Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Română

Turnul de veghe (ediția de studiu)  |  Octombrie 2014

 RELATARE AUTOBIOGRAFICĂ

O retrospectivă a anilor petrecuţi în serviciul sacru

O retrospectivă a anilor petrecuţi în serviciul sacru

În 1947, unii preoţi catolici din Santa Ana (El Salvador) au încercat să le cauzeze probleme Martorilor. În timp ce fraţii participau la studiul săptămânal al Turnului de veghe, câţiva băieţi au început să arunce cu pietre mari prin uşa deschisă a casei de misionari. Apoi au venit şi preoţii în fruntea unei gloate furioase. Unii oameni aveau în mână torţe, iar alţii, statuete folosite ca obiecte de cult. Au aruncat două ore cu pietre în clădire şi au scandat: „Trăiască Sfânta Fecioară!” şi „Să moară Iehova!”. Intenţia lor era să-i sperie pe misionari şi să-i determine să plece din oraş. Ştiu acest lucru deoarece mă număram printre misionarii care au participat la acea întrunire în urmă cu 67 de ani. *

CU DOI ani înainte de evenimentul amintit mai sus, eu şi Evelyn Trabert, partenera mea de lucrare, absolviserăm a patra clasă a Şcolii Biblice Galaad, care se ţinea lângă Ithaca (New York). Am fost repartizate să slujim în Santa Ana. Dar, înainte de a vă povesti despre cei aproape 29 de ani în care am slujit ca misionară, aş vrea să vă împărtăşesc motivul pentru care am decis să slujesc în această formă a serviciului sacru.

MOŞTENIREA MEA SPIRITUALĂ

În 1923, anul în care m-am născut, părinţii mei, John şi Eva Olson, locuiau în Spokane (Washington, SUA). Ei erau luterani, dar nu acceptau învăţătura despre focul iadului, deoarece intra în contradicţie cu învăţătura potrivit căreia Dumnezeu este iubire (1 Ioan 4:8). Tata lucra la o brutărie, iar într-o noapte un coleg i-a spus că Biblia nu învaţă că iadul este un loc al chinului. În scurt timp, părinţii mei au început să studieze cu Martorii lui Iehova şi au aflat ce învaţă în realitate Biblia cu privire la viaţa după moarte.

Aveam doar nouă ani, dar îmi amintesc că-i auzeam pe părinţi vorbind cu entuziasm despre adevărurile pe care le aflaseră din Biblie. Ei au fost şi mai încântaţi când au aflat că numele Dumnezeului  adevărat este Iehova şi că dogma ilogică a Sfintei Treimi era falsă. Asimilam aceste învăţături biblice minunate aşa cum un burete absoarbe apa, învăţând ‘adevărul care ne eliberează’ (Ioan 8:32). Studiul Bibliei nu mi s-a părut niciodată plictisitor. Mi-a făcut întotdeauna plăcere să examinez Cuvântul lui Dumnezeu. Deşi eram timidă, îi însoţeam pe părinţii mei în lucrarea de predicare. Ei s-au botezat în 1934. În 1939, la vârsta de 16 ani, am devenit şi eu o slujitoare botezată a lui Iehova.

Cu mama şi tata la congresul din St. Louis (Missouri), în 1941

În vara anului 1940, părinţii şi-au vândut casa şi toţi trei am început serviciul cu timp integral ca pionieri în Coeur d’Alene (Idaho). Am locuit într-un apartament închiriat, deasupra unui service auto. Casa noastră era folosită şi ca loc de întruniri. La acea vreme, puţine congregaţii aveau o sală a Regatului, astfel că fraţii se întruneau în case particulare sau în săli închiriate.

