Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Română

Turnul de veghe (ediția de studiu)  |  August 2014

Rolul femeilor în scopul lui Iehova

Rolul femeilor în scopul lui Iehova

„Femeile care anunţă vestea bună sunt o mare armată.” (PS. 68:11)

1, 2. a) Ce daruri i-a oferit Dumnezeu lui Adam? b) De ce i-a dat Dumnezeu lui Adam o soţie? (Vezi imaginea de la începutul articolului.)

IEHOVA a creat Pământul cu un scop. El „l-a întocmit să fie locuit” (Is. 45:18). Primul om creat de el, Adam, era perfect. Dumnezeu i-a dat o locuinţă minunată: grădina Edenului. Cât de mult s-a bucurat Adam de copacii falnici, de pâraiele line şi de animalele jucăuşe din grădină! Dar îi lipsea ceva foarte important. Iehova a arătat ce anume când a spus: „Nu este bine ca omul să rămână singur. Am să-i fac un ajutor care să i se potrivească”. Apoi, Dumnezeu a făcut ca Adam să cadă într-un somn adânc, a luat una dintre coastele lui şi „din coasta pe care a luat-o . . . a făcut o femeie”. Când s-a trezit, Adam a fost foarte fericit! El a zis: „Aceasta este, în sfârşit, os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi Femeie, pentru că a fost luată din bărbat” (Gen. 2:18-23).

2 Femeia era un dar special de la Dumnezeu. Ea avea să fie ajutorul perfect al bărbatului. De asemenea, ea urma să aibă privilegiul deosebit de a da naştere la copii. De aceea, „Adam i-a pus soţiei lui numele Eva, pentru că ea avea să fie mama tuturor celor vii” (Gen. 3:20, nota de subsol). Ce dar minunat le-a oferit Dumnezeu primilor oameni! Ei aveau capacitatea de a aduce în existenţă alţi oameni perfecţi. Astfel, pământul urma  să devină, în cele din urmă, un paradis locuit de oameni perfecţi, care aveau să stăpânească peste celelalte creaturi (Gen. 1:27, 28).

3. a) Ce trebuiau să facă Adam şi Eva pentru a fi binecuvântaţi de Dumnezeu, dar ce s-a întâmplat? b) La ce întrebări se va răspunde în acest articol?

3 Pentru a avea parte de binecuvântările care le stăteau înainte, Adam şi Eva trebuiau să asculte de Iehova şi să accepte conducerea sa (Gen. 2:15-17). Numai în aceste condiţii puteau să îndeplinească scopul pe care îl avea Dumnezeu cu privire la ei. Din nefericire însă, ei au fost influenţaţi de „şarpele cel vechi”, Satan, şi au păcătuit împotriva lui Dumnezeu (Rev. 12:9; Gen. 3:1-6). Ce efect a avut această răzvrătire asupra femeilor? Ce au realizat femeile temătoare de Dumnezeu din trecut? Şi de ce se poate spune că femeile creştine din prezent sunt „o mare armată”? (Ps. 68:11)

EFECTUL RĂZVRĂTIRII

4. Cine a fost considerat răspunzător pentru păcatul primilor oameni?

4 Când a fost tras la răspundere pentru răzvrătirea sa, Adam a prezentat această scuză ieftină: „Femeia pe care mi-ai dat-o să-mi fie alături, ea mi-a dat din rodul pomului şi am mâncat” (Gen. 3:12). Adam nu şi-a asumat răspunderea pentru păcatul comis. Mai mult, el chiar a dat vina pe femeia pe care i-o dăduse Dumnezeu şi, astfel, pe Cel care i-o dăduse! Cu toate că amândoi au păcătuit, Adam a fost considerat răspunzător pentru păcatul lor. De aceea, apostolul Pavel a scris că „printr-un singur om [Adam] a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea” (Rom. 5:12).

5. Ce s-a dovedit prin faptul că Dumnezeu le-a permis oamenilor să se conducă singuri un timp?

5 Satan i-a făcut pe Adam şi pe Eva să creadă că nu aveau nevoie de conducerea lui Iehova. Acest lucru a dat naştere la o întrebare foarte importantă cu privire la suveranitate: Cine are dreptul să conducă? Ca să ofere un răspuns valabil pentru eternitate, Dumnezeu le-a permis oamenilor să se conducă singuri un timp. El a ştiut că experienţa avea să arate că o astfel de conducere este un eşec. De-a lungul secolelor, această conducere a făcut să se abată asupra omenirii nenorocire după nenorocire. Numai în secolul trecut şi-au pierdut viaţa în războaie în jur de 100 000 000 de oameni, printre care milioane de bărbaţi, femei şi copii nevinovaţi. Aşadar, există deja nenumărate dovezi că „nu poate omul care umblă nici măcar să-şi conducă paşii” (Ier. 10:23). Înţelegând acest lucru, noi îl acceptăm pe Iehova în calitate de Conducător. (Citeşte Proverbele 3:5, 6.)

