Ana şi-a găsit pacea interioară

O FEMEIE fidelă îşi ridică glasul într-o rugăciune. Ea îl laudă pe Iehova Dumnezeu care a ridicat-o din ţărână, schimbându-i mâhnirea în exultare.

Numele acestei femei este Ana. Ce a dus la schimbarea extraordinară a stării ei? De ce este ea atât de bucuroasă? Şi ce putem învăţa noi din exemplul său? Pentru a răspunde la aceste întrebări, să aflăm câteva ceva despre viaţa Anei.

Tensiuni în familie

Ana este una din cele două soţii ale lui Elcana, un levit care locuieşte în regiunea lui Efraim (1 Samuel 1:1, 2a; 1 Cronici 6:33, 34). Deşi poligamia nu a făcut parte din scopul iniţial al lui Dumnezeu, sub Legea mozaică, este permisă şi reglementată. Elcana şi membrii familiei sale sunt închinători ai lui Iehova, însă într-o căsătorie poligamă apar adesea conflicte, aşa cum se observă şi în familia lui Elcana.

Ana este stearpă, în timp ce Penina, cealaltă soţie a lui Elcana, are mai mulţi copii. Din acest motiv, Ana şi Penina sunt rivale. — 1 Samuel 1:2b.

În Israel era o ruşine şi chiar un semn al dezaprobării divine dacă o femeie nu putea să aibă copii. Totuşi, nu există nicio dovadă că sterilitatea Anei este un semn că ar fi nedemnă de favoarea lui Dumnezeu. Penina însă, în loc să încerce să o consoleze pe Ana, se foloseşte de darul ei de a naşte copii ca să o mâhnească.

Călătoriile la sanctuarul lui Iehova

În pofida acestor tensiuni, Elcana şi familia lui merg în fiecare an la Şilo pentru a aduce jertfe la sanctuarul lui Iehova. * Se pare că ei parcurg pe jos, dus-întors, aproximativ 60 km. Aceste călătorii trebuie să fie un motiv de mare tristeţe pentru Ana, întrucât Penina şi copiii ei primesc câteva porţii din jertfa de comuniune, în timp ce ea, numai una. Penina profită de aceste ocazii să o necăjească pe Ana, care se mâhneşte mult, întrucât se pare că Iehova ‘i-a închis pântecele’. Toate acestea se întâmplă an de an, şi de fiecare dată Ana plânge şi nu mănâncă. Astfel, în loc să îi aducă bucurie, călătoriile la sanctuar o umplu de amărăciune. Şi totuşi, Ana merge la sanctuarul lui Iehova. — 1 Samuel 1:3–7.

Ce învăţăm din exemplul Anei? Cum reacţionezi când eşti descurajat? Te izolezi şi eviţi compania colaboratorilor în credinţă? Ana nu a procedat aşa. Ea şi-a făcut obiceiul să fie în mijlocul închinătorilor lui Iehova. Chiar dacă trecem prin situaţii dificile, şi noi trebuie să procedăm la fel. — Psalmii 26:12; 122:1; Proverbele 18:1; Evrei 10:24, 25.

Elcana încearcă să o consoleze pe Ana, încurajând-o să vorbească despre sentimentele ei. El o întreabă: „Ana, de ce plângi şi de ce nu mănânci? De ce ţi-e inima  întristată? Nu sunt eu pentru tine mai bun decât zece fii?“ (1 Samuel 1:8). Probabil că Elcana nu ştie de atitudinea răutăcioasă a Peninei, iar Ana preferă să sufere în tăcere decât să se plângă. În orice caz, Ana îşi dovedeşte încrederea în Iehova, îndreptându-se spre El în rugăciune pentru a-şi găsi pacea interioară.

