Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Română

Turnul de veghe (ediția de studiu)  |  Octombrie 2013

Să acţionăm în armonie cu rugăciunea plină de iubire a lui Isus

Să acţionăm în armonie cu rugăciunea plină de iubire a lui Isus

‘Tată, glorifică-l pe fiul tău, pentru ca fiul tău să te glorifice pe tine!’ (IOAN 17:1)

1, 2. Ce a făcut Isus după ce a sărbătorit Paştele cu apostolii săi în 33 e.n.?

ERA seara zilei de 14 nisan a anului 33 e.n. Isus şi prietenii săi apropiaţi tocmai au sărbătorit Paştele. Această sărbătoare le-a amintit cum i-a eliberat Dumnezeu pe strămoşii lor din Egipt. Dar discipolii fideli ai lui Isus urmau să aibă parte de o eliberare mult mai mare, „o eliberare veşnică“. A doua zi, Conducătorul lor, care era fără păcat, avea să fie omorât de duşmanii săi. Însă moartea lui Isus urma să aducă binecuvântări. Sângele lui Isus avea să facă posibilă eliberarea oamenilor din păcat şi moarte (Evr. 9:12–14).

2 Pentru a se asigura că nu vom uita acest dar oferit cu iubire de Dumnezeu, Isus a instituit o nouă sărbătoare anuală, care a înlocuit Paştele. El a luat o pâine nedospită, a frânt-o şi le-a dat-o celor 11 apostoli fideli, spunând: „Aceasta reprezintă corpul meu, care urmează să fie dat pentru voi. Continuaţi să faceţi lucrul acesta în amintirea mea“. A făcut la fel cu un pahar cu vin roşu şi le-a zis: „Paharul acesta reprezintă noul legământ, pe baza sângelui meu, care trebuie să fie vărsat în folosul vostru“ (Luca 22:19, 20).

3. a) Ce schimbare importantă a avut loc după moartea lui Isus? b) La ce întrebări ar trebui să medităm în timp ce vom analiza rugăciunea lui Isus?

3 Vechiul legământ al Legii, încheiat de Dumnezeu cu naţiunea Israel, se apropia de sfârşit. El avea să fie înlocuit cu un legământ nou, încheiat de Dumnezeu cu continuatorii unşi ai Fiului său. Isus era profund preocupat de binele acestei noi naţiuni, Israelul spiritual. Evreii erau dezbinaţi din punct de vedere religios şi social, dezonorând astfel numele  sfânt al lui Dumnezeu (Ioan 7:45–49; Fap. 23:6–9). Însă Isus dorea ca discipolii săi să fie uniţi, astfel încât să poată colabora în mod armonios spre gloria numelui lui Dumnezeu. Ce a făcut deci Isus? El i-a adresat Tatălui său cea mai frumoasă rugăciune din câte vom avea vreodată privilegiul să citim. (Vezi imaginea de la începutul articolului.) Această rugăciune este consemnată în Ioan, capitolul 17. În timp ce o vom analiza, să medităm la următoarele întrebări: A răspuns Dumnezeu la rugăciunea lui Isus? Acţionez eu în armonie cu ea?

PRIORITĂŢILE LUI ISUS

4, 5. a) Ce învăţăm din prima parte a rugăciunii lui Isus? b) Cum a răspuns Iehova la cererea pe care Isus i-a adresat-o pentru sine?

4 Isus le-a vorbit discipolilor săi până noaptea târziu, împărtăşindu-le multe adevăruri preţioase. Apoi, el şi-a ridicat ochii spre cer şi s-a rugat: „Tată, a venit ceasul! Glorifică-l pe fiul tău, pentru ca fiul tău să te glorifice pe tine, după cum i-ai dat autoritate peste orice carne, ca să le dea viaţă veşnică tuturor celor pe care i i-ai dat! . . . Eu te-am glorificat pe pământ, sfârşind lucrarea pe care mi-ai dat-o să o fac. Şi acum, Tată, glorifică-mă alături de tine cu gloria pe care am avut-o alături de tine înainte de a fi lumea“ (Ioan 17:1–5).

