani.“

BANII pot fi unul dintre subiectele cel mai greu de discutat cu calm într-o familie. Nu este de mirare că sunt de multe ori primii pe lista motivelor de ceartă între soţi.

În cuplurile în care partenerii nu au un punct de vedere echilibrat cu privire la bani ar putea apărea situaţii stresante, certuri şi probleme ce afectează relaţiile dintre ei şi chiar relaţiile lor cu Dumnezeu (1 Timotei 6:9, 10). Părinţii care nu sunt chibzuiţi în privinţa banilor ar putea fi nevoiţi să lucreze mai mult, privându-şi copiii, şi privându-se unul pe altul, de sprijin afectiv şi spiritual. În plus, copiii lor şi-ar putea însuşi un punct de vedere greşit cu privire la bani, ajungând şi ei să fie nechibzuiţi.

„Banul aduce ocrotire“, recunoaşte Biblia (Eclesiastul 7:12). Însă banii îţi vor ocroti căsnicia şi familia dacă vei învăţa nu numai cum să-i administrezi, ci şi cum să discuţi despre ei cu partenerul tău. * Astfel, discuţiile despre bani nu vor mai fi un motiv de ceartă, ci chiar vor întări relaţiile dintre voi.

Totuşi, de ce în unele căsnicii apar atâtea probleme din cauza banilor? Şi ce puteţi face în mod practic pentru ca discuţiile despre bani să fie constructive, nu să ducă la certuri?

Care este rădăcina problemei?

Adesea, adevărata cauză a neînţelegerilor nu sunt banii în sine, ci neîncrederea sau teama. De exemplu, s-ar putea ca motivul pentru care un soţ îi cere socoteală soţiei lui de fiecare bănuţ pe care îl cheltuieşte să fie neîncrederea în capacitatea ei de a administra banii familiei. De asemenea, s-ar putea ca motivul pentru care o soţie se plânge că soţul ei nu economiseşte suficient să fie teama că familia ar putea avea de suferit pe plan material din cauza vreunui eveniment neprevăzut.

O altă cauză a neînţelegerilor cu privire la bani ar putea fi mediul în care au crescut cei doi parteneri. „Soţia mea a crescut într-o familie în care banii erau administraţi cu chibzuinţă“, spune Matthew, care este căsătorit de opt ani. „Ea nu are temerile pe care le am eu. Tatăl meu a fost alcoolic şi un fumător înrăit şi se întâmpla ca, perioade lungi de timp, să rămână fără loc de muncă. De multe ori nu aveam nici  măcar strictul necesar şi am crescut cu frica de a nu face datorii. De aceea, uneori sunt nerezonabil cu soţia mea în privinţa banilor.“ Indiferent care este cauza neînţelegerilor, ce puteţi face pentru ca banii să nu slăbească legătura conjugală, ci să o întărească?

Patru sfaturi pentru a avea succes

Chiar dacă nu este un manual de administrare a banilor, Biblia conţine sfaturi practice care îi pot ajuta pe cei doi soţi să evite problemele legate de bani. Vă îndemnăm să le analizaţi şi să încercaţi să puneţi în practică sugestiile de mai jos.

1. Învăţaţi să vorbiţi cu calm despre bani.

„Înţelepciunea este cu cei ce se sfătuiesc“ (Proverbele 13:10). Poate că, din cauza mediului în care ai crescut, ţi se pare jenant să te consulţi cu alţii în privinţa banilor, mai ales cu partenerul tău. Totuşi, este înţelept să înveţi să discuţi despre acest subiect important. De exemplu, i-ai putea vorbi partenerului despre modul în care crezi că atitudinea ta faţă de bani a fost influenţată de mentalitatea părinţilor tăi. În acelaşi timp, încearcă să înţelegi şi modul în care a fost influenţat partenerul tău de mediul în care a crescut.

Nu trebuie să aşteptaţi până se iveşte o problemă ca să vorbiţi despre bani. Un scriitor biblic a pus următoarea întrebare: „Merg doi oameni împreună fără să se fi întâlnit aşa cum s-au înţeles?“ (Amos 3:3). Cum se aplică acest principiu la subiectul nostru? Dacă stabiliţi un anumit timp când să discutaţi despre bani, este mai puţin probabil să apară neînţelegeri, iar discuţia voastră să se transforme într-o ceartă.

SUGESTIE: Stabiliţi o zi în care să discutaţi despre bugetul familiei. Aţi putea purta această discuţie în prima zi a fiecărei luni sau în fiecare săptămână, într-o zi anume. Discuţia nu trebuie să dureze mult, eventual 15 minute sau mai puţin. Alegeţi un moment din zi când amândoi sunteţi mai relaxaţi. De asemenea, conveniţi să nu vorbiţi despre bani în anumite momente, de pildă când sunteţi la masă ori când petreceţi timp cu copiii.

2. Adoptaţi un punct de vedere comun cu privire la venit.

„În a vă arăta onoare unii altora, fiţi primii“ (Romani 12:10). Dacă eşti singurul care aduce bani în casă, îi arăţi onoare partenerului tău considerându-ţi salariul nu „banii mei“, ci banii familiei (1 Timotei 5:8).

