Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Română

Turnul de veghe (ediția de studiu)  |  Noiembrie 2014

Întrebări de la cititori

Întrebări de la cititori

Cum sunt numiţi bătrânii şi slujitorii auxiliari în fiecare congregaţie?

În secolul I e.n., apostolul Pavel le-a spus bătrânilor care slujeau în congregaţia din Efes: „Fiţi atenţi la voi înşivă şi la toată turma, în mijlocul căreia spiritul sfânt v-a numit supraveghetori, ca să păstoriţi congregaţia lui Dumnezeu, pe care a cumpărat-o cu sângele propriului său Fiu” (Fap. 20:28). Ce rol are spiritul sfânt în numirea bătrânilor şi a slujitorilor auxiliari în prezent?

În primul rând, spiritul sfânt i-a impulsionat pe scriitorii Bibliei să consemneze cerinţele pentru bătrâni şi pentru slujitorii auxiliari. În 1 Timotei 3:1-7 sunt enumerate 16 cerinţe pentru bătrâni. Alte cerinţe se găsesc în pasaje precum Tit 1:5-9 şi Iacov 3:17, 18. Cerinţele pentru slujitorii auxiliari sunt prezentate în 1 Timotei 3:8-10, 12, 13. În al doilea rând, cei care fac recomandări şi numiri în congregaţie se roagă în mod concret ca spiritul lui Iehova să-i îndrume în timp ce stabilesc dacă un frate întruneşte cerinţele biblice într-o măsură rezonabilă. În al treilea rând, cel care este recomandat trebuie să manifeste rodul spiritului sfânt al lui Dumnezeu în propria viaţă (Gal. 5:22, 23). Aşadar, spiritul lui Dumnezeu are un rol în toate aspectele procesului de numire.

Dar cine îi numeşte propriu-zis pe aceşti fraţi? În trecut, toate recomandările cu privire la numirea bătrânilor şi a slujitorilor auxiliari erau trimise la filială. Aici, fraţi numiţi de Corpul de Guvernare erau desemnaţi să analizeze aceste recomandări şi să facă numiri. Apoi, filiala înştiinţa corpul de bătrâni. La rândul lor, bătrânii îi informau pe fraţii care tocmai fuseseră numiţi şi îi întrebau dacă sunt dispuşi să accepte numirea şi dacă sunt, într-adevăr, calificaţi pentru ea. În cele din urmă, în congregaţie se făcea un anunţ cu privire la numirea lor.

Dar cum erau făcute aceste numiri în secolul I? Uneori, apostolii făceau numiri pentru anumite activităţi, cum a fost atunci când au numit şapte bărbaţi care să se ocupe de împărţirea zilnică a hranei pentru văduvele din congregaţie (Fap. 6:1-6). Totuşi, se pare că acei bărbaţi slujeau deja ca bătrâni, adică înainte să li se încredinţeze acea sarcină suplimentară.

Deşi Scripturile nu arată în mod detaliat cum se făcea fiecare numire în secolul I, ele conţin totuşi unele informaţii cu privire la acest lucru. De exemplu, Biblia spune că, atunci când se întorceau  din prima lor călătorie misionară, Pavel şi Barnaba „au numit . . . bătrâni în fiecare congregaţie şi, făcând rugăciuni şi postind, i-au încredinţat lui Iehova, în care începuseră să creadă” (Fap. 14:23). Ani mai târziu, Pavel i-a scris lui Tit, unul dintre tovarăşii săi de călătorie: „De aceea te-am lăsat în Creta, ca să îndrepţi lucrurile care lasă de dorit şi să numeşti bătrâni în fiecare oraş, aşa cum ţi-am poruncit” (Tit 1:5). Se pare că şi Timotei, care a călătorit mult cu apostolul Pavel, primise autoritatea de a face numiri în congregaţie (1 Tim. 5:22). Aşadar, este clar că aceste numiri erau făcute de supraveghetorii itineranţi, nu de apostolii şi bătrânii din Ierusalim.

Cu acest precedent biblic în minte, Corpul de Guvernare al Martorilor lui Iehova a modificat procedura de numire a bătrânilor şi a slujitorilor auxiliari. Începând de la 1 septembrie 2014, numirile se fac în felul următor: Fiecare supraveghetor de circumscripţie analizează cu atenţie recomandările făcute în circumscripţia sa. În timpul vizitei în congregaţii, el se va strădui să-i cunoască pe cei care au fost recomandaţi, colaborând cu ei în lucrarea de predicare, dacă acest lucru este posibil. După ce analizează recomandările împreună cu membrii corpului de bătrâni, supraveghetorul de circumscripţie are responsabilitatea de a numi bătrânii şi slujitorii auxiliari în congregaţiile din circumscripţia sa. Astfel, se urmează mai îndeaproape modelul din secolul I.

