„Încrede-te în el tot timpul, poporule!” (PS. 62:8)

1-3. De ce a fost Pavel convins că se putea încrede în Iehova? (Vezi imaginea de la începutul articolului.)

ÎN SECOLUL I era periculos să fii creştin în Roma. Întrucât au fost acuzaţi că incendiaseră oraşul în 64 e.n. şi că îi urau pe oameni, continuatorii lui Cristos erau persecutaţi cu cruzime. Creştinii din vremea aceea puteau fi oricând arestaţi şi torturaţi. Unii dintre ei au fost sfâşiaţi de animale, iar alţii au fost ţintuiţi pe stâlp şi arşi de vii pentru a ilumina oraşul în timpul nopţii.

2 În această perioadă foarte dificilă, apostolul Pavel a fost întemniţat la Roma pentru a doua oară. Aveau fraţii săi de credinţă să-l ajute? Este posibil ca, la început, Pavel să fi avut unele temeri în această privinţă, întrucât i-a scris lui Timotei următoarele: „La prima mea apărare nimeni n-a stat alături de mine, ci toţi m-au părăsit – să nu li se pună asta la socoteală”. Dar, chiar şi în această situaţie, Pavel a recunoscut că n-a rămas fără niciun ajutor. El a scris: „Însă Domnul a stat lângă mine şi mi-a dat putere”. Da, Isus i-a dat lui Pavel puterea  de care avea nevoie. Pavel chiar a scris: „Am fost scăpat din gura leului” (2 Tim. 4:16, 17). *

3 Amintindu-şi de ajutorul primit cu acea ocazie, Pavel şi-a întărit încrederea că Iehova avea să-i dea puterea necesară ca să facă faţă atât situaţiei în care se afla, cât şi oricărei alte încercări. El a fost atât de sigur de acest lucru, încât a scris: „Domnul mă va elibera de orice rău” (2 Tim. 4:18). Da, Pavel a înţeles că, până şi în situaţiile în care fraţii lui n-ar fi reuşit să-l ajute, putea avea încredere că Iehova şi Isus aveau să-l ajute!

OCAZII DE ‘A NE ÎNCREDE ÎN IEHOVA’

4, 5. a) Cine îţi poate oferi întotdeauna ajutorul de care ai nevoie? b) Cum îţi poţi întări relaţia cu Iehova?

4 Ţi s-a întâmplat vreodată să te simţi singur când ai trecut printr-o situaţie dificilă? Poate că ţi-ai pierdut locul de muncă, te-ai confruntat cu presiuni la şcoală, ai fost bolnav sau ai trecut printr-o altă încercare grea. Probabil că ai cerut ajutor, însă ai fost dezamăgit deoarece n-ai primit ajutorul de care aveai nevoie. E adevărat, unele probleme pur şi simplu nu pot fi rezolvate de oameni. Ce vei face într-o astfel de situaţie? Biblia spune: „Încrede-te în Iehova” (Prov. 3:5, 6). Dar poţi fi sigur că el te va ajuta? Fără îndoială! Biblia conţine multe relatări care ne conving că Iehova îşi ajută cu adevărat slujitorii.

5 Aşadar, în loc să nutreşti resentimente când oamenii nu-ţi dau ajutorul de care ai nevoie, priveşte aceste situaţii aşa cum le-a privit Pavel: ca pe ocazii de a te încrede pe deplin în Iehova şi de a simţi personal grija sa iubitoare. Acest lucru îţi va întări încrederea în el şi va face ca relaţia ta cu Iehova să fie tot mai reală.