Ana face o făgăduinţă

Jertfele de comuniune se mâncau la sanctuarul lui Iehova. Ana iese din încăperea unde se mănâncă jertfele şi se roagă lui Dumnezeu (1 Samuel 1:9, 10). Ea îl imploră: „O, Iehova al armatelor! Dacă vei privi spre necazul sclavei tale şi-ţi vei aduce aminte de mine, dacă n-o vei uita pe sclava ta şi-i vei da sclavei tale un urmaş de sex bărbătesc, eu i-l voi da lui Iehova pentru toate zilele vieţii lui, şi briciul nu va trece peste capul lui“. — 1 Samuel 1:11.

Ana face o rugăciune concretă. Ea îi cere lui Iehova un fiu şi îi făgăduieşte că i-l va dedica Lui ca nazireu pe viaţă (Numerele 6:1–5). Această făgăduinţă trebuie să aibă aprobarea soţului ei. Acţiunile ulterioare ale lui Elcana arată că este de acord cu promisiunea făcută de soţia sa iubită. — Numerele 30:6–8.

Văzând-o pe Ana, Marele Preot Eli crede că este beată, deoarece îi tremură buzele, fără să se audă vreun cuvânt. Ana însă se roagă fierbinte în inima ei (1 Samuel 1:12–14). Imaginaţi-vă cum se simte ea când Eli o mustră, spunându-i că este beată! Cu toate acestea, ea îi răspunde cu respect. Când înţelege că Ana se roagă din cauza ‘marii ei îngrijorări şi a necazului său’, Eli îi spune: „Dumnezeul lui Israel să îndeplinească cererea pe care i-ai făcut-o“ (1 Samuel 1:15–17). Apoi Ana ‘pleacă pe drumul ei’ şi mănâncă, iar ‘faţa nu-i mai este îngrijorată’. — 1 Samuel 1:18.

Ce putem învăţa din acest episod? Când ne rugăm lui Iehova pentru lucrurile care ne frământă, să-i spunem ce simţim şi să-l implorăm fierbinte să ne ajute. Dacă am făcut tot ce a depins de noi, dar situaţia ne depăşeşte, să lăsăm lucrurile în mâna sa. Aceasta este cea mai bună cale! — Proverbele 3:5, 6.

Slujitorii lui Iehova care se roagă fierbinte vor simţi foarte probabil o pace interioară ca a Anei. În acest sens, apostolul Pavel a scris: „Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci în orice lucru, prin rugăciuni şi implorări împreună cu mulţumiri, faceţi-i cunoscute lui Dumnezeu cererile voastre, iar pacea lui Dumnezeu, care întrece orice gândire, vă va păzi inima şi mintea prin Cristos Isus“ (Filipeni 4:6, 7). Când ne aruncăm povara asupra lui Iehova, trebuie să-l lăsăm pe el să se ocupe de ea. Apoi, asemenea Anei, nu trebuie să ne mai facem griji. — Psalmul 55:22.

Un fiu dăruit lui Iehova

Dumnezeu îşi îndreaptă atenţia spre Ana; ea rămâne însărcinată şi dă naştere unui fiu (1 Samuel 1:19, 20). Aceasta este una dintre puţinele ocazii consemnate în Biblie în care Dumnezeu îşi asumă responsabilitatea pentru naşterea unui viitor slujitor al său. Samuel, fiul Anei şi al lui Elcana, urmează să fie profet al lui Iehova. El va avea un rol important în instituirea monarhiei în Israel.

Fără îndoială că Ana îl învaţă de mic pe Samuel despre Iehova. Ea nu uită de făgăduinţa făcută. Ana spune: „De îndată ce băiatul va fi înţărcat, îl voi duce şi va apărea înaintea lui Iehova şi va locui acolo pe timp indefinit“. Când Samuel este înţărcat, probabil în jurul vârstei de trei ani sau mai mult, Ana îl duce la sanctuarul lui Iehova ca să locuiască acolo, potrivit făgăduinţei făcute. — 1 Samuel 1:21–24; 2 Cronici 31:16.