În cazul în care amândoi sunteţi salariaţi, vă arătaţi onoare unul altuia spunându-vă sincer cât câştigaţi şi ce cheltuieli majore faceţi. Dacă nu eşti sincer cu partenerul tău, l-ai putea face să-şi piardă încrederea în tine, iar relaţia voastră va avea de suferit. Bineînţeles, nu e nevoie să te consulţi cu partenerul tău pentru orice bănuţ pe care vrei să-l cheltuieşti. Dar, când e vorba de achiziţii mai mari, faptul de a te consulta cu el dovedeşte că opinia lui are valoare în ochii tăi.

SUGESTIE: Stabiliţi de comun acord ce sumă puteţi cheltui fiecare fără să vă întrebaţi unul pe altul: 50 de lei, 100 de lei sau orice altă sumă. Consultă-te cu partenerul tău de fiecare dată când vrei să cheltuieşti mai mult.

3. Puneţi totul pe hârtie.

„Planurile celui harnic duc la belşug“ (Proverbele 21:5, Biblia — Noua traducere în limba română, 2007). O modalitate de a vă face planuri pentru viitor şi de a evita să risipiţi banii câştigaţi cu trudă este să întocmiţi un buget al familiei. Nina, care este căsătorită de cinci ani, spune: „Când pui pe hârtie cât câştigi şi cât cheltuieşti, îţi dai seama cum stau lucrurile în realitate. Având totul negru pe alb, n-ai ce să mai zici“.

Metoda de administrare a banilor nu trebuie să fie complicată. Darren, care este căsătorit de 26 de ani şi are doi băieţi, spune: „La început foloseam plicuri. Puneam banii pentru o săptămână în plicuri diferite: într-un plic, banii pentru mâncare, în altul, banii pentru destindere; aveam un plic chiar şi pentru banii de frizerie. Dacă ni se terminau banii dintr-un plic, luam  din alt plic, dar întotdeauna ne străduiam să-i punem la loc cât mai repede“. Dacă de regulă nu plăteşti cash, ci faci plăţile prin card sau prin sistemul electronic, este cu atât mai important să ai un plan şi să ţii evidenţa cheltuielilor.

SUGESTIE: Puneţi pe hârtie toate cheltuielile fixe. Stabiliţi de comun acord cât anume din venit doriţi să economisiţi. Scrieţi şi cheltuielile variabile: pentru mâncare, pentru curentul electric, pentru telefon etc. Apoi, timp de câteva luni, urmăriţi cheltuielile pe care le faceţi. Dacă este nevoie, schimbaţi-vă stilul de viaţă ca să nu intraţi în datorii.

4. Stabiliţi ce va face fiecare.

„Mai bine doi decât unul, căci au o răsplată cu atât mai bună pentru munca lor“ (Eclesiastul 4:9, 10, Biblia Cornilescu, 1996). În unele familii, cel care administrează banii familiei este soţul. În altele, de această responsabilitate se ocupă soţia (Proverbele 31:10–28). În multe familii însă, soţul şi soţia aleg să se ocupe împreună de această sarcină. Mario, care este căsătorit de 21 de ani, spune: „Soţia mea se ocupă de facturi şi de cheltuielile mai mici, iar eu mă ocup de impozite, de rate şi de chirie. Ne ţinem la curent unul pe altul cu ceea ce facem şi lucrăm ca o echipă“. Indiferent ce metodă folosiţi, cheia succesului este munca în echipă.

SUGESTIE: Ţinând cont de punctele tari şi de punctele slabe ale fiecăruia, stabiliţi-vă responsabilităţile. Evaluaţi situaţia după câteva luni. Fiţi dispuşi să faceţi schimbări. Pentru a putea aprecia cum se cuvine ceea ce face celălalt, de pildă plata facturilor sau cumpărăturile, schimbaţi din când în când rolurile.

Discuţiile despre bani şi adevăratul lor mesaj

Discuţiile despre bani nu vor duce la răcirea iubirii. Leah, care este căsătorită de cinci ani, confirmă acest adevăr. Iată ce spune ea: „Eu şi soţul meu am învăţat să discutăm deschis şi sincer despre bani. Acum lucrăm ca o echipă, iar iubirea dintre noi a crescut“.

Când discută despre modul în care doresc să folosească banii, partenerii îşi împărtăşesc, de fapt, speranţele şi visele şi îşi dovedesc devotamentul faţă de căsnicie. Când se consultă înainte de a face cumpărături mari, ei manifestă respect faţă de părerea şi sentimentele celuilalt. Iar când îşi acordă unul altuia libertatea de a cheltui o anumită sumă fără să se consulte în prealabil, ei arată că au încredere unul în celălalt. Toate acestea — devotamentul, respectul şi încrederea — sunt ingredientele unei căsnicii în care domneşte cu adevărat iubirea. Nu valorează aceasta mai mult decât toţi banii din lume? Atunci de ce să vă certaţi din cauza banilor?

^ par. 3 Numele a fost schimbat.

^ par. 7 Biblia spune că „soţul este capul soţiei“. Prin urmare, el este principalul responsabil pentru modul în care sunt folosiţi banii, dar are totodată obligaţia de a-şi trata soţia cu iubire şi altruism (Efeseni 5:23, 25).

ÎNTREABĂ–TE:

  • Când am discutat ultima oară cu calm despre bani cu partenerul meu?

  • Cum aş putea să-mi exprim aprecierea prin cuvinte şi fapte pentru ceea ce face partenerul meu în ce priveşte administrarea banilor familiei?