Imitaţi-le credinţa

El a apărat închinarea curată

ILIE privea mulţimea care urca anevoios versanţii muntelui Carmel. Deşi abia se crăpase de ziuă şi lumina era difuză, înfăţişarea acestor oameni trăda sărăcia lucie în care se zbăteau. Cei trei ani şi jumătate de secetă lăsaseră urme adânci asupra lor.

Împreună cu ei urcau plini de aroganţă şi cei 450 de profeţi ai lui Baal, ce nutreau o ură aprigă faţă de Ilie, profetul lui Iehova. Regina Izabela îi executase pe mulţi slujitori ai lui Iehova, însă acest bărbat era încă ferm pe poziţie împotriva închinării la Baal. Da, spuneau în sinea lor preoţii lui Baal, dar pentru cât timp? Aceştia considerau că un singur om nu le putea sta împotrivă (1 Regi 18:3, 19, 20). Cu mulţimea urca şi regele Ahab în carul său regal. Nici el nu-l privea cu ochi buni pe Ilie.

Pentru profetul lui Iehova, aceasta avea să fie o zi extraordinară. Sub ochii săi se pregătea scena uneia dintre cele mai impresionante confruntări dintre bine şi rău care a avut loc vreodată. Cum se simţea Ilie în zorii acelei zile? Şi lui îi era teamă, deoarece era „un om cu sentimente ca ale noastre“ (Iacov 5:17). Însă putem fi siguri de un lucru: văzând mulţimea de oameni lipsiţi de credinţă, pe regele lor apostat şi pe preoţii criminali, Ilie trebuie să se fi simţit foarte singur (1 Regi 18:22).

Totuşi, cum ajunsese Israelul în această situaţie dramatică? Şi ce putem învăţa noi din această relatare? Biblia ne îndeamnă să examinăm cu atenţie exemplul lăsat de slujitorii fideli ai lui Dumnezeu şi ‘să le imităm credinţa’ (Evrei 13:7). Să analizăm în continuare exemplul lui Ilie.

O luptă îndelungată ajunge la apogeu

De ani de zile, Ilie privea neputincios cum închinarea la Iehova, cel mai preţios lucru al ţării sale şi al poporului său, era dată la o parte şi călcată în picioare. În Israel se ducea de mult timp o luptă între închinarea curată şi cea falsă, între închinarea la Iehova Dumnezeu şi idolatria în care erau cufundate naţiunile din jur. În timpul său, situaţia se înrăutăţise foarte mult.

Regele Ahab se căsătorise cu Izabela, fiica regelui Sidonului, iar aceasta era ferm hotărâtă să răspândească închinarea la Baal în tot Israelul şi să elimine închinarea la Iehova. Ahab a cedat repede influenţei Izabelei; el a construit un templu şi un altar pentru Baal şi s-a închinat acestui zeu păgân, dând un exemplu rău poporului. El l-a mâniat foarte tare pe Iehova (1 Regi 16:30–33). *

De ce era închinarea la Baal atât de dezgustătoare? Mulţi israeliţi au devenit infideli din cauza acestei religii, îndepărtându-se de adevăratul Dumnezeu. Era o religie respingătoare şi plină de cruzime: bărbaţi şi femei practicau prostituţia la templu, se săvârşeau tot felul de orgii sexuale şi chiar se aduceau ca jertfă copii. De aceea, Iehova l-a trimis pe Ilie să-l anunţe pe Ahab că urma o perioadă de secetă care nu avea să înceteze decât la cuvântul profetului lui Dumnezeu (1 Regi 17:1). După mai mulţi ani, Ilie a venit din nou înaintea regelui Ahab şi i-a spus să-i strângă pe israeliţi şi pe profeţii lui Baal la muntele Carmel.

