Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Română

Turnul de veghe (ediția de studiu)  |  Decembrie 2012

Întrebări de la cititori

Întrebări de la cititori

Înainte de a cunoaşte adevărul, eu şi soţia mea am decis să recurgem la fertilizarea in vitro deoarece ne doream un copil. Nu toţi embrionii (ovulele fecundate) au fost folosiţi; unii au fost congelaţi şi stocaţi în laborator. Trebuie păstraţi sau se poate renunţa la ei?

Aceasta este doar una dintre deciziile cu implicaţii morale şi etice pe care trebuie să le ia cuplurile care recurg la fertilizarea in vitro (FIV). Fiecare cuplu răspunde înaintea lui Iehova pentru hotărârea pe care o va lua. Celor doi soţi le-ar putea fi de ajutor câteva informaţii cu privire la această tehnică de reproducere asistată.

În 1978, o femeie din Anglia a dat naştere primului copil „creat în eprubetă“. Ea nu putea rămâne însărcinată din cauza obstrucţiei trompelor lui Fallopio, care împiedică unirea spermatozoidului cu ovulul (ovulele). Medicii i-au recoltat un ovul matur, l-au pus într-un recipient de sticlă şi l-au fecundat folosind spermatozoizi de la soţul ei. Embrionul creat s-a dezvoltat în medii de cultură speciale şi a fost apoi transferat în uterul femeii pentru a se nida, adică pentru a se fixa în mucoasa uterină. În cele din urmă, femeia a născut o fetiţă. Această procedură şi variantele ei au ajuns să fie cunoscute sub denumirea fertilizare in vitro.

Deşi detaliile legate de FIV diferă de la ţară la ţară, această tehnică presupune în general mai mulţi paşi. Femeia urmează câteva săptămâni un tratament de stimulare ovariană. Soţului i se poate cere să producă spermă proaspătă prin masturbare. Ovulele şi spermatozoizii spălaţi sunt uniţi în laborator. Mai multe ovule pot fi fecundate şi pot începe să se dividă, devenind embrioni umani. După una sau mai multe zile, aceşti embrioni nou-formaţi sunt atent examinaţi pentru a se vedea care dintre ei au defecte şi care sunt sănătoşi, având cele mai mari şanse de a se nida şi de a se dezvolta. De regulă în ziua a treia, doi sau trei dintre cei mai buni embrioni sunt transferaţi în uterul femeii, astfel încât şansele ca ea să rămână însărcinată să crească. Dacă unu sau mai mulţi embrioni se nidează, în uterul ei se dezvoltă o sarcină.

Dar ce se întâmplă cu embrionii care nu au fost implantaţi, inclusiv cu cei care par mai puţin sănătoşi sau care au defect? Lăsaţi într-un mediu obişnuit, ei n-ar supravieţui. Însă pot fi congelaţi în azot lichid. Cu ce scop? Când prima încercare de fertilizare  in vitro eşuează, procedura ar putea fi reluată folosindu-se unii dintre aceşti embrioni de rezervă, cu un cost mult mai mic. Totuşi, această tehnică ridică probleme etice. Asemenea cuplului care a pus întrebarea de la începutul articolului, multora le este greu să decidă în privinţa embrionilor congelaţi. Poate că nu-şi doresc alţi copii. Din cauza vârstei ori a situaţiei financiare, ar putea decide să nu mai aibă copii. Sau, probabil, se gândesc la riscurile asociate unei sarcini multiple. * În plus, dacă unul dintre partenerii conjugali sau amândoi mor ori se recăsătoresc, lucrurile s-ar complica şi mai mult. Într-adevăr, trebuie luate în considerare multe aspecte. Din acest motiv, unele cupluri plătesc ani la rând taxele de stocare a embrionilor.

În 2008, un embriolog de prestigiu a declarat în cotidianul The New York Times că multor pacienţi le-a fost foarte greu să decidă în privinţa embrionilor rămaşi. În articolul respectiv se făcea următoarea remarcă: „În clinicile din întreaga ţară sunt congelaţi cel puţin 400 000 de embrioni, iar numărul lor creşte zilnic. . . . Embrionii pot fi viabili chiar şi după zece sau mai mulţi ani dacă sunt stocaţi în condiţii bune, dar, când sunt decongelaţi, nu supravieţuiesc toţi“ (sublinierea noastră). Acest lucru le dă de gândit unor creştini. De ce?