6. Cum sunt tratate femeile şi fetele în multe ţări?

6 Atât bărbaţii, cât şi femeile suferă în această lume care zace în puterea lui Satan (Ecl. 8:9; 1 Ioan 5:19). Însă femeile sunt victimele unora dintre cele mai cumplite abuzuri. La nivel mondial, circa 30 la sută dintre femei au declarat că au fost agresate de partenerul lor. În anumite culturi, băieţii sunt favorizaţi deoarece se crede că vor duce mai departe numele familiei şi vor avea grijă de părinţii şi de bunicii lor. În unele ţări, fetele sunt considerate copii nedoriţi, iar numărul fetelor avortate depăşeşte cu mult numărul băieţilor.

7. Ce început le-a dat Dumnezeu atât bărbaţilor, cât şi femeilor?

7 Cu siguranţă, lui Dumnezeu nu-i place că femeile sunt maltratate. El le tratează în mod drept şi le respectă. Consideraţia lui Iehova faţă de femei reiese din faptul că Eva a fost creată perfectă şi cu caracteristici care nu făceau din ea o sclavă, ci un ajutor minunat, care i se potrivea lui Adam. Acesta este unul dintre motivele pentru care, la sfârşitul celei de-a şasea zile de creare, Dumnezeu „a văzut tot ce  făcuse şi iată că totul era foarte bun” (Gen. 1:31). Într-adevăr, „tot” ce a făcut Iehova era „foarte bun”. Astfel, Iehova le-a dat atât bărbaţilor, cât şi femeilor un început foarte bun!

FEMEI CARE S-AU BUCURAT DE SPRIJINUL LUI IEHOVA

8. a) Descrieţi comportamentul majorităţii oamenilor. b) Faţă de cine a arătat Dumnezeu favoare pe parcursul istoriei?

8 După răzvrătirea din Eden, comportamentul majorităţii bărbaţilor şi femeilor s-a înrăutăţit, iar, în ultimii 100 de ani, a ajuns mai rău ca oricând. Biblia a prezis că, în „zilele din urmă”, cei mai mulţi oameni vor avea o conduită rea. Nelegiuirea a ajuns atât de răspândită, încât timpurile pe care le trăim sunt numite pe bună dreptate „timpuri critice” (2 Tim. 3:1-5). Însă, pe parcursul istoriei, ‘Domnul Suveran Iehova’ le-a arătat favoare bărbaţilor şi femeilor care şi-au pus încrederea în el, au respectat legile sale şi i s-au supus în calitate de Conducător. (Citeşte Psalmul 71:5.)

9. Câţi oameni au supravieţuit Potopului şi de ce?

9 În zilele lui Noe, când Dumnezeu a distrus acea lume violentă prin intermediul Potopului, au supravieţuit foarte puţini oameni. Dacă fraţii şi surorile lui Noe au fost în viaţă la acea vreme, atunci şi ei au murit în apele Potopului (Gen. 5:30). Însă, la Potop, numărul bărbaţilor care au supravieţuit a fost egal cu cel al femeilor. Supravieţuitorii au fost Noe, soţia sa, cei trei fii ai săi şi soţiile lor. Ei au fost păstraţi în viaţă deoarece s-au temut de Dumnezeu şi au înfăptuit voinţa sa. Miliardele de oameni din prezent sunt descendenţii acestor opt persoane care s-au bucurat de sprijinul lui Iehova (Gen. 7:7; 1 Pet. 3:20).

10. De ce s-au bucurat soţiile patriarhilor de sprijinul lui Iehova?

10 Ani mai târziu, soţiile temătoare de Dumnezeu ale patriarhilor fideli s-au bucurat şi ele de sprijinul lui Iehova. Acest lucru nu s-ar fi întâmplat dacă ele ar fi fost persoane ‘care se plângeau de soarta lor’ (Iuda 16). Sara, soţia lui Avraam, avea un respect profund faţă de soţul ei. Cu greu ne-am putea-o imagina plângându-se întruna când au renunţat la confortul din Ur pentru a trăi în corturi într-o ţară străină. Dimpotrivă, „Sara asculta de Avraam, numindu-l «domn»” (1 Pet. 3:6). Să ne gândim şi la Rebeca. Ea s-a dovedit o binecuvântare de la Iehova şi o soţie minunată pentru Isaac. Nu este surprinzător că Isaac „s-a îndrăgostit de ea şi a găsit mângâiere după pierderea mamei lui” (Gen. 24:67). Cât de mult ne bucurăm că în mijlocul nostru există femei temătoare de Dumnezeu, la fel ca Sara şi Rebeca!