 Însă ce însemnătate are această confruntare pentru noi, cei de azi? Unii ar putea spune că relatarea despre închinarea la Baal nu ne este de niciun folos în prezent, întrucât nu mai există temple şi altare ale lui Baal. Însă această relatare nu prezintă doar informaţii de interes istoric (Romani 15:4). „Baal“ înseamnă „proprietar“ sau „stăpân“. Iehova le-a spus israeliţilor că pe El trebuiau să-l aleagă ca ‘baal’ al lor, sau ca proprietar conjugal (Isaia 54:5). Nu sunteţi de acord că oamenii slujesc astăzi la cu totul alţi stăpâni decât Dumnezeului Atotputernic? De fapt, când îşi pun viaţa în slujba carierei, a banilor, a distracţiilor, a plăcerilor sexuale sau a oricăruia dintre nenumăraţii zei pe care îi venerează în loc să-i aducă închinare lui Iehova, oamenii aleg să slujească unui stăpân (Matei 6:24; Romani 6:16). S-ar putea spune că aspectele de bază ale închinării la Baal sunt şi astăzi larg răspândite. Acea confruntare din vechime dintre Iehova şi Baal ne poate ajuta să luăm o decizie înţeleaptă în ce priveşte stăpânul căruia dorim să-i slujim.

Israeliţii ‘şchiopătau între două păreri’

De pe piscurile biciuite de vânt ale muntelui Carmel se vede foarte bine Israelul — de la valea Chison, aflată la poalele muntelui, la Marea cea Mare (Marea Mediterană), din apropiere, şi până la munţii Libanului, din extremitatea nordică a ţării. * Însă, în această zi crucială, cât de sumbră era priveliştea dezvăluită de lumina tot mai puternică a soarelui! Peste această ţară cândva mănoasă, pe care Iehova le-o dăduse copiilor lui Avraam, plutea acum umbra morţii. Ţara era pârjolită de razele necruţătoare ale soarelui şi distrusă din cauza nechibzuinţei propriului popor al lui Dumnezeu. Când s-au adunat cu toţii pe munte, Ilie s-a apropiat de ei şi le-a spus: „Până când veţi şchiopăta între două păreri? Dacă Iehova este adevăratul Dumnezeu, urmaţi-l pe el, dar dacă este Baal, urmaţi-l pe el!“ (1 Regi 18:21).

La ce s-a referit Ilie când a spus că israeliţii ‘şchiopătau între două păreri’? Aceştia nu înţelegeau că trebuiau să aleagă între închinarea la Iehova şi închinarea la Baal. Ei credeau că le puteau practica pe amândouă, cu alte cuvinte că puteau să-l îmbuneze pe Baal cu ritualurile lor revoltătoare şi în acelaşi timp să-i ceară favoare lui Iehova Dumnezeu. Probabil considerau că Baal le binecuvânta culturile şi cirezile, iar „Iehova al armatelor“ îi ocrotea în luptă (1 Samuel 17:45). Ei uitaseră un adevăr fundamental, adevăr pe care îl pierd din vedere şi mulţi oameni de astăzi, şi anume că Iehova nu îşi împarte cu nimeni închinarea. El pretinde devoţiune exclusivă, deoarece numai el este demn să o primească. Iehova nu numai că nu acceptă ca închinarea lui să fie amestecată cu alte forme de închinare, dar consideră acest lucru o jignire! (Exodul 20:5)

Aşadar, acei israeliţi ‘şchiopătau’ ca un om care încearcă să meargă pe două cărări. Şi nu este adevărat că mulţi oameni fac aceeaşi greşeală astăzi, permiţând altor „baali“ să se strecoare în viaţa lor şi dând la o parte închinarea la Dumnezeu? Îndemnul clar şi energic dat israeliţilor de Ilie de a nu mai „şchiopăta“ ne ajută să ne reevaluăm priorităţile şi să ne analizăm modul de închinare.

Un test decisiv

Ilie le-a propus apoi israeliţilor un test cât se poate de simplu. Preoţii lui Baal trebuiau să facă un altar şi să aducă o jertfă pe el, după care să-l roage pe dumnezeul lor să aprindă focul. Ilie avea să facă la fel. El a spus: „Dumnezeul care va răspunde prin foc este adevăratul Dumnezeu“. Ilie ştia foarte bine cine este adevăratul Dumnezeu. Credinţa lui era atât de puternică, încât i-a lăsat pe profeţii lui Baal să-şi aducă jertfa primii. Le-a oferit toate avantajele posibile, permiţându-le să  aleagă taurul pentru jertfă şi să se roage primii lui Baal * (1 Regi 18:24, 25).

Deşi în zilele noastre nu se mai fac miracole, Iehova nu s-a schimbat. Putem avea o încredere la fel de puternică în Iehova cum a avut Ilie. De pildă, când unii oameni nu sunt de acord cu învăţăturile Bibliei, să nu ne fie teamă să-i lăsăm să-şi aducă primii argumentele. Asemenea lui Ilie, noi avem încredere că adevăratul Dumnezeu va rezolva şi va clarifica lucrurile. Vom demonstra că avem încredere în Iehova dacă nu ne bizuim pe noi înşine, ci pe Cuvântul său inspirat, care are menirea de a ‘îndrepta lucrurile’ (2 Timotei 3:16).

