Scrisoare din Republica Dominicană

„Niciodată n-am simţit atâta iubire!“

SĂPTĂMÂNA aceasta, Niurka a prezentat pentru prima dată în congregaţia noastră o temă biblică sub formă de discuţie. A scris prezentarea în Braille şi a învăţat-o pe de rost. Eu am jucat rolul unei persoane care doreşte să înveţe adevărul biblic. Vorbeam la microfon, iar ea auzea în căşti ceea ce spuneam. La sfârşitul prezentării, impresionaţi, cei din auditoriu au aplaudat atât de tare, încât Niurka a auzit ropotul de aplauze. Chipul ei radia de bucurie. Şi eu am fost foarte fericită. Lucrarea de misionar aduce într-adevăr mari satisfacţii!

Am întâlnit-o prima oară pe Niurka acum doi ani. După jumătate de oră de mers cu maşina pe drumuri de ţară prăfuite, am zărit-o stând pe veranda unei căsuţe modeste, făcute din lemn şi cărămizi de zgură, cu acoperiş de tablă ruginită. În curte se simţea miros de capre, iepuri şi câini. Niurka şedea cu capul plecat. Înfăţişarea ei trăda singurătate şi tristeţe adâncă. Avea 34 de ani însă părea mult mai în vârstă.

Am bătut-o uşor pe umăr. Deşi şi-a pierdut vederea cu 11 ani în urmă, şi-a ridicat capul spre noi. Eu şi partenera mea de lucrare ne-am prezentat, vorbindu-i tare în ureche. Ulterior am aflat că Niurka suferă de sindromul Marfan, o boală genetică ce i-a adus multă suferinţă. În plus, Niurka are o formă gravă de diabet, fiind necesară o atentă supraveghere a nivelului glicemiei, care are variaţii foarte mari, total imprevizibile.

I-am pus o Biblie în mână; a recunoscut-o imediat şi a spus că înainte să-şi piardă vederea îi plăcea mult să citească din ea. Însă cum aveam eu s-o învăţ adevărurile înviorătoare din Cuvântul lui Dumnezeu pe această fiinţă fragilă, umilă şi atât de copleşită de singurătate? La început, întrucât cunoaşte alfabetul, îi puneam litere de plastic în palmă. În scurt timp a reuşit să le identifice. Apoi, făcându-i semne în palmă, a învăţat să asocieze fiecare literă cu semnul corespunzător din limbajul american al semnelor. Treptat a învăţat şi alte semne. Întrucât începusem de puţin timp să învăţ acest limbaj, îmi trebuiau multe ore de pregătire pentru fiecare studiu cu Niurka. Însă amândouă ne doream foarte mult să-l învăţăm, aşa că am progresat repede.

Un salt deosebit în progresul ei s-a datorat faptului că o organizaţie de caritate i-a oferit un aparat auditiv. Deşi nu era prea modern,  acest aparat a ajutat-o enorm pe Niurka. Trăind mai bine de un deceniu fără să poată vedea şi într-o linişte aproape totală, Niurka se închisese în lumea ei. Însă spiritul lui Iehova i-a trezit atât mintea, cât şi inima, umplându-le cu învăţăturile biblice, cu speranţă şi cu iubire. Nu după mult timp, cu ajutorul unui baston, Niurka mergea prin satul ei, împărtăşindu-le altora adevărul din Biblie.

Ea conduce un studiu biblic cu mătuşa ei şi cu doi verişori. Se pregăteşte cu sârguinţă, învăţând fiecare lecţie pe de rost. Elevii ei citesc câte un paragraf, iar Niurka citeşte întrebarea aferentă din cartea sa în Braille. Partenera ei de predicare îi redă răspunsurile elevilor fie vorbindu-i la ureche, fie prin interpretare tactilă.

Toţi membrii congregaţiei o ajută şi o încurajează pe Niurka. Câţiva fraţi creştini o ajută să vină la întruniri şi la congrese. Alţii o însoţesc în lucrarea de predicare. De curând, ea ne-a spus următoarele: „Niciodată n-am simţit atâta iubire!“. Niurka doreşte să se boteze la următorul congres de district.

Întorcându-ne pe drumul unde se află casa ei, o vedem stând pe verandă la soare. Acum nu mai are capul plecat şi este cu zâmbetul pe buze. O întreb de ce zâmbeşte. Ea îmi răspunde: „Mă gândeam la viitor, când tot pământul va fi un paradis. Îmi imaginam că sunt deja acolo“.

[Legenda fotografiei de la pagina 25]

Niurka alături de unii membri ai congregaţiei noastre în faţa Sălii Regatului

[Legenda fotografiei de la pagina 25]

Niurka le împărtăşeşte şi altora ceea ce a învăţat din Biblie