Cuplurile care se află în faţa controverselor ridicate de FIV ar putea să ia în considerare implicaţiile unei alte proceduri medicale. Există situaţii în care un Martor trebuie să decidă ce va face când o persoană dragă aflată în stadiul terminal al unei boli este menţinută în viaţă în mod artificial, de exemplu cu ajutorul unui aparat de respiraţie. Adevăraţii creştini nu se opun tratamentelor medicale. În armonie cu Exodul 20:13 şi Psalmul 36:9, ei preţuiesc viaţa. În numărul din 8 mai 1974 al revistei Treziţi-vă! (engl.) se spunea: „Cei care doresc să trăiască în armonie cu principiile Bibliei nu vor  recurge niciodată la eutanasia activă deoarece respectă punctul de vedere divin referitor la caracterul sacru al vieţii şi ţin cont de conştiinţa lor şi de legile ţării“. (Eutanasia activă este un act deliberat prin care se produce moartea unei persoane bolnave aflate în fază terminală, la cererea acesteia.) Însă, în situaţiile în care cineva drag ar putea fi menţinut în viaţă doar dacă este conectat la un aparat de susţinere a vieţii în mod artificial, membrii familiei trebuie să decidă dacă îl vor deconecta sau nu de la aparatul respectiv.

Desigur, această situaţie este diferită de cea în care un cuplu a folosit FIV şi a stocat embrionii rămaşi. Însă cei doi au opţiunea de-a scoate embrionii din congelatorul cu azot şi de a-i lăsa să se dezgheţe. În absenţa acelui mediu artificial, embrionii s-ar deteriora repede şi nu ar mai fi viabili. Cuplul respectiv trebuie să hotărască dacă va permite acest lucru (Gal. 6:7).

Întrucât a optat pentru conceperea unui copil prin tehnica FIV, un cuplu ar putea alege să suporte costul de stocare a embrionilor de rezervă sau de folosire a lor pentru o sarcină viitoare. În schimb, alt cuplu ar putea decide să nu mai stocheze embrionii congelaţi, considerând că ei rămân viabili doar prin mijloace artificiale. Creştinii puşi în faţa acestei decizii au responsabilitatea înaintea lui Dumnezeu de a-şi folosi conştiinţa instruită pe baza Bibliei. Ei ar trebui să-şi dorească să aibă o conştiinţă curată, dar şi s-o respecte pe a altora (1 Tim. 1:19).

Creştinii puşi în faţa acestei decizii au responsabilitatea înaintea lui Dumnezeu de a-şi folosi conştiinţa instruită pe baza Bibliei

Un expert în endocrinologie reproductivă a spus că majoritatea cuplurilor „au fost confuze şi profund tulburate de responsabilitatea de a decide în privinţa embrionilor [congelaţi]“. El a adăugat: „Se pare că pentru multe cupluri nu există o decizie corectă într-o astfel de situaţie“.

Evident, creştinii adevăraţi care se gândesc la posibilitatea de-a recurge la FIV ar trebui să ia în calcul toate implicaţiile acestei tehnici de reproducere. Biblia dă următorul sfat: „Cel prevăzător vede nenorocirea şi se ascunde, dar cei fără experienţă merg mai departe şi suferă consecinţele“ (Prov. 22:3).

Un cuplu necăsătorit care studiază Biblia vrea să se boteze, dar nu-şi poate legaliza relaţia pentru că bărbatul este imigrant ilegal, iar, potrivit legilor statului, o persoană cu acest statut nu are dreptul să se căsătorească. Ar putea cei doi să semneze o declaraţie de fidelitate şi apoi să se boteze?

Chiar dacă aceasta pare să fie o soluţie, ea nu este în armonie cu Sfintele Scripturi. Pentru a înţelege motivul, să vedem care este scopul Declaraţiei de fidelitate şi în ce situaţii se foloseşte.

Acest document este o declaraţie semnată în prezenţa unor martori de către un cuplu care nu poate să se căsătorească din motivele prezentate în continuare. Prin intermediul acestei declaraţii, cei doi îşi iau un angajament înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor că vor rămâne loiali unul altuia şi că-şi vor legaliza relaţia când acest lucru va fi posibil. Astfel, din momentul respectiv, congregaţia va privi legătura lor ca şi cum ar fi legalizată de autorităţi.

Cu ce scop şi în ce situaţii este folosită Declaraţia de fidelitate? Iehova este Fondatorul căsătoriei şi o consideră foarte preţioasă. Fiul său a afirmat: „Ce a pus Dumnezeu în acelaşi jug omul să nu despartă“ (Mat. 19:5, 6; Gen. 2:22–24). Apoi a adăugat: „Cine divorţează de soţia lui din alt motiv decât fornicaţia [imoralitatea sexuală] şi se căsătoreşte cu alta comite adulter“ (Mat. 19:9). Aşadar, „fornicaţia“ este singurul motiv biblic de divorţ. De exemplu,  dacă un bărbat are relaţii sexuale extraconjugale, soţia lui, care este nevinovată, poate decide să divorţeze. În acest caz, ea este liberă să se recăsătorească.

