Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Română

Turnul de veghe  |  Aprilie 2009

 Învăţaţi-vă copiii

Ioas l-a părăsit pe Iehova din cauza prieteniilor rele

Ioas l-a părăsit pe Iehova din cauza prieteniilor rele

IERUSALIMUL, oraşul în care se află templul lui Dumnezeu, trece printr-o perioadă grea. Regele Ahazia tocmai a fost ucis. Apoi, Atalia, mama acestuia, face un lucru îngrozitor: îşi omoară propriii nepoţi, adică pe fiii lui Ahazia! Ştii de ce? —  * Ca să poată deveni ea regină.

Însă unul dintre nepoţii Ataliei, micuţul Ioas, este salvat, iar bunica lui nu află acest lucru. Ai vrea să ştii cum a fost el salvat? — Mătuşa lui Ioas, Ioşeba, îl ascunde în templul lui Dumnezeu. Ea poate să facă aceasta pentru că soţul ei, Iehoiada, este Marele Preot. Amândoi au grijă ca Ioas să fie în siguranţă.

Ioas rămâne ascuns în templu şase ani. Acolo, el este învăţat despre Iehova şi legile Sale. În cele din urmă, când Ioas împlineşte şapte ani, Iehoiada îl face rege. Ai vrea să afli cum a făcut Iehoiada acest lucru şi ce s-a întâmplat cu regina Atalia, bunica cea rea a lui Ioas? —

Iehoiada îi cheamă în secret pe cei din garda specială pe care o aveau regii din Ierusalim la vremea aceea şi le spune cum el şi soţia sa l-au salvat pe unul dintre fiii regelui Ahazia. Apoi, Iehoiada îl aduce în faţa lor pe Ioas, iar ei înţeleg că acesta este cel care trebuie să fie rege. După aceea stabilesc împreună un plan.

Iehoiada îl duce afară pe Ioas şi îl încoronează. Văzându-l pe noul rege, poporul începe „să bată din palme şi să spună: «Trăiască regele!»“. Garda specială îl înconjoară pe rege ca să-l apere. Când Atalia aude larma poporului, vine în fugă şi strigă furioasă că nu este de acord cu ce se întâmplă. Dar, la porunca lui Iehoiada, soldaţii din garda specială o ucid pe Atalia (2 Regi 11:1–16).

Crezi că Ioas va asculta în continuare de Iehoiada şi va face ce este bine? — Cât timp trăieşte Iehoiada, Ioas se dovedeşte un om bun. El chiar strânge  bani de la popor ca să repare templul lui Dumnezeu, de care Ahazia, tatăl său, şi Ioram, bunicul său, nu s-au mai îngrijit. Dar să vedem ce se întâmplă după moartea Marelui Preot Iehoiada (2 Regi 12:1–16).

Ioas a fost salvat

Ioas are în jur de 40 de ani. În loc să-şi petreacă în continuare timpul cu slujitorii lui Iehova, Ioas se împrieteneşte cu oameni care se închină la dumnezei falşi. În această perioadă, Zaharia, fiul lui Iehoiada, este preot al lui Iehova. Cum crezi că reacţionează Zaharia când află ce lucruri rele face Ioas? —

Zaharia îi spune lui Ioas: ‘Pentru că l-ai părăsit pe Iehova, şi el te va părăsi’. Auzind aceste cuvinte, Ioas se înfurie atât de tare, încât ordonă ca Zaharia să fie ucis cu pietre. Imaginează-ţi: Ioas, salvat cândva din mâinile unui ucigaş, devine acum el însuşi ucigaş (2 Cronici 24:1–3, 15–22).

Ce crezi că putem învăţa din această relatare? — În primul rând, învăţăm că nu trebuie să urâm pe nimeni şi nici să dăm dovadă de cruzime cum a făcut Atalia. Dimpotrivă, trebuie să-i iubim pe fraţii de credinţă şi chiar pe duşmanii noştri, aşa cum ne-a învăţat Isus (Matei 5:44; Ioan 13:34, 35). În al doilea rând, dacă facem deja ce este bine, ca Ioas la început, trebuie să ne alegem în continuare prieteni dintre cei care îl iubesc pe Iehova şi care ne încurajează să-i slujim Lui.

^ par. 3 Dacă citiţi cu copilul vostru, această liniuţă vă aminteşte să faceţi o pauză şi să-l încurajaţi să se exprime.