ÎNCREDEREA ESTE ESENŢIALĂ PENTRU A AVEA O RELAŢIE BUNĂ CU IEHOVA

6. De ce ar putea să nu ne fie uşor să avem încredere în Iehova când ne confruntăm cu o problemă dificilă?

6 Să presupunem că te confrunţi cu o problemă dificilă. Ai făcut tot ce ai putut în ce priveşte situaţia respectivă şi l-ai rugat pe Iehova să te ajute. Poţi sta liniştit, având încredere că el te va ajuta? Cu siguranţă! (Citeşte Psalmul 62:8; 1 Petru 5:7.) Dacă vrei să ai o relaţie bună cu Iehova, este important să înveţi să ai încredere în el. Însă nu este întotdeauna uşor să ai încredere că Iehova îţi va da ajutorul de care ai nevoie. De ce? Un motiv poate fi acela că, uneori, Iehova nu răspunde imediat la rugăciuni (Ps. 13:1, 2; 74:10; 89:46; 90:13; Hab. 1:2).

7. De ce uneori Iehova nu ne răspunde imediat la rugăciuni?

7 De ce nu ne răspunde Iehova imediat la fiecare rugăciune? Să ne amintim că Iehova compară relaţia dintre noi şi el cu relaţia dintre un tată şi copiii săi (Ps. 103:13). Un tată nu-i dă copilului său toate lucrurile pe care i le cere şi nici nu face aceasta imediat. Tatăl ştie că unele cereri ale copilului sunt simple capricii, că altele pot fi satisfăcute numai la momentul potrivit şi că altele nu sunt nici spre binele copilului, nici al celorlalţi. Mai mult, faptul de a-i satisface imediat unui copil orice dorinţă ar duce la transformarea relaţiei părinte-copil într-o relaţie stăpân-sclav, stăpânul fiind copilul. În mod asemănător, având în vedere binele nostru, Iehova poate permite să treacă un timp până când răspunsul său la rugăciunile noastre devine evident. El are acest  drept în calitate de Creator înţelept, Stăpân iubitor şi Tată ceresc. Dacă Iehova ne-ar îndeplini imediat toate cererile, rolurile s-ar inversa în relaţia dintre noi. (Compară cu Isaia 29:16; 45:9.)

8. Ce ne promite Iehova în legătură cu limitele noastre?

8 De asemenea, să nu uităm că Iehova ne cunoaşte bine limitele (Ps. 103:14). Ca urmare, el nu se aşteaptă să facem faţă încercărilor cu propriile forţe, ci ne ajută. E adevărat, uneori s-ar putea să simţim că suntem la capătul puterilor. Dar Iehova ne dă asigurarea că nu va permite niciodată ca slujitorii lui să sufere mai mult decât ar putea suporta, ci va pregăti „calea de ieşire”. (Citeşte 1 Corinteni 10:13.) Aşadar, avem motive întemeiate să credem că Iehova ştie exact cât putem îndura!

9. Ce ar trebui să facem dacă îi cerem lui Iehova să ne ajute, dar el nu ne răspunde imediat la rugăciuni?

9 Dacă îi cerem lui Iehova să ne ajute, dar el nu ne răspunde imediat la rugăciuni, să avem răbdare şi să-l aşteptăm pe Cel care ştie exact când să acţioneze în folosul nostru. Să nu uităm că şi el manifestă răbdare, întrucât este întotdeauna dornic să ne vină în ajutor. Biblia spune: „De aceea va aştepta Iehova, ca să vă arate bunăvoinţă, şi de aceea se va ridica el, ca să vă arate îndurare. Căci Iehova este un Dumnezeu al judecăţii. Fericiţi sunt toţi cei ce îl aşteaptă!” (Is. 30:18).

ÎN „GURA LEULUI”

10-12. a) Ce anume ar putea îngreuna situaţia unui slujitor al lui Iehova care se îngrijeşte de un membru al familiei bolnav? b) Ce efect va avea asupra relaţiei tale cu Iehova faptul că te încrezi în el când treci prin situaţii grele? Daţi un exemplu.

