Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Română

Turnul de veghe (ediția de studiu)  |  Decembrie 2012

Îţi influenţează superstiţiile modul în care foloseşti Biblia?

Îţi influenţează superstiţiile modul în care foloseşti Biblia?

„CUVÂNTUL lui Dumnezeu este viu şi puternic“, a spus apostolul Pavel, subliniind puterea cuvântului lui Dumnezeu de-a sensibiliza inima oamenilor şi de-a le transforma viaţa (Evr. 4:12).

Această concepţie privitoare la puterea pe care o are mesajul Bibliei a fost însă denaturată după moartea apostolilor, când a apărut apostazia (2 Pet. 2:1–3). Odată cu trecerea timpului, clerul a atribuit Cuvântului lui Dumnezeu puteri magice. Profesorul Harry Gamble a scris despre „întrebuinţarea mistică a textelor creştine“. El a menţionat că, în secolul al III-lea, Origene, unul dintre Părinţii Bisericii, susţinea că „este bine chiar şi numai să auzi cuvintele sacre. Din moment ce în practicile magice păgâne cuvintele au putere, cu atât mai multă putere ar trebui să aibă cuvintele cu adevărat divine ale Scripturii“. La sfârşitul secolului al IV-lea, Ioan Gură de Aur a scris că „diavolul nu va îndrăzni să se apropie de-o casă în care există o evanghelie“. El a afirmat, de asemenea, că unii foloseau ca amulete fragmente din evanghelii, pe care le atârnau la gât. Profesorul Gamble mai spunea că Augustin, un teolog catolic, „credea că, atunci când te doare capul, e permis să dormi cu un exemplar al Evangheliei după Ioan sub pernă“! Textul Bibliei era folosit, aşadar, în scop magic. Dar poate fi considerată Biblia o amuletă, adică un obiect care ne poartă noroc şi ne fereşte de rău? Evident, nu.

Însă o practică greşită, folosită şi mai frecvent în zilele noastre, este bibliomanţia. Ea înseamnă deschiderea la întâmplare a unei cărţi, deseori a Bibliei, şi citirea textului respectiv cu convingerea că îţi va oferi îndrumarea necesară. De exemplu, potrivit profesorului Gamble, când Augustin a auzit dintr-o casă vocea unui copil care spunea „ia şi citeşte, ia şi citeşte“, el a considerat aceste cuvinte o poruncă divină de a deschide Biblia şi de a citi primul verset pe care-i cădeau ochii.

Probabil că şi tu cunoşti oameni care, când trec printr-un necaz, se roagă lui Dumnezeu şi deschid apoi Biblia la întâmplare, crezând că primul verset pe care-l vor citi îi va ajuta să-şi rezolve problema. Chiar dacă astfel de intenţii sunt bune, creştinii nu trebuie să caute îndrumarea Scripturilor în acest mod.

Isus le-a promis discipolilor săi că le va trimite „ajutorul, spiritul sfânt“. El a spus: „Spiritul sfânt . . . vă va învăţa toate lucrurile şi vă va reaminti tot ce v-am spus“ (Ioan 14:26). Bibliomanţia nu pretinde însă o cunoaştere a Scripturilor.

Această practică, precum şi altele care au la bază superstiţiile legate de Biblie sunt obişnuite în prezent. Totuşi, Scripturile condamnă obiceiul de a căuta semne prevestitoare (Lev. 19:26; Deut. 18:9–12; Fap. 19:19). Într-adevăr, „cuvântul lui Dumnezeu este viu şi puternic“, dar trebuie să ştim să-l folosim. Cunoaşterea exactă a Bibliei, nu întrebuinţarea ei mistică, poate schimba în bine viaţa oamenilor. Studiul Scripturilor i-a ajutat pe mulţi să-şi însuşească norme morale înalte, să renunţe la un stil de viaţă condamnabil, să-şi întărească legăturile familiale şi să cultive o relaţie personală cu Autorul Bibliei.