În 1941 am asistat împreună cu părinţii la congresul din St. Louis (Missouri). Duminică a fost „Ziua copiilor”, iar cei cu vârsta cuprinsă între 5 şi 18 ani au stat pe rândurile din faţa scenei. În încheierea cuvântării sale, fratele Joseph Rutherford li s-a adresat copiilor: „Vă rugăm pe voi . . ., copii, . . . care aţi acceptat să ascultaţi de Dumnezeu şi de Regele numit de el, să vă ridicaţi!”. Ne-am ridicat cu toţii. Apoi, fratele Rutherford a exclamat: „Iată peste 15 000 de noi martori ai Regatului!”. Acel moment mi-a întărit hotărârea de a face din pionierat cariera vieţii mele.

SLUJIM CA FAMILIE

La câteva luni după congresul din St. Louis ne-am mutat în sudul Californiei. Fuseserăm repartizaţi în oraşul Oxnard, unde trebuia să înfiinţăm o congregaţie. Locuiam într-o rulotă mică cu un singur pat. În fiecare seară îmi făceam „patul” deasupra mesei unde mâncam. A fost o schimbare mare, ţinând cont că înainte avusesem dormitorul meu.

La 7 decembrie 1941, chiar înainte să ajungem în California, Japonia a atacat oraşul Pearl Harbor din Hawaii. În ziua următoare, SUA a intrat în al Doilea Război Mondial. Autorităţile au prevăzut camuflarea obiectivelor terestre. De aceea, noaptea trebuia să stingem toate luminile. Submarinele japoneze patrulau de-a lungul coastei Californiei, iar întunericul total avea rolul de a le împiedica să lovească ţintele de pe ţărm.

Câteva luni mai târziu, în septembrie 1942 am participat la Adunarea teocratică a lumii noi din Cleveland (Ohio). Cu acea ocazie, am ascultat cuvântarea fratelui Nathan Knorr, intitulată „Pace – Putea-va ea dura?”. El a analizat capitolul 17 din cartea Revelaţia, unde este prezentată ‘o fiară’ care „era şi nu mai este, dar se pregăteşte să se ridice din abis” (Rev. 17:8, 11). Fratele Knorr a explicat că „fiara” era Liga Naţiunilor, care şi-a încetat activitatea în 1939. Biblia a prezis că Liga urma să fie înlocuită, ceea ce avea să ducă la o perioadă de pace relativă. Şi aşa s-a întâmplat. În 1945, al Doilea Război Mondial a luat sfârşit. După aceea, „fiara” a apărut din nou, fiind reprezentată de Organizaţia Naţiunilor Unite. În perioada următoare, Martorii lui Iehova au extins lucrarea de predicare pe tot pământul. Ce creştere impresionantă a avut loc de atunci!

Diploma de la Şcoala Galaad

Acea profeţie m-a ajutat să înţeleg că mai era mult de lucru. De aceea, când s-a anunţat că anul următor vor începe cursurile Şcolii Biblice  Galaad, mi-am dorit să devin misionară. În 1943 am fost repartizată ca pionieră în Portland (Oregon). Atunci foloseam fonograful, astfel că locatarii puteau să asculte predici la uşile lor, iar apoi să primească literatură biblică despre Regatul lui Dumnezeu. În acel an m-am gândit mereu la serviciul de misionar.

În 1944 am primit invitaţia să particip la Şcoala Galaad împreună cu prietena mea dragă, Evelyn Trabert. Am fost foarte încântată. Pe parcursul celor cinci luni de şcoală, instructorii ne-au arătat cum să găsim bucurie în studierea Bibliei. Umilinţa lor ne-a impresionat. Uneori, la masă, ospătari erau chiar ei. Am absolvit Şcoala Galaad la 22 ianuarie 1945.