Cu toate acestea, îndeosebi în trecut, Biserica dominantă din unele ţări nu a ţinut cont de principiul clar din Matei 19:9. Dimpotrivă, reprezentanţii ei şi-au învăţat enoriaşii că o căsnicie nu poate fi desfăcută din niciun motiv. De aceea, în anumite locuri unde Biserica are o mare influenţă, codul civil nu cuprinde legi referitoare la divorţ, nici măcar pentru motivul justificat menţionat de Isus. În alte ţări, divorţul poate fi obţinut, dar formalităţile sunt foarte complicate şi durează mult timp, chiar ani de zile. Într-o asemenea situaţie, Biserica sau autorităţile par ‘să împiedice’ un lucru pe care Dumnezeu îl acceptă (Fap. 11:17).

De exemplu, poate că un cuplu trăieşte într-o ţară în care divorţul nu este posibil sau în care obţinerea lui este extrem de dificilă, pretinzând, probabil, mulţi ani. Dacă au încercat tot ce era posibil pentru a desface o căsătorie anterioară încheiată în mod legal şi au înaintea lui Dumnezeu libertatea de a se căsători, cei doi pot semna o declaraţie de fidelitate. Această măsură dovedeşte înţelegerea organizaţiei lui Iehova faţă de persoanele aflate într-o asemenea situaţie şi este valabilă doar în astfel de ţări. Însă, în majoritatea ţărilor unde divorţul este posibil, această măsură nu poate fi aplicată, chiar dacă procedurile de divorţ sunt mai complicate sau costisitoare.

Unii care n-au înţeles scopul Declaraţiei de fidelitate şi care trăiesc în ţări unde obţinerea divorţului este posibilă au întrebat dacă nu pot semna un astfel de document pentru a evita complicaţiile sau neplăcerile.

În situaţia prezentată la început, bărbatul şi femeia care trăiesc împreună fără să fie căsătoriţi doresc să-şi legalizeze relaţia. Din punct de vedere biblic, fiecare dintre ei este liber să se căsătorească deoarece niciunul nu a fost căsătorit înainte. Bărbatul însă nu locuieşte legal în ţara respectivă, iar autorităţile nu permit încheierea unei căsătorii când unul dintre parteneri este imigrant ilegal. (În multe ţări, legea permite încheierea unei căsătorii chiar dacă unul sau ambii parteneri au acest statut.) În cazul de faţă, în ţara respectivă există legi referitoare la divorţ. Prin urmare, semnarea unei declaraţii de fidelitate nu este o opţiune. Cei doi nu se află în situaţia în care ar trebui să obţină un divorţ şi nu ar putea, întrucât niciunul dintre ei n-a mai fost căsătorit. Totuşi, cum s-ar putea căsători, având în vedere statutul ilegal al bărbatului? De exemplu, ar putea merge într-o altă ţară unde situaţia sa nu ar mai reprezenta un impediment. Sau ar putea să se căsătorească chiar în ţara unde locuiesc în prezent, evident, după ce bărbatul îşi legalizează şederea acolo.

Fără îndoială, cuplul respectiv îşi poate aduce viaţa în armonie cu normele lui Iehova şi cu legile Cezarului (Mar. 12:17; Rom. 13:1). Sperăm că ei vor proceda în acest fel. Apoi, se pot califica pentru botez (Evr. 13:4).

^ par. 6 Dar ce se poate spune când un fetus aflat în dezvoltare pare anormal sau când mai mulţi embrioni se nidează? A întrerupe o sarcină cu bună ştiinţă înseamnă a avorta. Când se recurge la FIV, sarcinile multiple (gemeni, tripleţi sau chiar mai mulţi fetuşi) sunt destul de frecvente, ceea ce presupune asumarea unor noi riscuri, precum sarcini premature sau hemoragii feto-materne. Unei femei care poartă în uter mai mulţi fetuşi i s-ar putea sugera să recurgă la „reducerea fetală selectivă“, adică la uciderea unuia sau a mai multor fetuşi. Însă aceasta echivalează cu avortul intenţionat, pe care Dumnezeu îl consideră crimă (Ex. 21:22, 23; Ps. 139:16).