„Voi nu sunteţi ai voştri.“ (1 COR. 6:19)

1. Ce le evocă oamenilor cuvântul „sclavie“?

UN DRAMATURG grec a scris în urmă cu aproximativ 2 500 de ani: „De bună voie nu îndură nimenea jugul robiei“ *. Mulţi oameni din prezent sunt de acord cu această afirmaţie. Cuvântul „sclavie“ le evocă imagini ale unor oameni asupriţi, trataţi cu cruzime şi obligaţi să trudească pentru nişte stăpâni nemiloşi.

2, 3. a) Ce statut au sclavii, sau servitorii, lui Cristos? b) La ce întrebare vom găsi răspuns în acest articol?

2 Cu toate acestea, din cuvintele lui Isus reiese că discipolii săi aveau să fie sclavi, sau servitori umili. Însă ei nu urmau să fie nici înjosiţi, nici oprimaţi, ci aveau să se bucure de o poziţie onorabilă, de încredere şi de respect. Să ne amintim, de pildă, ce a spus Isus, cu puţin timp înainte de moartea sa, despre un anumit sclav. El a prezis că avea să-i încredinţeze acestui ‘sclav fidel şi prevăzător’ anumite responsabilităţi (Mat. 24:45–47).

3 Într-o relatare paralelă, sclavul respectiv este numit ‘administrator’. (Citeşte Luca 12:42–44.) Majoritatea creştinilor adevăraţi din prezent nu sunt membri ai clasei administratorului fidel. Însă, potrivit Scripturilor, toţi slujitorii lui Dumnezeu sunt administratori într-un anumit sens. Ce responsabilităţi au primit ei şi cum trebuie să le privească? Pentru a găsi răspunsul, să vedem mai întâi ce rol avea un administrator în timpurile biblice.

ROLUL ADMINISTRATORILOR

4, 5. Ce responsabilităţi aveau administratorii din timpurile biblice? Daţi exemple.

4 În vechime, administratorul era deseori un sclav de încredere căruia stăpânul îi dăduse în grijă casa  ori afacerile sale. El avea o mare autoritate, administra bunurile şi banii stăpânului şi-i supraveghea pe ceilalţi sclavi. Un exemplu în acest sens este Eliezer, administratorul averii lui Avraam. Probabil că el a fost cel pe care Avraam l-a trimis în Mesopotamia să caute o soţie pentru fiul său, Isaac. Această responsabilitate a fost, cu siguranţă, foarte importantă şi a avut implicaţii profunde (Gen. 13:2; 15:2; 24:2–4).

5 Iosif, strănepotul lui Avraam, a fost administratorul casei lui Potifar (Gen. 39:1, 2). La rândul său, Iosif a ajuns să aibă propriul administrator, un om de încredere „numit peste casa lui“, care i-a primit cu ospitalitate pe fraţii lui Iosif şi s-a ocupat de ei. Apoi, la porunca stăpânului său, a regizat aşa-zisul furt al cupei de argint. Într-adevăr, stăpânii aveau mare încredere în administratorii lor (Gen. 43:19–25; 44:1–12).

6. Ce responsabilităţi au bătrânii de congregaţie?

6 Secole mai târziu, apostolul Pavel a scris că supraveghetorii creştini, sau bătrânii de congregaţie, sunt ‘administratori ai lui Dumnezeu’ (Tit 1:7). Fiind numiţi să păstorească „turma lui Dumnezeu“, bătrânii oferă îndrumare şi sunt în fruntea congregaţiei (1 Pet. 5:1, 2). Bineînţeles, ei au diferite responsabilităţi. De exemplu, majoritatea bătrânilor slujesc unei singure congregaţii. Supraveghetorii itineranţi slujesc mai multor congregaţii, iar membrii comitetelor de filială, congregaţiilor din ţările respective. Toţi însă trebuie să se achite cu conştiinciozitate de sarcinile primite şi toţi trebuie ‘să-i dea socoteală’ lui Dumnezeu (Evr. 13:17).

