Salt la conţinut

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Selectaţi limba Română

Întrebări de la cititori

Întrebări de la cititori

Este incinerarea o practică potrivită pentru creştini?

Scripturile nu prezintă nicio obiecţie fundamentală cu privire la practica incinerării.

Unele relatări biblice arată că trupurile sau oasele unor oameni morţi au fost arse (Ios. 7:25; 2 Cron. 34:4, 5). Acest lucru ar fi putut sugera că oamenii respectivi nu au fost consideraţi demni de o înmormântare decentă. Însă faptul că trupul neînsufleţit al unei persoane era incinerat nu însemna întotdeauna că ea nu fusese considerată demnă de a fi înmormântată.

Înţelegem aceasta din relatarea despre moartea regelui Saul şi a celor trei fii ai săi. Toţi patru au murit în timpul unei lupte cu filistenii. Unul dintre fiii lui Saul a fost Ionatan, prietenul şi susţinătorul loial al lui David. Când bărbaţii viteji din Iabeş-Galaad au aflat ce se întâmplase, s-au dus, au luat cele patru cadavre, le-au ars şi apoi au îngropat oasele. Mai târziu, David i-a lăudat pe acei israeliţi pentru fapta lor (1 Sam. 31:2, 8-13; 2 Sam. 2:4-6).

Speranţa pe care o oferă Biblia cu privire la morţi este învierea, adică readucerea la viaţă a unei persoane. Indiferent că trupul unei persoane decedate este sau nu incinerat, nimic nu-l împiedică pe Iehova să readucă o persoană la viaţă, dându-i un corp nou. Cei trei evrei fideli care au fost aruncaţi într-un cuptor de foc din ordinul regelui Nebucadneţar n-au avut motive să se teamă că, dacă urmau să moară în felul acesta, Dumnezeu nu putea să-i readucă la viaţă (Dan. 3:16-18). La fel au stat lucrurile şi în cazul slujitorilor fideli ai lui Iehova care au fost ucişi şi apoi incineraţi în lagărele de concentrare naziste. Unii slujitori loiali ai lui Dumnezeu au murit în explozii sau în alte împrejurări în care corpul lor a fost complet distrus. Totuşi, învierea lor este sigură (Rev. 20:13).

Iehova nu trebuie să reconstituie corpul unei persoane pentru a o învia. Acest lucru reiese din modul în care Iehova îi învie la viaţă cerească pe creştinii unşi. La fel ca Isus, care ‘a fost făcut viu în spirit’, la înviere, un creştin uns este aceeaşi persoană, dar cu un corp spiritual. Nicio parte din corpul său fizic nu merge cu el la cer (1 Pet. 3:18; 1 Cor. 15:42-53; 1 Ioan 3:2).

Speranţa noastră în înviere nu depinde de ce se întâmplă cu corpul nostru fizic, ci are la bază credinţa noastră în capacitatea şi în dorinţa lui Dumnezeu de a-şi îndeplini promisiunile (Fap. 24:15). E adevărat, nu putem înţelege pe deplin modul în care Dumnezeu a făcut învieri în trecut sau cum va face acest lucru în viitor. Totuşi, putem avea încredere în Iehova. El ne-a dat „o garanţie” înviindu-l pe Isus (Fap. 17:31; Luca 24:2, 3).

Creştinii ar trebui să ţină cont de normele sociale, de sentimentele celor din jur şi de cerinţele legale cu privire la ce trebuie să se facă cu trupurile celor decedaţi (2 Cor. 6:3, 4). Aşadar, orice decizie cu privire la incinerare este o decizie personală sau o decizie pe care o poate lua familia celui decedat.