SLUJESC CA MISIONARĂ ÎN EL SALVADOR

Eu şi Evelyn, împreună cu Leo şi Esther Mahan, am ajuns în repartiţia noastră din El Salvador în iunie 1946. Aici ogoarele erau „albe pentru seceriş” (Ioan 4:35). Episodul menţionat la început arată cât de furioşi erau clericii. Cu doar o săptămână înainte am ţinut primul nostru congres de circumscripţie în Santa Ana. I-am invitat pe oameni să participe la cuvântarea publică şi ne-am bucurat foarte mult că au asistat aproape 500 de persoane. În loc să ne speriem şi să plecăm din oraş, am fost şi mai hotărâţi să rămânem şi să-i ajutăm pe cei sinceri. Deşi clericii le spuseseră oamenilor să nu citească Biblia şi puţini dintre ei îşi permiteau o Biblie, mulţi erau însetaţi de adevăr. Ei au apreciat eforturile noastre de a învăţa limba spaniolă ca să le putem predica despre Dumnezeul adevărat, Iehova, şi despre promisiunea sa referitoare la restabilirea Paradisului pe pământ.

Eu şi patru dintre colegii mei de la Galaad am fost trimişi în El Salvador. De la stânga la dreapta: Evelyn Trabert, Millie Brashier, Esther Mahan, eu şi Leo Mahan

Rosa Ascensio a fost una dintre primele persoane cu care am studiat Biblia în El Salvador. După ce a început studiul, s-a despărţit de concubinul ei. Ulterior a început şi el să studieze Biblia. S-au căsătorit, iar apoi s-au botezat şi au devenit slujitori zeloşi ai lui Iehova. Rosa a fost prima pionieră locală din Santa Ana. *

Rosa avea un mic magazin alimentar. Când mergea în lucrarea de predicare, ea închidea magazinul, având încredere că Iehova îi va satisface necesităţile. După câteva ore, când deschidea magazinul, veneau o mulţime de clienţi. Ea a simţit cât de adevărate sunt cuvintele din Matei 6:33. Rosa i-a rămas fidelă lui Iehova până la moarte.

Odată, preotul local l-a vizitat pe bărbatul care ne-a închiriat nouă, misionarilor, o casă şi l-a avertizat că, dacă ne închiria în continuare casa, el şi soţia lui aveau să fie excomunicaţi. Proprietarul, un om de afaceri cunoscut, era deja dezgustat de conduita conducătorilor religioşi şi nu s-a lăsat intimidat. El chiar i-a spus preotului că nu-l deranja dacă era excomunicat din biserică. Ne-a asigurat pe toţi şase că puteam rămâne în casă cât doream.

 UN OM INFLUENT DEVINE MARTOR

Clădirea de filială construită în 1955

În San Salvador, capitala ţării, o misionară a început să studieze Biblia cu soţia unui inginer pe nume Baltasar Perla. Acest om bun îşi pierduse credinţa în Dumnezeu văzând ipocrizia conducătorilor religioşi. Când fraţii au decis să construiască o filială, Baltasar, deşi nu era încă un slujitor al lui Iehova, s-a oferit să facă proiectul pentru clădirea filialei şi să o construiască fără să pretindă bani în schimbul serviciilor sale.

După ce a colaborat cu slujitorii lui Iehova la acea lucrare de construcţie, Baltasar s-a convins că găsise religia adevărată. S-a botezat la 22 iulie 1955, iar la scurt timp după aceea s-a botezat şi soţia lui, Paulina. Şi cei doi copii ai lor îi slujesc lui Iehova cu fidelitate. Fiul său, Baltasar Jr, slujeşte de 49 de ani la Betelul din Brooklyn, unde susţine lucrarea de predicare mondială, în prezent făcând parte din Comitetul Filialei din Statele Unite. *

Primele congrese din San Salvador s-au ţinut într-o sală mare de sport, pe care am obţinut-o cu ajutorul fratelui Perla. La început am folosit doar o parte din sală, dar Iehova ne-a binecuvântat şi numărul nostru a crescut în fiecare an, astfel că sala nu numai că s-a umplut, dar a şi devenit neîncăpătoare. La aceste evenimente încurajatoare aveam ocazia să mă întâlnesc cu cei cu care studiasem Biblia. Imaginaţi-vă ce simţeam când aceştia îmi făceau cunoştinţă cu „nepoţii” mei, persoane nou botezate cu care ei înşişi studiaseră.