10 Când te confrunţi cu o situaţie foarte grea, ai putea simţi, la fel ca Pavel, că te afli în „gura leului” sau, în orice caz, foarte aproape. În astfel de momente, este esenţial să ai încredere în Iehova, chiar dacă acest lucru nu e uşor. Să presupunem că ai grijă de un membru al familiei care suferă de o boală cronică. Probabil că l-ai rugat pe Iehova să-ţi dea înţelepciune şi putere. * Întrucât ai făcut tot ce a depins de tine, nu-i aşa că simţi o oarecare pace ştiind că Iehova vede şi înţelege situaţia în care te afli şi că te va ajuta să suporţi şi să-i rămâi fidel? (Ps. 32:8)

11 Uneori, s-ar putea să crezi că Iehova nu te ajută. Poate că medicii au opinii diferite cu privire la ce ar trebui făcut. Sau poate ai sperat ca rudele tale să te încurajeze, însă ţi se pare că ele nu fac altceva decât să înrăutăţească lucrurile. Continuă să te bazezi pe Iehova rugându-l să-ţi dea putere. Continuă să te apropii de el. (Citeşte 1 Samuel 30:3, 6.) Mai târziu, când vei înţelege cum te-a ajutat Iehova, relaţia ta cu el va fi mai strânsă.

12 Linda * a înţeles acest adevăr după ce i-a îngrijit pe părinţii ei bolnavi în ultimii lor ani de viaţă. Ea spune: „În acea perioadă, de multe ori, eu, soţul meu şi fratele meu n-am ştiut ce să facem. Uneori ne simţeam neputincioşi. Însă, privind în urmă, înţelegem mai bine cum a arătat Iehova că este alături de noi. El ne-a întărit şi ne-a dat exact ce aveam nevoie, chiar şi atunci când părea că nu mai există nicio soluţie”.

13. Cum a ajutat-o pe o soră încrederea în Iehova când s-a confruntat cu mai multe necazuri?

13 Încrederea absolută în Iehova ne este  de ajutor şi când trecem prin necazuri foarte mari. Să vedem ce i s-a întâmplat unei surori pe nume Rhonda. Soţul ei, care nu este Martor, a intentat divorţ. În acelaşi timp, fratele ei a fost diagnosticat cu lupus, o boală foarte gravă. După câteva luni, soţia acestuia a murit. Când a simţit că îşi revine în urma acestor evenimente traumatizante, Rhonda a început pionieratul regular. Însă, la puţin timp după aceea, a încetat din viaţă mama ei. Ce a ajutat-o pe Rhonda să facă faţă acestor necazuri? Ea spune: „Am comunicat în fiecare zi cu Iehova, chiar şi cu privire la deciziile mai puţin importante. Aceasta a făcut ca Iehova să fie real pentru mine. Am învăţat să mă bazez pe el, nu pe propria persoană sau pe alţi oameni. Iar ajutorul pe care mi l-a dat a fost real; el s-a îngrijit de toate necesităţile mele. Ca urmare, am simţit că am colaborat îndeaproape cu Iehova”.

Chiar şi în sânul familiei ne-am putea confrunta cu situaţii care ne pun la încercare relaţia cu Iehova (Vezi paragrafele 14-16)

14. Ce încredere poate avea un slujitor fidel al lui Iehova dacă un membru al familiei sale este exclus?

14 Să ne gândim la o altă situaţie. Să presupunem că un membru al familiei tale este exclus. Studiind Biblia, ai înţeles cum trebuie tratate persoanele excluse (1 Cor. 5:11; 2 Ioan 10). Dar, întrucât o iubeşti pe acea persoană, uneori s-ar putea să-ţi fie foarte greu, dacă nu chiar imposibil, să respecţi ce spune Biblia. * Vei avea încredere că Tatăl tău ceresc îţi va da forţa morală de care ai nevoie pentru a asculta de îndrumarea biblică privitoare la excludere? Vei privi această situaţie ca pe o ocazie de a te apropia mai mult de Iehova?

