Un an în „ţara cea bună“

ÎN 1908 s-a făcut o descoperire remarcabilă în zona oraşului biblic Ghezer, un oraş situat în apropierea câmpiei litorale de la vest de Ierusalim. S-a scos la lumină o tăbliţă de calcar care datează, se pare, din secolul al X-lea î.e.n. Ea conţine o scurtă descriere, în ebraica clasică, a muncilor dintr-un an agricol. Tăbliţa a primit numele de Calendarul de la Ghezer.

Pe inscripţie apare şi o semnătură: Abiia. Mulţi arheologi consideră că textul, scris în versuri, este de fapt tema pentru acasă a unui băieţel. * Aţi dori să vedeţi anotimpurile aşa cum le vedea un băieţel din acea vreme? Poate că aşa vă veţi aduce aminte de unele evenimente biblice!

Două luni de strângere a roadelor

Scriitorul vechiului calendar vorbeşte despre strângerea roadelor, prima muncă agricolă menţionată în lista sa. Pentru israeliţi însă, strângerea roadelor era sfârşitul sau cel mai important moment al anului agricol. Luna etanim (denumită ulterior tişri) corespunde perioadei septembrie/octombrie în calendarul nostru. Întrucât cea mai mare parte a roadelor era strânsă în această perioadă, micul Abiia, ca şi ceilalţi israeliţi, trebuie să fi fost foarte bucuros. Să ne gândim cu câtă încântare îşi ajuta el tatăl să ridice coliba în care aveau să locuiască o săptămână, mulţumindu-i lui Iehova pentru recoltă! — Deuteronomul 16:13–15.

Tot în această perioadă, se coceau măslinele. Familia lui Abiia putea începe culesul bătând crengile măslinului. Probabil că Abiia nu putea să facă această muncă istovitoare. Dar  fără îndoială că îi plăcea să-şi privească familia lucrând (Deuteronomul 24:20). După ce băteau măslinii, strângeau fructele şi le duceau la cea mai apropiată presă, unde se făcea uleiul de măsline. Dar uleiul se putea obţine şi printr-o metodă mai simplă: măslinele zdrobite sau lovite erau puse în apă, iar apoi se scurgea uleiul strâns la suprafaţa apei. Indiferent de metoda de obţinere, preţiosul produs era folosit nu doar ca aliment, ci şi ca doctorie pentru tăieturi şi răni, asemenea celor pe care Abiia şi le-ar fi putut face când se juca. Mai putea fi folosit drept combustibil pentru lămpi.

Două luni de semănat

Era vremea ploilor timpurii. Cât de mult trebuie să-i fi plăcut lui Abiia răcoarea lor! Mai mult ca sigur că tatăl lui i-a spus cât de importantă este ploaia pentru pământ (Deuteronomul 11:14). Solul, ars în atâtea luni de soare, se înmuia şi era numai bun de arat. Agricultorul mânuia cu iscusinţă plugul, care probabil avea o lamă de metal şi era tras de un animal. Brazdele trebuiau să fie drepte. Pământul era de mare preţ pentru un agricultor, iar ţăranii israeliţi lucrau chiar şi peticele de pământ, inclusiv cele de pe povârnişuri, folosind unelte precum sapa.

Odată terminat aratul, se putea semăna grâul şi orzul. Interesant este că în Calendarul de la Ghezer se menţionează în continuare încă două luni de semănat.  Agricultorul îşi punea sămânţa în poală şi semăna cu multă îndemânare.

Două luni pentru semănăturile târzii

Pământul ‘ţării celei bune’ nu înceta să rodească (Deuteronomul 3:25). În decembrie, ploile se înteţeau, iar câmpurile înverzeau. Venise vremea semănăturilor târzii de legume, precum mazărea şi năutul (Amos 7:1, 2). Abiia denumeşte această perioadă „furajele de primăvară“, sau potrivit altei traduceri „semănatul târziu“. Ce mâncăruri delicioase ieşeau din aceste legume!

Odată ce vremea se mai îmbuna, migdalul, vestitor al primăverii, dădea în floare chiar în ianuarie înveşmântându-se în flori albe sau roz. — Ieremia 1:11, 12.