11. Cum au dovedit curaj două moaşe evreice?

11 În anii de sclavie petrecuţi în Egipt, israeliţii au crescut mult la număr. De aceea, faraonul a decretat ca toţi copiii evrei de sex bărbătesc să fie omorâţi la naştere. Dar să vedem ce au făcut moaşele evreice Şifra şi Pua; se pare că ele răspundeau de activitatea moaşelor. Deoarece aveau o teamă plină de respect faţă de Iehova, ele au dovedit curaj şi nu i-au omorât pe nou-născuţii de sex bărbătesc. De aceea, Iehova le-a răsplătit dându-le familii (Ex. 1:15-21).

12. De ce se poate spune că Debora şi Iael au fost femei deosebite?

12 În timpul judecătorilor, o femeie care s-a bucurat de sprijinul lui Dumnezeu a fost profetesa Debora. Ea l-a încurajat pe judecătorul Barac şi i-a ajutat pe israeliţi să se elibereze de asupritori. Debora a prezis însă că gloria pentru victoria asupra canaaniţilor nu va fi a lui Barac, întrucât Iehova avea să-l dea pe Sisera, comandantul armatei canaanite, „în mâna unei femei”. Acest lucru s-a întâmplat când Sisera a fost ucis de Iael, o femeie neisraelită (Jud. 4:4-9, 17-22).

13. Ce spune Biblia despre Abigail?

 13 O altă femeie deosebită a fost Abigail, care a trăit în secolul al XI-lea î.e.n. Ea era o persoană cu multă pricepere, însă Nabal, soţul ei, era aspru, netrebnic şi lipsit de judecată (1 Sam. 25:2, 3, 25). David şi oamenii lui păziseră o vreme bunurile lui Nabal. Dar, când i-au cerut unele provizii, Nabal ‘a ţipat la ei, i-a certat’ şi nu le-a dat nimic. David s-a înfuriat atât de tare, încât a hotărât să-i ucidă pe Nabal şi pe oamenii lui. Când a auzit acest lucru, Abigail le-a dus lui David şi oamenilor săi mâncare şi băutură, prevenind astfel o vărsare de sânge (1 Sam. 25:8-18). Atunci David i-a zis lui Abigail: „Binecuvântat să fie Iehova, Dumnezeul lui Israel, care te-a trimis astăzi înaintea mea!” (1 Sam. 25:32). După moartea lui Nabal, David a luat-o pe Abigail de soţie (1 Sam. 25:37-42).

14. a) La ce lucrare au participat fiicele lui Şalum? b) La ce lucrare similară participă femeile creştine în prezent?

14 În 607 î.e.n., când armatele babiloniene au distrus Ierusalimul şi templul său, mulţi bărbaţi, femei şi copii şi-au pierdut viaţa. În 455 î.e.n., zidurile oraşului au fost reconstruite sub supravegherea lui Neemia. Printre cei care au ajutat la repararea zidurilor s-au numărat şi fiicele lui Şalum, o căpetenie peste jumătate din ţinutul Ierusalimului (Neem. 3:12). Ele au făcut de bunăvoie o muncă umilă. În prezent, multe dintre surorile noastre susţin cu bucurie lucrările de construcţie din cadrul organizaţiei. Le apreciem foarte mult pe aceste surori!

FEMEI TEMĂTOARE DE DUMNEZEU ÎN SECOLUL I

15. Ce privilegiu i-a dat Dumnezeu unei femei pe nume Maria?

15 Cu puţin înainte şi pe parcursul secolului I e.n., Iehova a binecuvântat mai multe femei dându-le privilegii speciale. Printre ele s-a numărat şi o fecioară pe nume Maria. În timp ce era logodită cu Iosif, Maria a conceput în mod miraculos un copil prin spiritul sfânt. De ce a ales-o Dumnezeu pe Maria să devină mama lui Isus? Fără îndoială, deoarece ea avea calităţile spirituale necesare pentru a-l creşte pe fiul ei perfect. Ce privilegiu a avut Maria să fie mama celui mai mare om care a trăit vreodată pe pământ! (Mat. 1:18-25)

16. Daţi un exemplu care arată cum le-a tratat Isus pe femei.

16 Isus le-a tratat cu multă bunătate pe femei. Să ne gândim, de exemplu, la femeia care, de 12 ani, avea o scurgere de sânge. În mijlocul unei mulţimi, ea s-a apropiat de Isus din spate şi i-a atins veşmântul. Isus n-a mustrat-o, ci i-a spus cu blândeţe: „Fiică, credinţa ta te-a vindecat. Du-te în pace şi fii vindecată de boala ta chinuitoare” (Mar. 5:25-34).