5 Să remarcăm ce a menţionat Isus în prima parte a rugăciunii sale. Principala sa preocupare a fost să-l glorifice pe Tatăl său ceresc, iar acest lucru este în armonie cu prima cerere din rugăciunea-model: „Tată, să fie sfinţit numele tău“ (Luca 11:2). Apoi, Isus s-a gândit la discipolii săi, cărora dorea „să le dea viaţă veşnică“. După aceea, Isus a cerut ceva pentru sine, zicând: „Tată, glorifică-mă alături de tine cu gloria pe care am avut-o alături de tine înainte de a fi lumea“. Iehova l-a răsplătit pe Fiul său fidel, dându-i chiar mai mult decât a cerut. El i-a dat lui Isus „un nume mai minunat“ decât al tuturor îngerilor (Evr. 1:4).

SĂ-L CUNOAŞTEM PE SINGURUL DUMNEZEU ADEVĂRAT

6. a) Ce trebuiau să facă apostolii pentru a primi viaţă veşnică? b) De unde ştim că ei au făcut lucrul acesta?

6 De asemenea, Isus a arătat în rugăciunea sa ce trebuie să facem noi, oamenii păcătoşi, pentru a putea primi darul nemeritat al vieţii veşnice. (Citeşte Ioan 17:3.) El a spus că trebuie să continuăm ‘să asimilăm cunoştinţă’ despre Dumnezeu şi despre Cristos. Cum putem face lucrul acesta? În primul rând, trebuie să ne străduim să învăţăm mai multe despre Iehova şi despre Fiul său. În al doilea rând, trebuie să aplicăm ceea ce învăţăm. Apostolii deja făcuseră aceste două lucruri, aşa cum reiese din rugăciunea lui Isus: „Cuvintele pe care mi le-ai dat mie eu le-am dat lor, iar ei le-au primit“ (Ioan 17:8). Dar, pentru a primi viaţă veşnică, ei trebuiau să continue să mediteze la „cuvintele“ lui Dumnezeu şi să le aplice în viaţa de zi cu zi. Au făcut apostolii fideli lucrul acesta până la sfârşitul vieţii lor pământeşti? Fără îndoială, deoarece numele fiecăruia dintre ei este scris cu litere de neşters pe cele 12 pietre de temelie ale Noului Ierusalim (Rev. 21:14).

7. a) Ce înseamnă ‘a asimila cunoştinţă’ despre Dumnezeu? b) De ce este foarte important să asimilăm cunoştinţă despre Dumnezeu?

7 Expresia grecească tradusă prin „să asimileze cunoştinţă“ poate fi tradusă şi prin „să continue să cunoască“. Aceste două sensuri sunt complementare, ambele fiind importante. Aşadar, asimilarea cunoştinţei se referă la un proces continuu care are drept rezultat privilegiul de  a-l cunoaşte pe Dumnezeu. Însă aceasta înseamnă mai mult decât a-i cunoaşte calităţile şi scopul. Trebuie să-l iubim din inimă pe Iehova şi să avem o prietenie strânsă cu el. Mai mult, trebuie să ne iubim fraţii de credinţă. Biblia spune: „Cine nu iubeşte n-a ajuns să-l cunoască pe Dumnezeu“ (1 Ioan 4:8). De asemenea, a-l cunoaşte pe Dumnezeu presupune şi a asculta de el. (Citeşte 1 Ioan 2:3–5.) Ce privilegiu extraordinar este să fim printre cei care îl cunosc pe Iehova! Dar trebuie să fim atenţi să nu ne pierdem preţioasa prietenie cu el, aşa cum s-a întâmplat în cazul lui Iuda Iscariot. Să facem tot ce putem pentru a ne întări această prietenie! Astfel, vom putea primi darul nemeritat al vieţii veşnice (Mat. 24:13).

„DATORITĂ NUMELUI TĂU“

8, 9. a) Care a fost principala preocupare a lui Isus în timpul serviciului său pământesc? b) Ce tradiţie religioasă putem fi siguri că a respins Isus?

8 Din rugăciunea lui Isus consemnată în Ioan, capitolul 17, reiese clar că Isus şi-a iubit mult apostolii şi că ne iubeşte la fel de mult şi pe noi (Ioan 17:20). Însă principala preocupare a lui Isus nu a fost salvarea noastră. Pe tot parcursul serviciului său pământesc, scopul său principal a fost să sfinţească şi să glorifice numele Tatălui său. De exemplu, când a explicat motivul pentru care venise pe pământ, Isus a citit din sulul lui Isaia următoarele: „Spiritul lui Iehova este peste mine, pentru că el m-a uns să le anunţ săracilor vestea bună“. Fără îndoială, când a citit aceste cuvinte, Isus a pronunţat cu claritate numele lui Dumnezeu (Luca 4:16–21).

