Iubirea maternă reflectă iubirea lui Dumnezeu

„Poate o femeie să-şi uite copilul pe care-l alăptează şi să n-aibă milă de fiul pântecelui ei? Chiar dacă aceste femei ar uita, eu nu te voi uita.“ (ISAIA 49:15)

IMAGINAŢI-VĂ un copilaş cuibărit în braţele mamei lui în timp ce aceasta îl alăptează. Este o scenă care inspiră multă iubire şi tandreţe. „Când mi-am ţinut prima oară copilaşul în braţe, am simţit o mare iubire şi totodată o mare responsabilitate faţă de această nouă fiinţă“, spune o mamă pe nume Pam.

Deşi considerăm sentimentele materne un lucru firesc, cercetătorii au confirmat că iubirea mamei influenţează profund dezvoltarea copilului. Într-un document publicat de Programul OMS pentru Sănătate Mintală se spune: „Cercetările arată că nou-născuţii abandonaţi sau despărţiţi de mamele lor ajung deprimaţi şi nefericiţi, uneori chiar până la a fi cuprinşi de panică“. În acelaşi document se menţiona un studiu potrivit căruia copiii care primesc iubire şi atenţie încă de când sunt foarte mici au un coeficient de inteligenţă cu mult mai mare decât copiii neglijaţi.

Despre rolul important al iubirii materne, Alan Schore, profesor universitar de psihiatrie, a declarat: „Prima relaţie afectivă a copilului, cea cu mama lui, constituie un model după care acesta va dezvolta toate relaţiile afective pe care le va lega mai târziu în viaţă“.

Din nefericire, din cauza depresiei, a unor boli sau a altor factori, unele mame îşi neglijează copiii sau chiar ‘îşi uită copilul  pe care îl alăptează’ (Isaia 49:15). Însă acestea sunt excepţii. De fapt, se pare că mamele îşi iubesc de la sine copiii. Oamenii de ştiinţă au descoperit că, la naşterea unui copil, mamele au un nivel crescut de ocitocină, un hormon care stimulează contracţiile, iar ulterior lactaţia. Se crede că acest hormon, produs atât la bărbaţi, cât şi la femei, are un rol important şi în imboldul pe care îl simte un părinte de a se purta cu iubire şi altruism cu copilul lui.

De ce iubim?

Susţinătorii evoluţiei predau că iubirea neegoistă, precum cea a unei mame faţă de copilul ei, este rezultatul întâmplării şi s-a păstrat prin selecţie naturală deoarece este în folosul speciei. De pildă, în publicaţia on-line Mothering Magazine se afirmă: „Prima porţiune a creierului nostru care a evoluat în completarea creierului moştenit de la reptile este sistemul limbic, sediul emoţiilor. Această porţiune a creierului o face pe mamă să se ataşeze de copilul ei“.

Într-adevăr, cercetătorii au dezvăluit că sistemul limbic joacă un rol important în dezvoltarea sentimentelor. Însă vi se pare logic să spunem că iubirea unei mame pentru copilul ei este rezultatul dezvoltării din întâmplare a creierului unei reptile?

Să analizăm cealaltă variantă. Biblia spune că oamenii au fost creaţi după chipul lui Dumnezeu, în sensul că au capacitatea să manifeste calităţile divine (Geneza 1:27). Calitatea dominantă a lui Dumnezeu este iubirea. Apostolul Ioan a scris: „Cine nu iubeşte n-a ajuns să-l cunoască pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire“ (1 Ioan 4:8). Observaţi că versetul biblic nu spune pur şi simplu că Dumnezeu are iubire, ci că Dumnezeu este iubire. El este Sursa iubirii.

Iată cum descrie Biblia iubirea: „Iubirea este îndelung răbdătoare şi bună. Iubirea nu este geloasă, nu se laudă, nu se îngâmfă, nu se comportă necuviincios, nu îşi caută propriile interese, nu se irită. Nu ţine cont de răul suferit. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură cu adevărul. Îndură totul, crede totul, speră totul, suportă totul. Iubirea nu se termină niciodată“ (1 Corinteni 13:4–8). Prin urmare, vi se pare logic să credeţi că iubirea, cea mai nobilă calitate, a apărut din pură întâmplare?

Cum ne influenţează cunoaşterea faptului că Dumnezeu este iubire?

Când aţi citit paragraful anterior despre iubire, nu v-aţi dorit să aveţi pe cineva care să arate faţă de voi o astfel de iubire? Este o dorinţă cât se poate de firească. De ce? Deoarece suntem „urmaşii lui Dumnezeu“ (Faptele 17:29). Suntem creaţi să primim şi să manifestăm o astfel de iubire. Şi putem fi convinşi că Dumnezeu ne iubeşte foarte mult (Ioan 3:16; 1 Petru 5:6, 7). În plus, versetul citat la începutul articolului arată că iubirea lui Dumnezeu este mai mare şi mai profundă chiar decât iubirea unei mame pentru copilul ei!

De aceea, probabil că vă întrebaţi: Dacă Dumnezeu este înţelept, puternic şi iubitor, de ce nu pune capăt suferinţei? De ce permite să moară copii, să existe asuprire, să fie distrusă planeta din cauza administrării deficitare şi a lăcomiei oamenilor? Acestea sunt întrebări pertinente care cer răspunsuri logice.

Şi indiferent ce spun agnosticii, putem găsi răspunsuri logice şi convingătoare la ele. Milioane de oameni din sute de ţări au găsit răspuns studiind Biblia cu Martorii lui Iehova. Editorii acestei reviste vă invită să faceţi la fel. Pe măsură ce veţi afla mai multe despre Dumnezeu, studiind atât Cuvântul său, cât şi creaţia, vă veţi da seama că Dumnezeu poate fi cunoscut. În mod sigur vă veţi convinge că Dumnezeu „nu este departe de niciunul dintre noi“ (Faptele 17:27).

[Text generic pe pagina 8]

Iubirea lui Dumnezeu este mai mare şi mai profundă decât iubirea unei mame pentru copilul ei