O lună de tăiere a inului

Abiia vorbeşte apoi despre in. Poate că ne vine în minte un episod care s-a petrecut cu mult înainte de naşterea lui Abiia, la est de dealurile din Iudeea. În Ierihon, Rahav ascunde doi spioni „sub nişte tulpini de in“ pe care le pusese la uscat pe acoperiş (Iosua 2:6). Israeliţii puneau mare preţ pe in. Pentru a se obţine fibra, planta trebuia mai întâi să putrezească. Erau două metode: una lua mai mult timp, planta fiind lăsată să putrezească sub picăturile de rouă, cealaltă era mai rapidă, planta fiind pusă în apă. Odată obţinută fibra, din ea se făceau ţesături folosite la confecţionarea de vele, corturi, haine şi fitiluri pentru lămpi.

Unii consideră că inul nu putea fi cultivat în regiunea Ghezerului, o regiune uscată. Alţii susţin că inul era o cultură târzie. Din acest motiv, se crede că termenul „in“ din Calendarul de la Ghezer este un sinonim pentru „iarbă“.

O lună de secerat orzul

An de an, aproape de echinocţiul de primăvară, Abiia observa cum dădea în spic orzul, cereală pe care o menţionează în continuare în calendarul său. Lucrul acesta se întâmpla în luna abib, care în ebraică înseamnă „boabe de spice verzi“ şi se referă probabil la momentul când spicele, deşi coapte, sunt încă fragede. Iehova a poruncit: „Să fie respectată luna abib şi să ţii Paştele pentru Iehova, Dumnezeul tău“ (Deuteronomul 16:1). Luna abib (care a fost numită ulterior nisan) are drept corespondent azi perioada martie/aprilie. Probabil că începutul acestei  luni era stabilit şi în funcţie de coacerea orzului. Chiar şi în prezent karaiţii stabilesc începutul noului an ţinând cont de perioada când orzul se coace. Oricum, primele roade de orz trebuiau legănate înaintea lui Iehova pe 16 nisan. — Leviticul 23:10, 11.

Orzul era deosebit de important în viaţa majorităţii israeliţilor. Mai ieftin decât grâul, orzul era preferat în special de săraci care îşi făceau din el pâine. — Ezechiel 4:12.

O lună de secerat şi cântărit

Dar să revenim la Abiia. La un moment dat, se trezea în zorii unei zile în care norii se risipeau, semn că sezonul ploilor era pe sfârşite. Culturile din ţara cea bună au acum nevoie de rouă (Geneza 27:28; Zaharia 8:12). Agricultorii israeliţi ştiau că, până la Penticostă, multe dintre plantele ce urmau să fie recoltate în timpul celor mai călduroase luni din an aveau nevoie de adierea vânturilor. De fapt, era nevoie de un echilibru perfect între vântul nordic, rece şi umed, bun pentru cereale, dar nu şi pentru pomii înfloriţi, şi vântul sudic, fierbinte şi uscat, ce făcea mugurii să se deschidă şi ajuta la polenizare. — Proverbele 25:23; Cântarea cântărilor 4:16.

Iehova, Stăpânul naturii, a creat un sistem ecologic perfect. În zilele lui Abiia, Israelul era într-adevăr „o ţară cu grâu, cu orz, cu vii, cu smochine şi cu rodii, o ţară cu măsline pline de ulei şi cu miere“ (Deuteronomul 8:8). Probabil că bunicul lui Abiia i-a vorbit băiatului despre belşugul din timpul domniei lui Solomon, dovadă clară a binecuvântării lui Iehova. — 1 Regi 4:20.

După secerat, în calendar apare un cuvânt pe care unii l-au tradus „cântărit“. Este posibil ca termenul să se refere la cântărirea roadelor, moment în care proprietarul şi lucrătorii îşi primeau fiecare partea. În plus, o parte din roade era dată chiar ca taxă. Alţi erudiţi însă consideră că acest cuvânt înseamnă de fapt „sărbătoare“, indicând Sărbătoarea Săptămânilor care se ţinea în luna sivan (mai/iunie). — Exodul 34:22.