7. De unde ştim că, într-un anumit sens, toţi creştinii sunt administratori?

7 Dar ce se poate spune despre cei care nu slujesc ca bătrâni? Într-o scrisoare adresată tuturor creştinilor, apostolul Petru a spus: „În măsura în care fiecare a primit un dar, folosiţi-l, slujindu-vă unii altora ca buni administratori ai bunătăţii nemeritate a lui Dumnezeu, manifestată în diferite moduri“ (1 Pet. 1:1; 4:10). Da, în bunătatea sa nemeritată, Iehova ne-a dat fiecăruia daruri — talente, calităţi sau aptitudini — pe care putem să le folosim spre binele colaboratorilor creştini. Prin urmare, toţi slujitorii lui Dumnezeu sunt administratori. El are încredere în noi, ne respectă şi se aşteaptă să folosim în mod înţelept ceea ce ne-a încredinţat.

ÎI APARŢINEM LUI DUMNEZEU

8. Menţionaţi un principiu important de care trebuie să ţinem cont.

8 În continuare, vom analiza trei principii de care trebuie să ţinem seama în calitate de administratori. Primul: Cu toţii îi aparţinem lui Dumnezeu şi îi vom da socoteală. Pavel a scris: „Voi nu sunteţi ai voştri, fiindcă aţi fost cumpăraţi cu un preţ“, şi anume cu sângele vărsat de Isus pentru iertarea păcatelor noastre (1 Cor. 6:19, 20). Întrucât îi aparţinem lui Iehova, avem datoria să respectăm poruncile sale, care nu sunt grele (Rom. 14:8; 1 Ioan 5:3). Totodată, noi suntem sclavi ai lui Cristos. La fel ca administratorii din vechime, avem o mare libertate. Totuşi, libertatea noastră are anumite limite. În ce sens? Trebuie să ne achităm de responsabilităţi conform instrucţiunilor primite. Indiferent de privilegiile pe care le avem în organizaţia lui Iehova, noi rămânem slujitori ai lui Dumnezeu şi ai lui Cristos.

9. Cum a ilustrat Isus relaţia dintre un stăpân şi sclavul său?

9 Isus ne ajută să înţelegem mai bine relaţia dintre un stăpân şi sclavul său. Odată, el le-a făcut discipolilor o ilustrare despre un sclav care se întoarce acasă  după o zi de muncă. Îi zice oare stăpânul: „Vino imediat aici şi întinde-te la masă“? Nu, ci îi spune: „Pregăteşte-mi ceva să cinez, pune-ţi un şorţ şi slujeşte-mi până termin eu de mâncat şi de băut şi apoi poţi şi tu să mănânci şi să bei“. Ce aplicare a făcut Isus? „La fel şi voi, când veţi face toate lucrurile care v-au fost încredinţate, să ziceţi: «Suntem nişte sclavi netrebnici. Am făcut ce trebuia să facem».“ (Luca 17:7–10)

10. De unde ştim că Iehova apreciază eforturile noastre de a-i sluji?

10 Bineînţeles, Iehova apreciază mult eforturile noastre de a-i sluji. Biblia ne dă următoarea asigurare: „Dumnezeu nu este nedrept ca să uite lucrarea voastră şi iubirea pe care aţi arătat-o pentru numele său“ (Evr. 6:10). Iehova nu are niciodată aşteptări nerezonabile de la noi. Cerinţele sale sunt spre binele nostru şi nu ne împovărează. Totuşi, în lumina ilustrării lui Isus, un sclav nu face ceea ce-i place şi nu-şi urmăreşte interesele. Ideea este clară: când ne dedicăm lui Dumnezeu, alegem să punem interesele sale mai presus de ale noastre. Cu siguranţă, şi tu faci acest lucru.

CE PRETINDE IEHOVA DE LA TOŢI SLUJITORII SĂI

11, 12. Ce calitate trebuie să manifestăm ca administratori şi ce trebuie să evităm?

11 Al doilea principiu este: Ca administratori, toţi respectăm aceleaşi norme. Deşi unele responsabilităţi trebuie îndeplinite doar de unii membri ai congregaţiei, cele mai multe le-au fost încredinţate tuturor creştinilor. De exemplu, ca discipoli ai lui Cristos şi Martori ai lui Iehova, trebuie să respectăm porunca de a ne iubi fraţii de credinţă. Isus a spus că iubirea este semnul de identificare al adevăraţilor creştini (Ioan 13:35). Noi însă nu-i iubim doar pe fraţii noştri, ci ne străduim să arătăm iubire şi faţă de cei care nu ne împărtăşesc convingerile religioase. Aceasta este numai una dintre responsabilităţile de care toţi putem şi trebuie să ne achităm.