17. Ce eveniment miraculos a avut loc la Penticosta din 33 e.n.?

17 Unele femei care se numărau printre discipolii lui Isus s-au îngrijit de necesităţile lui şi ale apostolilor (Luca 8:1-3). La Penticosta din 33 e.n., aproximativ 120 de bărbaţi şi femei au primit spiritul lui Dumnezeu într-un mod special. (Citeşte Faptele 2:1-4.) Turnarea spiritului sfânt în zilele acelea fusese profeţită de Iehova, care a zis: „Voi turna spiritul meu peste orice fel de carne, iar fiii şi fiicele voastre vor profeţi. . . . Şi chiar şi peste servitori şi peste servitoare voi turna spiritul meu” (Ioel 2:28, 29). Prin intermediul acestui miracol din ziua Penticostei, Dumnezeu a arătat că nu mai sprijinea Israelul apostat, ci „Israelul lui Dumnezeu”, alcătuit atât din bărbaţi, cât şi din femei (Gal. 3:28; 6:15, 16). Printre femeile creştine care au luat parte la lucrarea de predicare în secolul I s-au numărat şi cele patru fiice ale lui Filip evanghelizatorul (Fap. 21:8, 9).

 „O MARE ARMATĂ” DE FEMEI

18, 19. a) Ce privilegiu le-a acordat Dumnezeu atât bărbaţilor, cât şi femeilor? b) Cum le descrie psalmistul pe femeile care anunţă vestea bună?

18 Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, câţiva bărbaţi şi femei au manifestat un interes deosebit faţă de închinarea adevărată. Ei au fost precursorii celor care iau parte în prezent la împlinirea următoarei profeţii a lui Isus: „Această veste bună despre regat va fi predicată pe tot pământul locuit ca mărturie pentru toate naţiunile. Şi atunci va veni sfârşitul” (Mat. 24:14).

19 Micul grup de Studenţi în Biblie a crescut, ajungând în prezent la aproximativ 8 000 000 de Martori ai lui Iehova. Pe lângă aceştia, peste 11 000 000 de persoane manifestă interes faţă de Biblie şi faţă de lucrarea noastră asistând la Comemorarea anuală a morţii lui Isus. În cele mai multe ţări, majoritatea celor prezenţi sunt femei. De asemenea, dintre cei peste 1 000 000 de proclamatori cu timp integral ai Regatului, cea mai mare parte sunt femei. Într-adevăr, Dumnezeu le-a acordat femeilor fidele privilegiul de a lua parte la împlinirea cuvintelor psalmistului: „Iehova rosteşte cuvântul; femeile care anunţă vestea bună sunt o mare armată” (Ps. 68:11).

Femeile care anunţă vestea bună sunt, într-adevăr, „o mare armată” (Vezi paragrafele 18, 19)

BINECUVÂNTĂRI PE CARE LE VOR PRIMI FEMEILE TEMĂTOARE DE DUMNEZEU

20. Ce subiecte de studiu merită atenţia noastră?

20 Spaţiul nu ne permite să vorbim despre toate femeile fidele menţionate în Biblie. Dar putem citi despre ele în Cuvântul lui Dumnezeu şi în publicaţiile noastre. De exemplu, putem medita la loialitatea lui Rut (Rut 1:16, 17). Citirea cărţii biblice care poartă numele reginei Estera şi a articolelor care vorbesc despre ea ne-ar putea întări credinţa. Studierea unor astfel de subiecte în serile dedicate închinării în familie ne poate aduce multe foloase. Dacă suntem singuri, putem analiza astfel de subiecte la studiul personal.

21. Cum şi-au dovedit femeile fidele devoţiunea faţă de Iehova în timpuri dificile?

21 Nu încape îndoială că Iehova binecuvântează lucrarea de predicare efectuată de femeile creştine şi le susţine când trec prin încercări. De exemplu, cu ajutorul său, femeile temătoare de Dumnezeu şi-au păstrat integritatea în timpul nazismului şi al comunismului. Atunci, multe dintre ele au suferit, iar unele chiar şi-au pierdut viaţa pentru că au ascultat de Dumnezeu (Fap. 5:29). Şi în prezent, surorile noastre şi toţi fraţii noştri de credinţă susţin suveranitatea lui Dumnezeu. La fel ca în cazul israeliţilor din vechime, este ca şi cum Iehova ne-ar lua de mâna dreaptă şi ne-ar spune: „Nu te teme! Eu te voi ajuta!” (Is. 41:10-13).

22. Ce privilegii aşteptăm cu nerăbdare?

22 În viitorul apropiat, bărbaţii şi femeile care se tem de Dumnezeu vor transforma pământul într-un paradis şi îi vor ajuta pe milioanele de oameni care vor învia să înveţe despre scopurile lui Iehova. Până atunci, fie că suntem bărbaţi, fie că suntem femei, să preţuim cu toţii privilegiul de a-i sluji lui Iehova „umăr la umăr” (Ţef. 3:9).