Bătrânii analizează împreună cu supraveghetorul de circumscripţie cerinţele biblice în cazul unui frate (Malawi)

Cine are un rol în procesul de numire? Aşa cum ştim, „sclavul fidel şi prevăzător” are principala responsabilitate de a le da hrană servitorilor (Mat. 24:45-47). Aceasta include cercetarea Scripturilor, cu ajutorul spiritului sfânt, pentru a da îndrumare cu privire la aplicarea principiilor biblice care au legătură cu modul în care este organizată congregaţia mondială. De asemenea, sclavul fidel numeşte toţi supraveghetorii de circumscripţie şi membrii comitetului filialei. La rândul ei, fiecare filială dă sugestii practice cu privire la aplicarea îndrumării primite. Fiecare corp de bătrâni are datoria solemnă de a analiza în detaliu cerinţele biblice în cazul fraţilor pe care îi recomandă pentru a fi numiţi în congregaţia lui Dumnezeu. Fiecare supraveghetor de circumscripţie are responsabilitatea serioasă de a examina cu atenţie şi sub rugăciune recomandările făcute de bătrâni şi apoi de a-i numi pe fraţii care sunt calificaţi.

Când înţelegem cum sunt făcute numirile, conştientizăm şi mai bine rolul pe care îl are spiritul sfânt în acest proces. Ca urmare, avem mai multă încredere şi mai mult respect faţă de cei numiţi în congregaţia creştină (Evr. 13:7, 17).

 Cine sunt cei doi martori menţionaţi în Revelaţia, capitolul 11?

În Revelaţia 11:3 se vorbeşte despre doi martori care aveau să profeţească 1 260 de zile. În continuare, relatarea spune că fiara avea ‘să-i învingă şi să-i omoare’. Însă, după „trei zile şi jumătate”, cei doi martori aveau să fie readuşi la viaţă, spre uimirea tuturor celor care îi vedeau (Rev. 11:7, 11).

Cine sunt aceşti doi martori? Detaliile din relatare ne ajută să-i identificăm. În primul rând, relatarea spune că ei „sunt simbolizaţi de cei doi măslini şi de cele două lampadare” (Rev. 11:4). Aceasta ne aminteşte de lampadarul şi de cei doi măslini menţionaţi în profeţia lui Zaharia. În profeţie se spune că acei măslini îi reprezintă pe „cei doi unşi”, adică pe guvernatorul Zorobabel şi pe marele preot Iosua, care „stau în picioare lângă Domnul întregului pământ” (Zah. 4:1-3, 14). În al doilea rând, despre cei doi martori se spune că fac semne asemănătoare celor făcute de Moise şi de Ilie. (Compară Revelaţia 11:5, 6 cu Numerele 16:1-7, 28-35 şi 1 Regi 17:1; 18:41-45.)

Ce au în comun aceste pasaje biblice? În fiecare caz, relatarea se referă la cei unşi de Dumnezeu care au fost în fruntea închinării adevărate într-o perioadă de încercări. Astfel, în împlinirea profeţiei din Revelaţia, capitolul 11, fraţii unşi care erau în fruntea închinării adevărate în 1914, când a fost instituit Regatul lui Dumnezeu în cer, au predicat „în pânză de sac” trei ani şi jumătate.

La sfârşitul acestei perioade, aceşti creştini unşi au fost, în sens simbolic, omorâţi când au fost trimişi la închisoare pentru un timp relativ scurt: trei zile şi jumătate simbolice. În ochii duşmanilor slujitorilor lui Dumnezeu, lucrarea lor ‘a fost omorâtă’, sau oprită, spre marea bucurie a acestor împotrivitori (Rev. 11:8-10).

Însă, în armonie cu profeţia, la sfârşitul celor trei zile şi jumătate, cei doi martori au fost readuşi la viaţă. Aceşti creştini unşi au fost eliberaţi din închisoare. Mai mult, cei care au rămas fideli au primit o numire specială de la Dumnezeu prin intermediul lui Isus Cristos, Domnul lor. În 1919, ei s-au numărat printre cei care au fost numiţi să slujească în calitate de ‘sclav fidel şi prevăzător’, având responsabilitatea de a se îngriji de necesităţile spirituale ale slujitorilor lui Dumnezeu pe parcursul zilelor din urmă (Mat. 24:45-47; Rev. 11:11, 12).

Este demn de remarcat că, în Revelaţia 11:1, 2, aceste evenimente sunt puse în legătură cu o perioadă în care templul spiritual avea să fie măsurat, sau inspectat. În Maleahi, capitolul 3, este menţionată o inspecţie asemănătoare a templului spiritual, care este urmată de o perioadă de purificare (Mal. 3:1-4). Cât a durat această lucrare de inspectare şi purificare? Ea a început în 1914 şi s-a încheiat în prima parte a anului 1919. Această perioadă include atât cele 1 260 de zile (42 de luni), cât şi cele trei zile şi jumătate simbolice menţionate în Revelaţia, capitolul 11.

Suntem foarte bucuroşi că Iehova a luat măsuri pentru ca, prin această lucrare de purificare spirituală, să cureţe un popor special, care să facă lucrări bune! (Tit 2:14) De asemenea, apreciem exemplul lăsat de creştinii unşi fideli care au fost în fruntea închinării adevărate în acea perioadă de încercări şi care, astfel, i-au reprezentat pe cei doi martori simbolici. *