12 De asemenea, Dumnezeu ne cere să avem o conduită bună şi să respingem orice comportament sau stil de viaţă condamnat în Cuvântul său. Pavel a scris: „Nici fornicatorii, nici idolatrii, nici cei adulteri, nici bărbaţii folosiţi pentru scopuri nenaturale, nici bărbaţii care se culcă cu bărbaţi, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici cei ce insultă, nici extorcatorii nu vor moşteni regatul lui Dumnezeu“ (1 Cor. 6:9, 10). Nu este uşor să respectăm normele drepte ale lui Iehova. Totuşi, dacă vom face eforturi în acest sens, vom avea multe foloase, printre care o sănătate bună, relaţii plăcute cu ceilalţi şi o poziţie aprobată înaintea lui Dumnezeu. (Citeşte Isaia 48:17, 18.)

13, 14. Ce responsabilitate au toţi creştinii şi cum ar trebui s-o considere?

13 Un administrator din vechime avea multe de făcut. La fel şi noi. Toţi am primit un dar preţios: cunoştinţa din Biblie. Iehova aşteaptă de la noi să le împărtăşim această cunoştinţă şi altora (Mat. 28:19, 20). Pavel a scris: „Oamenii să ne considere subordonaţi ai lui Cristos şi administratori ai secretelor sacre ale lui Dumnezeu“ (1 Cor. 4:1). Pavel ştia că această responsabilitate presupunea să administreze în mod conştiincios ‘secretele sacre’ şi să li le împărtăşească altora, aşa cum cerea Stăpânul, Isus Cristos (1 Cor. 9:16).

14 A le împărtăşi altora adevărul este, în fond, o dovadă de iubire. Evident, situaţia fiecăruia este diferită. Iehova înţelege că nu putem face toţi la fel de mult în serviciul sacru. Ceea ce contează este să facem tot ce putem în situaţia noastră. Astfel, arătăm iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni.

Să ne achităm cu fidelitate de însărcinările noastre

 IMPORTANŢA FIDELITĂŢII

15–17. a) De ce este fidelitatea esenţială pentru un bun administrator? b) Cum a ilustrat Isus consecinţele lipsei de fidelitate?

15 Al treilea principiu, în strânsă legătură cu celelalte două, este următorul: Trebuie să ne dovedim fideli, demni de încredere. Indiferent cât de multe calităţi şi aptitudini ar avea un administrator, acestea ar fi fără valoare dacă el nu s-ar achita de responsabilităţi sau dacă nu i-ar fi loial stăpânului său. Fidelitatea este o calitate indispensabilă unui bun administrator. Pavel a spus: „Ceea ce se caută la un administrator este să fie găsit fidel“ (1 Cor. 4:2).

16 Dacă ne dovedim fideli, Iehova ne va răsplăti în mod sigur. În caz contrar, vom avea doar de pierdut. Această idee reiese şi din ilustrarea lui Isus despre talanţi. Sclavii fideli care ‘au făcut negoţ cu talanţii’ stăpânului au primit cuvinte de laudă şi mari binecuvântări. Sclavul delăsător care nu a valorificat talantul încredinţat a fost numit de stăpân „leneş“, „rău“ şi „netrebnic“. După ce talantul i-a fost luat, sclavul ‘a fost aruncat în întunericul de afară’. (Citeşte Matei 25:14–18, 23, 26, 28–30.)

17 Cu altă ocazie, Isus a scos în evidenţă consecinţele lipsei de fidelitate. El a spus: „Un om bogat avea un administrator, care a fost acuzat înaintea lui că îi risipea bunurile. Atunci l-a chemat şi i-a zis: «Ce aud despre tine? Predă raportul administraţiei tale, pentru că nu vei mai putea să-mi administrezi casa»“ (Luca 16:1, 2). Întrucât administratorul a fost nechibzuit cu bunurile stăpânului, acesta a hotărât să-l dea afară. Ce lecţie valoroasă! Să nu ne dovedim niciodată  infideli, ci să ne achităm cu conştiinciozitate de responsabilităţile primite.