15. De ce nu a ascultat Adam de Iehova?

15 Să ne gândim la primul om, Adam. A crezut el că putea să nu asculte de  Iehova şi să continue să trăiască? Nu, întrucât Scripturile spun că Adam ‘nu a fost amăgit’ (1 Tim. 2:14). Atunci, de ce nu a ascultat el de Iehova? Adam a mâncat din fructul pe care i l-a oferit Eva pentru că a iubit-o pe ea mai mult decât l-a iubit pe Iehova. El a ascultat de soţia lui în loc să asculte de Dumnezeul său, Iehova (Gen. 3:6, 17).

16. Pe cine ar trebui să iubim cel mai mult şi de ce?

16 Bineînţeles, aceasta nu înseamnă că n-ar trebui să-i iubim pe membrii familiei noastre. Totuşi, cel mai mult ar trebui să-l iubim pe Iehova. (Citeşte Matei 22:37, 38.) De fapt, acest lucru este spre binele rudelor noastre, fie că îi slujesc lui Iehova, fie că nu. De aceea, continuă să-ţi întăreşti iubirea pentru Iehova şi încrederea în el. Iar dacă eşti îngrijorat din cauza unei rude excluse, roagă-te lui Iehova şi spune-i tot ce simţi (Rom. 12:12; Filip. 4:6, 7). * Foloseşte această situaţie dureroasă pentru a face ca relaţia ta cu Iehova să fie mai reală. Acest lucru te va ajuta să te încrezi în Iehova şi să fii convins că ascultarea de el va da cele mai bune rezultate.

ÎN TIMP CE AŞTEPTĂM

Dovedeşte-ţi încrederea în Iehova rămânând activ în lucrarea de predicare (Vezi paragraful 17)

17. Cum arătăm că ne încredem în Iehova prin faptul că rămânem activi în lucrarea de predicare?

17 Cu ce scop a fost Pavel „scăpat din gura leului”? El a spus: „Pentru ca, prin mine, predicarea să fie făcută pe deplin şi toate naţiunile s-o audă” (2 Tim. 4:17). Iehova ne-a încredinţat şi nouă lucrarea de predicare a ‘veştii bune’ şi ne consideră „colaboratori” ai săi (1 Tes. 2:4; 1 Cor. 3:9). Dacă, la fel ca Pavel, rămânem activi în această lucrare, putem avea încredere că Iehova ne va da toate lucrurile de care avem nevoie (Mat. 6:33). Astfel, ne va fi mai uşor să aşteptăm ca Iehova să ne răspundă la rugăciuni.

18. Cum putem să ne întărim încrederea în Iehova şi să ne consolidăm relaţia cu el?

18 Aşadar, să folosim fiecare zi pentru a ne întări relaţia cu Iehova. Dacă trecem printr-o situaţie care ne tulbură, să folosim acea ocazie pentru a ne apropia şi mai mult de Iehova. Să studiem cu sârguinţă Cuvântul lui Dumnezeu, să ne rugăm încontinuu şi să ne lăsăm absorbiţi de activităţile spirituale. Astfel, putem fi convinşi că Iehova ne va ajuta să facem faţă tuturor încercărilor din prezent şi din viitor.

^ par. 2 Este posibil ca Pavel ‘să fi fost scăpat din gura leului’ în sens propriu sau să fi fost salvat dintr-o altă situaţie periculoasă.

^ par. 10 Sclavul fidel a publicat unele articole pentru a-i ajuta pe slujitorii lui Iehova care sunt bolnavi şi pe cei care le acordă îngrijire. Vezi revista Treziţi-vă! din 8 aprilie 1994, 8 februarie 1997, 22 mai 2000 şi 22 ianuarie 2001.

^ par. 12 Numele au fost schimbate.

^ par. 14 Vezi articolul „De ce este excluderea o măsură iubitoare” din această ediţie.

^ par. 16 Sclavul fidel a publicat unele articole pentru a ne ajuta în situaţia în care un membru al familiei îl părăseşte pe Iehova. Vezi Turnul de veghe din 1 septembrie 2006, paginile 17-21, şi din 15 ianuarie 2007, paginile 17-20.