9 Potrivit tradiţiei iudaice, cu mult timp înainte ca Isus să vină pe pământ, conducătorii religioşi îi învăţaseră pe oameni să nu folosească numele lui Dumnezeu. Putem fi siguri că Isus a respins ferm această tradiţie. El le-a spus împotrivitorilor săi: „Eu am venit în numele Tatălui meu, dar nu mă primiţi. Dacă altcineva ar veni în numele lui, pe acela l-aţi primi“ (Ioan 5:43). Apoi, cu câteva zile înainte de moartea sa, Isus a arătat din  nou care era principala sa preocupare rugându-se: „Tată, glorifică-ţi numele!“ (Ioan 12:28). Şi din rugăciunea pe care o analizăm acum reiese clar că preocuparea lui Isus a fost să glorifice numele Tatălui său.

10, 11. a) Cum a făcut Isus cunoscut numele Tatălui său? b) De ce proclamă discipolii lui Isus numele lui Iehova?

10 Isus s-a rugat: „Le-am dezvăluit numele tău oamenilor pe care mi i-ai dat din lume. Ai tăi erau şi tu mi i-ai dat, iar ei au respectat cuvântul tău. Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume, iar eu vin la tine. Tată sfânt, veghează asupra lor datorită numelui tău pe care mi l-ai dat, pentru ca ei să fie una, aşa cum şi noi suntem una“ (Ioan 17:6, 11).

11 Când le-a făcut cunoscut discipolilor numele Tatălui său, Isus nu s-a limitat la a rosti acest nume. El i-a ajutat să cunoască Persoana care poartă acest nume, adică minunatele sale calităţi şi modul în care îi tratează pe oameni (Ex. 34:5–7). În plus, din poziţia sa glorioasă, Isus continuă să-i ajute pe discipolii săi să proclame numele lui Iehova pe întregul pământ. Scopul acestei lucrări este ca tot mai mulţi oameni să-l cunoască pe Iehova înainte să vină sfârşitul acestui sistem rău. Atunci, Iehova îi va salva pe martorii săi loiali, glorificându-şi astfel numele (Ezec. 36:23).

„PENTRU CA LUMEA SĂ CREADĂ“

12. Ce trebuie să facem pentru a duce la îndeplinire lucrarea începută de Isus?

12 Când a fost pe pământ, Isus s-a străduit să-i ajute pe discipolii săi să-şi învingă slăbiciunile. Acest lucru era esenţial pentru ca ei să poată sfârşi lucrarea pe care o începuse Isus. El a spus în rugăciunea sa: „Aşa cum tu m-ai trimis în lume, aşa i-am trimis şi eu în lume“. Isus a scos în evidenţă trei lucruri importante care aveau să-i ajute să ducă la îndeplinire această lucrare salvatoare. În primul rând, el a spus că discipolii săi nu aveau să facă parte din lumea lui Satan. În al doilea rând, Isus s-a rugat ca ei să fie sfinţiţi, sau să rămână sfinţi, aplicând în viaţă adevărul din Cuvântul lui Dumnezeu. În al treilea rând, el s-a rugat fierbinte ca discipolii săi să fie uniţi prin aceeaşi legătură de iubire care există între el şi Tatăl său. De aceea, fiecare dintre noi ar trebui să ne întrebăm: Acţionez în armonie cu cele trei cereri ale lui Isus? Isus şi-a exprimat încrederea că, dacă discipolii săi aveau să respecte aceste lucruri, ‘lumea avea să creadă’ mesajul lor. (Citeşte Ioan 17:15–21.)