Fratele Frederick Franz le ţine o cuvântare misionarilor la un congres

La un congres, un frate a venit la mine şi mi-a spus că vrea să-mi facă o mărturisire. Nu l-am recunoscut şi eram curioasă să văd despre ce era vorba. El mi-a spus: „Sunt unul dintre băieţii care au aruncat cu pietre în voi în Santa Ana”. Devenise şi el un slujitor al lui Iehova. Inima mi s-a umplut de bucurie. Acea discuţie m-a convins că serviciul cu timp integral este cariera care îţi aduce cele mai mari satisfacţii în viaţă.

Primul congres de circumscripţie la care am asistat în El Salvador

DECIZII ÎNŢELEPTE

Am slujit ca misionară în El Salvador aproape 29 de ani, prima oară în Santa Ana, apoi în  Sonsonate, în Santa Tecla şi, în cele din urmă, în San Salvador. În 1975, după ce m-am rugat mult lui Iehova, am hotărât să întrerup activitatea de misionară şi să mă întorc în Spokane. Părinţii mei în vârstă aveau nevoie de ajutorul meu.

După ce tata a murit în 1979, am avut grijă de mama, care a ajuns tot mai slăbită şi mai neputincioasă. După opt ani, a murit şi ea, la vârsta de 94 de ani. În acea perioadă grea m-am simţit epuizată pe plan fizic şi emoţional. Din cauza stresului, m-am îmbolnăvit de zona zoster, boală care mi-a provocat dureri mari. Dar Iehova m-a ţinut în braţele sale puternice şi mi-a ascultat rugăciunile, ajutându-mă să depăşesc această încercare. A fost ca şi cum Iehova mi-ar fi zis: ‘Până la cărunteţea ta te voi purta, te voi sprijini şi te voi salva’ (Is. 46:4).

În 1990 m-am mutat în Omak (Washington), unde am slujit în teritoriul de limbă spaniolă, simţindu-mă din nou utilă. Câţiva dintre cei cu care am studiat Biblia s-au botezat. Deoarece nu mai puteam să mă ocup de casa mea din Omak, în noiembrie 2007 m-am mutat într-un apartament în apropierea oraşului Chelan (Washington). De atunci, fraţii şi surorile din congregaţia de limbă spaniolă se îngrijesc cu iubire de mine şi le sunt recunoscătoare pentru aceasta. Fiind singura Martoră în vârstă de aici, ei mă consideră bunica lor.

Deşi am ales să nu-mi întemeiez o familie pentru a putea sluji în serviciul sacru „fără distragere”, am mulţi copii spirituali (1 Cor. 7:34, 35). Am înţeles că în viaţa aceasta nu pot avea totul. Aşa că am pus pe primul loc lucrurile mai importante, şi anume să-i slujesc lui Iehova din toată inima. În lumea nouă, voi avea suficient timp să fac tot ce voi dori. Versetul meu preferat este Psalmul 145:16, care ne asigură că Iehova ‘va satisface dorinţa a tot ce este viu’.

Pionieratul mă ajută să-mi păstrez un spirit tânăr

La vârsta de 91 de ani, încă am o sănătate destul de bună şi continui să slujesc ca pionieră. Pionieratul mă ajută să-mi păstrez un spirit tânăr şi îmi dă un scop în viaţă. Când am ajuns în El Salvador, lucrarea de predicare era abia la început. În ciuda opoziţiei neobosite din partea lui Satan, acum sunt peste 39 000 de vestitori în această ţară. Creşterea din El Salvador mi-a întărit mult credinţa. Într-adevăr, nu există nicio urmă de îndoială că spiritul sfânt al lui Iehova îi susţine pe slujitorii săi.

^ par. 4 Vezi Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1981 (engl.), paginile 45, 46.

^ par. 19 Anuarul pe 1981 (engl.), paginile 41, 42.

^ par. 24 Anuarul pe 1981 (engl.), paginile 66, 67 şi 74, 75.