ESTE ÎNŢELEPT SĂ NE COMPARĂM CU ALŢII?

18. De ce nu ar trebui să ne comparăm cu alţii?

18 Fiecare ar fi bine să se întrebe: Cum mă achit de responsabilitatea de administrator? Deşi o astfel de autoanaliză este importantă, nu ar fi deloc înţelept să ne comparăm cu alţii. Biblia ne îndeamnă: „Fiecare să dovedească ce este lucrarea lui şi atunci va avea motiv de exultare numai cu privire la sine, nu comparându-se cu alţii“ (Gal. 6:4). În loc să comparăm ceea ce facem noi cu ceea ce fac alţii, ar fi mult mai bine să ne concentrăm asupra lucrurilor pe care putem să le facem. O astfel de atitudine ne va ajuta să evităm atât mândria, cât şi descurajarea. De asemenea, trebuie să avem în vedere că situaţia noastră se poate schimba la un moment dat. Probabil că sănătatea, vârsta sau diferite responsabilităţi ne împiedică să facem la fel de mult ca-n trecut. Pe de altă parte, poate că împrejurările actuale ne-ar permite să ne intensificăm eforturile în serviciul adus lui Iehova. În acest caz, oare n-ar fi posibil să trecem la acţiune?

19. De ce nu ar trebui să ne descurajăm dacă nu primim un anumit privilegiu?

19 Un alt aspect important vizează responsabilităţile pe care le avem sau pe care ni le dorim. De exemplu, poate că un frate îşi doreşte să slujească în calitate de bătrân de congregaţie sau să ţină teme la congrese. Este bine să ne străduim să ne calificăm pentru astfel de privilegii, însă nu ar trebui să ne descurajăm dacă nu le primim când dorim noi. Din motive pe care, probabil, nu le înţelegem imediat, unele privilegii le-am putea primi mult mai târziu decât ne aşteptăm. Să ne gândim, de pildă, la Moise. Poate că el se simţea pregătit să-i conducă pe israeliţi în Ţara Promisă. Totuşi, a trebuit să aştepte 40 de ani până să primească această responsabilitate. În tot acest timp, el a putut să cultive calităţile necesare pentru a conduce un popor încăpăţânat şi răzvrătit (Fap. 7:22–25, 30–34).

20. Ce învăţăm din exemplul lui Ionatan?

20 Pe de altă parte, este posibil să nu primim niciodată un anumit privilegiu. Aşa s-a întâmplat în cazul lui Ionatan. El era fiul lui Saul, deci succesorul de drept la tronul lui Israel. Cu toate acestea, Dumnezeu l-a ales rege pe David, care era mult mai tânăr decât Ionatan. Cum a reacţionat Ionatan? El a respectat decizia lui Iehova şi l-a susţinut pe David chiar cu riscul de a-şi pierde viaţa. Ionatan i-a spus lui David: „Tu vei fi rege peste Israel, iar eu voi fi al doilea după tine“ (1 Sam. 23:17). Ce putem învăţa din exemplul lui Ionatan? El a acceptat situaţia şi, spre deosebire de tatăl său, nu a fost invidios pe David. În mod asemănător, în loc să-i invidiem pe alţii pentru privilegiile lor, să ne concentrăm asupra responsabilităţilor noastre şi să ne achităm cât mai bine de ele. Putem fi siguri că în lumea nouă Dumnezeu va îndeplini toate dorinţele corecte ale slujitorilor săi.

21. Cum ar trebui să considerăm privilegiul de administratori?

21 În concluzie, în calitate de administratori demni de încredere ai lui Dumnezeu, noi nu suntem nişte sclavi oprimaţi de un stăpân crud. Iehova ne-a onorat încredinţându-ne o lucrare ce nu se va repeta: predicarea veştii bune în aceste zile din urmă. În plus, ne-a dat o mare libertate în ce priveşte modul în care să ne achităm de responsabilităţile noastre. Să ne dovedim, aşadar, administratori fideli şi să preţuim privilegiul de a-i sluji lui Iehova, Cel Preaînalt în tot universul!

[Notă de subsol]

^ par. 1 Agamemnon, Eschil, Editura Univers, Bucureşti, 1979, pagina 56.