După ce îi aduc lui Iehova o jertfă, Ana şi soţul ei merg cu Samuel la Eli. Ţinându-şi, probabil, băieţelul de mână, Ana îi zice lui Eli: „Iartă-mă, domnul meu! Pe viaţa sufletului  tău, domnul meu, eu sunt femeia care stătea aici, lângă tine, ca să se roage lui Iehova. Pentru băiatul acesta mă rugam, ca Iehova să-mi îndeplinească cererea pe care i-o făceam. De aceea, şi eu i l-am dăruit lui Iehova. În toate zilele vieţii lui, va fi cel cerut pentru Iehova“. Astfel, Samuel îşi începe serviciul special pentru Dumnezeu, pe care îl va îndeplini toată viaţă. — 1 Samuel 1:25–28; 2:11.

Cu trecerea timpului, Ana nu-l uită pe Samuel. Biblia spune: „Mama lui îi făcea o tunică fără mâneci mică şi i-o aducea în fiecare an, când urca împreună cu soţul ei să prezinte jertfa anuală“ (1 Samuel 2:19). Fără îndoială că Ana continuă să se roage pentru Samuel. Ea îl vizitează an de an şi, cu siguranţă, îl încurajează să persevereze cu fidelitate în serviciul pentru Dumnezeu.

Într-una din aceste ocazii, Eli îi binecuvântează pe părinţii lui Samuel şi îi spune lui Elcana: „Iehova să-ţi dea un urmaş prin această soţie, în locul celui dăruit, care i-a fost dăruit lui Iehova“. Potrivit acestor cuvinte, Ana şi Elcana sunt binecuvântaţi cu alţi trei fii şi cu două fiice. — 1 Samuel 2:20, 21.

Ana şi Elcana sunt exemple demne de urmat pentru părinţii creştini. Mulţi părinţi au fost dispuşi să-şi „dăruiască“ fiii şi fiicele lui Iehova, încurajându-i să slujească într-o formă a serviciului cu timp integral, departe de casă. Aceşti părinţi iubitori merită laude pentru sacrificiile lor. Iehova îi va răsplăti cu siguranţă.

Rugăciunea plină de bucurie a Anei

Cât de fericită este acum Ana, care mai înainte a fost stearpă! Puţine rugăciuni rostite de femei sunt consemnate în Biblie. Totuşi, în Sfintele Scripturi găsim două rugăciuni ale Anei. În prima, ea îşi exprimă sentimentele de mâhnire şi tristeţe, iar în a doua, bucuria şi recunoştinţa pentru ajutorul lui Iehova. „Inima mea exultă în Iehova“, îşi începe Ana rugăciunea. Ea se bucură că „femeia stearpă a născut“ şi îl laudă pe Iehova că îl „înalţă, îl ridică pe omul de condiţie umilă din ţărână şi îl scoate pe cel sărac din cenuşă“. — 1 Samuel 2:1–10.

Aşa cum se observă în relatarea inspirată despre Ana, şi noi am putea suferi din cauza imperfecţiunilor sau a răutăţii altora. Totuşi, nu trebuie să permitem acestor încercări să ne răpească bucuria de a-i sluji lui Iehova. El este Marele Ascultător al rugăciunii, care răspunde la strigătele după ajutor ale slujitorilor săi fideli, eliberându-i din necaz şi dându-le din plin pace interioară şi alte binecuvântări! — Psalmii 22:23–26; 34:6–8; 65:2.

[Notă de subsol]

^ par. 9 Biblia numeşte acest centru al închinării adevărate „templul“ lui Iehova. Totuşi, în această perioadă din istoria Israelului, arca legământului încă se află într-un cort, sau tabernacol. Prima construcţie permanentă care va sluji ca templu al lui Iehova va fi construită în timpul domniei regelui Solomon. — 1 Samuel 1:9; 2 Samuel 7:2, 6; 1 Regi 7:51; 8:3, 4.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 17]

Ana l-a dăruit pe Samuel lui Iehova