Întrebări de la cititori

De ce Traducerea lumii noi spune în Deuteronomul 31:2 că lui Moise ‘nu-i va mai fi permis să iasă şi să intre’ în calitate de conducător al Israelului, în timp ce alte traduceri arată că el nu mai putea să iasă şi să intre?

Deşi cuvântul ebraic folosit poate fi tradus în ambele feluri, redarea mai multor traduceri în limba română ale Bibliei sugerează că, spre sfârşitul vieţii sale, Moise a fost infirm, incapabil din punct de vedere fizic să poarte responsabilităţile de conducător al poporului. De exemplu, Biblia sau Sfânta Scriptură, în traducerea lui D. Cornilescu, 1996, îl citează pe Moise astfel: „Astăzi, eu sunt în vârstă de o sută douăzeci de ani: nu voi mai putea merge în fruntea voastră [să ies şi să intru, nota de subsol]“. În mod asemănător, în Biblia adică Dumnezeiasca Scriptură a Vechiului şi a Noului Testament, în traducerea lui Gala Galaction şi Vasile Radu se spune: „Nu pot să mai stau în fruntea voastră“.

Totuşi, în Deuteronomul 34:7 se arată că, deşi era înaintat în vârstă, Moise nu era slăbit fizic, întrucât se spune: „Moise era în vârstă de o sută douăzeci de ani când a murit; vederea nu-i slăbise şi puterea nu-i scăzuse“. Prin urmare, Moise era capabil din punct de vedere fizic să conducă naţiunea, însă Iehova nu a vrut ca el să-şi continue activitatea. Acest lucru reiese clar din ceea ce a spus Moise în continuare: „DOMNUL mi-a zis: «Tu nu vei trece Iordanul!»“. După cât se pare, Iehova repeta ceea ce hotărâse la apele de la Meriba. — Numeri 20:9–12.

Moise a avut o viaţă lungă şi deosebită, în care se pot distinge trei etape. Timp de 40 de ani a trăit în Egipt, unde a fost „instruit în toată înţelepciunea egiptenilor“ şi a fost „plin de putere în cuvintele şi faptele sale“ (Faptele 7:20–22). Apoi, alţi 40 de ani, Moise a locuit în Madian. Acolo, el a cultivat calităţile spirituale necesare pentru a conduce poporul lui Iehova. Iar în ultimii 40 de ani, Moise i-a condus pe israeliţi şi le-a oferit îndrumare. După aceea, Iehova a decis ca Iosua, şi nu Moise, să conducă naţiunea dincolo de Iordan, în Ţara Promisă. — Deuteronomul 31:3.

Astfel, Traducerea lumii noi redă sensul corect al textului din Deuteronomul 31:2. Moise nu a mai fost conducătorul Israelului, nu din cauza incapacităţii fizice, ci pentru că Iehova nu i-a mai permis acest lucru.