Profeţii lui Baal au pus jertfa pe altar şi au început să-l cheme pe dumnezeul lor. „O, Baal, răspunde-ne!“, strigau ei neîncetat. Şi au făcut aceasta ore în şir. „Dar nu s-a auzit niciun glas şi n-a răspuns nimeni“, spune Biblia. Pe la amiază, Ilie a început să-şi bată joc de ei, spunându-le în mod ironic că Baal era probabil prea ocupat ca să le răspundă sau că poate se dusese să-şi facă nevoile ori că aţipise şi cineva trebuia să-l trezească. „Strigaţi cât vă ţine gura“, i-a îndemnat Ilie pe acei impostori. Ilie ştia foarte bine că închinarea la Baal nu era decât o şarlatanie ridicolă şi dorea ca poporul lui Dumnezeu să-şi dea seama de acest lucru (1 Regi 18:26, 27).

Preoţii lui Baal au început să aiureze şi „să strige cât îi ţinea gura şi să-şi facă tăieturi, după obiceiul lor, cu pumnale şi lănci, până a curs sânge pe ei“. Însă, în zadar! „Nu s-a auzit niciun glas, n-a răspuns nimeni şi n-a fost niciun semn de luare-aminte.“ (1 Regi 18:28, 29) În realitate, Baal nu exista! Era doar o născocire folosită de Satan pentru a-i îndepărta pe oameni de Iehova. Şi astăzi, la fel ca atunci, alegerea oricărui alt „stăpân“ în afară de Iehova nu duce decât la dezamăgire, ba chiar la ruşine (Psalmii 25:3; 115:4–8).

Răspunsul lui Iehova

Spre sfârşitul după-amiezii a venit rândul lui Ilie. El a reparat un altar al lui Iehova care fusese dărâmat, fără îndoială, de duşmanii închinării pure. Ilie a folosit 12 pietre, probabil pentru a le reaminti multor israeliţi din regatul celor zece triburi că aveau în continuare obligaţia de a respecta Legea dată tuturor celor 12 triburi ale lui Israel. A pus apoi jertfa pe altar şi le-a spus israeliţilor să toarne multă apă peste jertfă, apă adusă probabil de la Marea Mediterană, aflată în apropiere. A săpat chiar şi un şanţ în jurul altarului pe care, de asemenea, l-a umplut cu apă. Dacă profeţilor lui Baal le oferise toate avantajele posibile în acest test, Ilie a luat acum toate măsurile în defavoarea lui Iehova. Credinţa lui în Iehova Dumnezeu era într-adevăr foarte mare! (1 Regi 18:30–35)

Când totul a fost gata, Ilie a rostit o rugăciune simplă, arătând clar care erau priorităţile sale. Mai întâi de toate, el dorea să se ştie că Iehova, nu acest Baal, era „Dumnezeu în Israel“. Apoi, a vrut ca toţi să ştie că el era slujitorul lui Iehova şi că toată gloria i se cuvenea lui Dumnezeu. Şi nu în ultimul rând, Ilie a arătat că încă îi păsa de popor şi că dorea nespus de mult ca Iehova ‘să le întoarcă [israeliţilor] inima înapoi’ (1 Regi 18:36, 37). În pofida sărăciei şi a suferinţei pe care le provocaseră israeliţii prin infidelitatea lor, Ilie încă îi iubea. Putem manifesta şi noi în rugăciunile noastre aceeaşi preocupare faţă de numele lui Dumnezeu, precum şi umilinţă şi compasiune faţă de cei ce au nevoie de ajutor?

Înainte ca Ilie să se roage, probabil că mulţimea se întreba dacă nu cumva şi Iehova era o mare minciună, aşa cum se dovedise Baal. Însă răspunsul la rugăciune nu s-a lăsat aşteptat. Relatarea biblică spune: „Atunci focul lui Iehova a căzut şi a mistuit ofranda arsă, lemnele, pietrele şi ţărâna şi a supt apa care era în şanţ“ (1 Regi 18:38). Un răspuns impresionant! Care a fost reacţia israeliţilor?