Creştinii din secolul I au fost uniţi pentru că s-au lăsat îndrumaţi de spiritul sfânt (Vezi paragraful 13)

13. Cum a răspuns Iehova la rugăciunea lui Isus în secolul I?

13 Iehova a răspuns la rugăciunea lui Isus, aşa cum reiese din cartea Faptele apostolilor, care urmează după cele patru evanghelii. Să ne gândim cât de mare era riscul ca în congregaţia creştină din secolul I să apară sciziuni. Ea era alcătuită din iudei şi oameni din naţiuni, bogaţi şi săraci, sclavi şi proprietari de sclavi. Totuşi, ei au devenit atât de uniţi, încât puteau fi asemănaţi cu diferitele părţi ale unui corp uman, al cărui cap era Isus (Ef. 4:15, 16). Ce realizare extraordinară în mijlocul lumii dezbinate a lui Satan! Tot meritul îi revine lui Iehova, care a făcut posibil lucrul acesta prin acţiunea puternicului său spirit sfânt (1 Cor. 3:5–7).

Slujitorii lui Iehova de pe întregul pământ sunt uniţi (Vezi paragraful 14)

14. Cum a răspuns Iehova la rugăciunea lui Isus în timpurile moderne?

14 Din nefericire, această unitate extraordinară a dispărut după moartea apostolilor. Aşa cum s-a profeţit, a apărut o mare apostazie. În congregaţie au pătruns învăţături false, care au produs  dezbinare (Fap. 20:29, 30). Dar, în anul 1919, Isus i-a eliberat pe continuatorii săi unşi din captivitatea religiei false şi i-a unit prin iubire, „o legătură perfectă a unităţii“ (Col. 3:14). Care este rezultatul lucrării de predicare efectuate de continuatorii unşi ai lui Isus? Peste şapte milioane de „alte oi“, care provin „din toate naţiunile, triburile, popoarele şi limbile“, i se închină lui Iehova în unitate cu creştinii unşi, formând o singură turmă (Ioan 10:16; Rev. 7:9). Isus s-a rugat: „Lumea să ştie că tu m-ai trimis şi că i-ai iubit cum m-ai iubit pe mine“ (Ioan 17:23). Ce răspuns impresionant a dat Iehova la această rugăciune!

O ÎNCHEIERE EMOŢIONANTĂ

15. Ce a cerut Isus în favoarea discipolilor săi unşi?

15 Puţin mai devreme în seara zilei de 14 nisan, Isus ‘le-a dat glorie’, sau onoare, apostolilor săi încheind cu ei un legământ, ca să domnească alături de el în Regatul său (Luca 22:28–30; Ioan 17:22). Prin urmare, Isus s-a rugat pentru cei care aveau să devină continuatorii săi unşi: „Tată, vreau să te rog pentru cei pe care mi i-ai dat: vreau ca, unde sunt eu, să fie şi ei cu mine, ca să vadă gloria pe care mi-ai dat-o, fiindcă m-ai iubit înainte de întemeierea lumii“ (Ioan 17:24). Cei care fac parte dintre „alte oi“ nu-i invidiază pe cei unşi, ci se bucură pentru răsplata pe care o vor primi aceştia. Iată încă o dovadă a unităţii care există în rândul creştinilor adevăraţi!

16, 17. a) În încheierea rugăciunii sale, ce a spus Isus că va continua să facă? b) Ce ar trebui să continuăm să facem?

16 Influenţaţi de conducătorii religioşi, majoritatea oamenilor ignoră dovezile clare că Iehova are un popor unit, care îl cunoaşte cu adevărat. Aşa s-a întâmplat şi în zilele lui Isus. De aceea, el şi-a încheiat rugăciunea cu aceste cuvinte emoţionante: „Tată drept, lumea nu te cunoaşte, dar eu te cunosc, iar aceştia ştiu că tu m-ai trimis. Eu le-am făcut cunoscut numele tău şi-l voi mai face cunoscut, pentru ca iubirea cu care m-ai iubit tu să fie în ei şi eu în unitate cu ei“ (Ioan 17:25, 26).

17 Cu siguranţă, Isus a acţionat în armonie cu rugăciunea sa. În calitate de Cap al congregaţiei, el continuă să ne ajute să facem cunoscut numele şi scopul Tatălui său. Aşadar, să continuăm să ne supunem conducerii sale, respectând porunca sa de a predica şi de a face discipoli! (Mat. 28:19, 20; Fap. 10:42) De asemenea, să facem tot ce putem pentru a rămâne uniţi ca popor al lui Dumnezeu. Astfel, vom acţiona în armonie cu rugăciunea lui Isus, spre gloria numelui lui Iehova şi spre fericirea noastră eternă.