Două luni de curăţat via

Abiia mai vorbeşte şi despre două luni de curăţat via. Probabil că şi el ajuta la tăierea frunzelor viţei ca să se coacă strugurii (Isaia 18:5). Apoi erau strânşi cei dintâi struguri, spre marea bucurie a copiilor. Ce gustoşi erau! Abiia probabil auzise de cei 12 spioni trimişi de Moise în Ţara Promisă. Ei au plecat  când se coceau primii struguri ca să vadă cât de îmbelşugată era ţara. Au adus un ciorchine atât de greu încât a fost nevoie de doi dintre ei ca să-l ducă! — Numerele 13:20, 23.

O lună a fructelor de vară

În final, Abiia vorbeşte de fructele de vară. În vechime, în Orientul Mijlociu, vara se culegeau fructele. La mult timp după Abiia, Iehova foloseşte expresia „un coş cu fructe de vară“. El arată că ‘venise sfârşitul’ pentru poporul Israel (Amos 8:2). În ebraică expresia „fructe de vară“ şi cuvântul „sfârşit“ alcătuiesc un joc de cuvinte. Infidelul Israel era din nou avertizat că i se apropia sfârşitul şi că avea să fie pedepsit de Iehova. Fără îndoială că Abiia se referea şi la smochine. Din smochinele de vară se făceau probabil prăjituri. Ele se puteau aplica şi pe furuncule. — 2 Regi 20:7.

De ce ne interesează Calendarul de la Ghezer

După cât se pare, tânărul Abiia cunoştea bine viaţa agricolă. Israeliţii acelor vremi făceau toate aceste munci. Chiar dacă poate nu ştiţi prea multe despre ele, ideile din Calendarul de la Ghezer vă pot face să vedeţi într-o altă lumină pasajele biblice pe care le citiţi. Ele vor căpăta pentru voi semnificaţii noi!

[Notă de subsol]

^ par. 3 Unii consideră că muncile agricole menţionate în Calendarul de la Ghezer nu urmează ordinea lunilor despre care vorbeşte Biblia. În plus, unele dintre ele nu se făceau în toate regiunile Ţării Promise exact în aceeaşi perioadă.

[Chenarul/Fotografia de la pagina 11]

O VARIANTĂ DE TRADUCERE A CALENDARULUI DE LA GHEZER:

„Luni când se culege via şi se recoltează măslinele;

luni când se seamănă;

lunile furajelor de primăvară;

lună când se recoltează inul;

lună când se seceră orzul;

lună când se seceră şi se cântăreşte grâul;

luni de curăţat;

luna fructelor de vară.“

[semnat:] Abiia *

[Notă de subsol]

^ par. 41 Pe baza Textbook of Syrian Semitic Inscriptions, volumul I, de John C. L. Gibson, 1971.

[Provenienţa fotografiei]

Muzeul de Arheologie din Istanbul

[Diagrama/Fotografiile de la pagina 9]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

NISAN (ABIB)

martie — aprilie

IIAR (ZIV)

aprilie — mai

SIVAN

mai — iunie

TAMUZ

iunie — iulie

AB

iulie — august

ELUL

august — septembrie

TIŞRI (ETANIM)

septembrie — octombrie

HEŞVAN (BUL)

octombrie — noiembrie

CHISLEV

noiembrie — decembrie

TEBET

decembrie — ianuarie

ŞEBAT

ianuarie — februarie

ADAR

februarie — martie

VEADAR

martie

[Provenienţa fotografiei]

Agricultor: Garo Nalbandian

[Legenda fotografiei de la pagina 8]

Săpături la Ghezer

[Provenienţa fotografiei]

© 2003 BiblePlaces.com

[Legenda fotografiilor de la pagina 10]

Migdal

[Legenda fotografiei de la pagina 10]

In

[Provenienţa fotografiei]

Dr. David Darom

[Legenda fotografiei de la pagina 10]

Orz

[Provenienţa fotografiei]

U.S. Department of Agriculture