 „Iehova este adevăratul Dumnezeu! Iehova este adevăratul Dumnezeu!“, au strigat ei cu toţii (1 Regi 18:39). În sfârşit îşi dădeau seama care era adevărul! Cu toate acestea, încă nu-şi dovediseră credinţa. La drept vorbind, faptul că au recunoscut că Iehova este adevăratul Dumnezeu după ce au văzut focul trimis din cer ca răspuns la rugăciunea lui Ilie nu constituia o dovadă extraordinară de credinţă. Prin urmare, Ilie le-a cerut ceva mai mult, ceva ce trebuia să fi făcut cu mulţi ani înainte: să asculte de Legea lui Iehova. Legea divină spunea că profeţii falşi şi oamenii idolatri trebuiau să fie omorâţi (Deuteronomul 13:5–9). Aceşti preoţi ai lui Baal erau duşmani înverşunaţi ai lui Iehova Dumnezeu şi acţionau în mod deliberat împotriva scopurilor sale. Meritau ei îndurare? Câtă îndurare le arătaseră ei copilaşilor nevinovaţi ce fuseseră arşi de vii ca jertfă pentru Baal? (Proverbele 21:13; Ieremia 19:5) Nu, aceşti oameni nu meritau deloc îndurare. Ilie a poruncit să fie omorâţi şi astfel au fost ucişi toţii profeţii lui Baal (1 Regi 18:40).

Unii critici condamnă deznodământul testului de la muntele Carmel. Ei se tem ca nu cumva extremiştii religioşi să se folosească de acest episod din Biblie pentru a-şi justifica actele de violenţă ce au la bază intoleranţa religioasă. Şi, din nefericire, există multe astfel de persoane astăzi. Însă Ilie nu era un extremist. El a acţionat cu dreptate şi a apărat închinarea la Iehova. În plus, creştinii adevăraţi ştiu că nu pot să acţioneze asemenea lui Ilie ucigându-i pe cei răi. După venirea lui Mesia, norma de conduită a tuturor continuatorilor lui Isus este exprimată în cuvintele adresate de Cristos lui Petru: „Pune-ţi sabia la loc, pentru că toţi cei care iau sabia de sabie vor pieri“ (Matei 26:52). Iehova îl va folosi pe Fiul său pentru a face dreptate în viitor.

Responsabilitatea unui creştin adevărat este să ducă o viaţă plină de credinţă (Ioan 3:16). O modalitate de a face acest lucru este să imite exemplul unor oameni fideli precum profetul Ilie. El i-a adus închinare numai lui Iehova şi i-a îndemnat şi pe alţii să facă la fel. El a demascat cu curaj falsitatea unei religii pe care Satan o folosea pentru a-i îndepărta pe oameni de Iehova. Ilie a avut încredere că Iehova urma să îndrepte lucrurile; el nu s-a bizuit pe capacităţile sale şi nu a acţionat după bunul său plac. Într-adevăr, Ilie a apărat închinarea curată. Să imităm şi noi credinţa sa!

[Note de subsol]

^ par. 9 Pentru mai multe informaţii despre Ilie şi regele Ahab, vezi articolul „Aveţi credinţă ca a lui Ilie?“, apărut în Turnul de veghe din 1 aprilie 1992.

^ par. 13 Muntele Carmel este de obicei plin de vegetaţie datorită maselor de aer umed aduse de vânt dinspre mare. Ajunse la versanţii muntelui, acestea se ridică şi produc din abundenţă rouă şi precipitaţii. Având în vedere că Baal era considerat de închinătorii săi un zeu care aducea ploaia, acest munte era, după cât se pare, un loc important al închinării la Baal. Prin urmare, muntele Carmel, acum sterp şi pârjolit de soare, constituia cadrul ideal pentru a demonstra că închinarea la Baal era falsă.

^ par. 17 Un amănunt interesant este că Ilie le-a spus ‘să nu aprindă focul’ pentru a arde jertfa. Unii erudiţi susţin că aceşti idolatri foloseau uneori altare care aveau sub ele un loc secret pentru a da impresia că focul se aprindea în mod supranatural.

[Text generic pe pagina 20]

Alegerea oricărui alt „stăpân“ în afară de Iehova nu duce decât la dezamăgire

[Legenda ilustraţiei de la pagina 21]

„Iehova este adevăratul Dumnezeu!“