Lacrimi în burduf

TÂNĂRUL era fugar. Copleşit de tristeţe şi cu ochii scăldaţi în lacrimi, el s-a rugat Dumnezeului său, Iehova. Implorându-l să fie bun şi îndurător cu el, tânărul i-a adresat următoarea rugăminte: „Pune-mi lacrimile în burduful tău“ (Psalmul 56:8). Cine a fost acest tânăr? David, cel care avea să fie regele Israelului. Dar ce este burduful despre care vorbea el şi în ce sens ne poate pune Dumnezeu lacrimile într-un burduf?

Acest obiect bine cunoscut de David era un sac de piele în care se păstra apa, uleiul, vinul sau chiar untul. Nomazii din Sahara, cum ar fi tuaregii, folosesc şi în prezent burdufuri din piele de capră sau de oaie. Aceste burdufuri sunt făcute uneori din întreaga piele a animalului, astfel că în ele pot încăpea mari cantităţi de apă, în funcţie de mărimea animalului. Burdufurile sunt renumite pentru capacitatea lor de a păstra rece apa chiar şi în arşiţa deşertului. În trecut, burdufurile erau de obicei purtate de măgari sau de cămile. În prezent, un astfel de burduf poate fi văzut pe unele maşini de teren, prins în partea din faţă.

Cuvintele emoţionante ale lui David au însemnătate şi pentru noi. În ce fel? Biblia arată că lumea actuală se află în stăpânirea lui Satan, care este cuprins de „mânie mare“. Prin urmare, în prezent, asupra pământului se abat „vaiuri“ îngrozitoare (Revelaţia 12:12). De aceea, la fel ca David, mulţi oameni, îndeosebi cei care încearcă să-i fie plăcuţi lui Dumnezeu, suferă pe plan emoţional, mintal sau fizic. Te numeri şi tu printre ei? Dând dovadă de curaj, chiar „plângând“ uneori, aceşti oameni fideli se străduiesc neîncetat să ducă o viaţă integră (Psalmul 126:6). Ei pot avea convingerea că Tatăl lor ceresc vede nu numai încercările cu care se confruntă, ci şi durerea sufletească pe care acestea le-o provoacă. El înţelege pe deplin prin ce trec slujitorii săi şi, plin de compasiune, îşi aduce aminte de lacrimile şi suferinţele lor, punându-le în sens figurativ în burduful său.