Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Martorii lui Iehova

Română

Turnul de veghe (ediția de studiu)  |  August 2006

„Să comparăm cu alte versete“

„Să comparăm cu alte versete“

ÎNTR-UN tren ce mergea spre New York, un bărbat a găsit pe jos un pliant. „Sufletul omului este muritor“, scria în pliant. Curios, bărbatul, un pastor, a început să-l citească. Era uimit, deoarece niciodată nu se îndoise de învăţătura nemuririi sufletului. Atunci nu ştia cine a scris pliantul. Însă argumentele aduse în el i se păreau verosimile şi fundamentate pe Scripturi, iar materialul demn de a fi studiat cu atenţie.

Acel pastor se numea George Storrs, iar lucrurile se petreceau în 1837, anul în care Charles Darwin făcea primele însemnări despre ceea ce mai târziu a devenit teoria evoluţiei. Oamenii erau încă religioşi şi majoritatea credeau în Dumnezeu. Mulţi citeau Biblia şi o considerau o autoritate.

Ulterior, Storrs a aflat că pliantul fusese scris de Henry Grew din Philadelphia, Pennsylvania. Grew susţinea cu tărie principiul că „Biblia se explică cel mai bine singură“. Grew şi tovarăşii săi studiau Biblia cu scopul de a-şi aduce viaţa şi activităţile în armonie cu sfaturile ei. Studiile lor au scos la lumină unele adevăruri biblice remarcabile.

Stimulat de scrierile lui Grew, Storrs a cercetat cu atenţie ce aveau de spus Scripturile despre suflet şi a discutat problema cu alţi colegi de-ai lui. În cele din urmă, după cinci ani de studiu profund, Storrs s-a hotărât să publice adevărurile biblice nou-descoperite, adevărate nestemate spirituale. La început a pregătit o predică pe care să o prezinte într-o duminică a anului 1842. Însă el a simţit nevoia să mai ţină câteva predici pe această temă, considerând că subiectul trebuia argumentat temeinic. Astfel, predicile sale despre caracterul muritor al sufletului uman au fost în jur de şase şi au fost publicate în Six Sermons (Şase predici). Storrs a mers pe principiul comparării versetelor pentru a scoate la lumină acest adevăr minunat îngropat sub doctrinele creştinătăţii, doctrine care-l dezonorează pe Dumnezeu.

Susţine Biblia nemurirea sufletului?

Biblia vorbeşte despre continuatorii unşi ai lui Isus că se îmbracă cu nemurirea ca răsplată pentru fidelitatea lor (1 Corinteni 15:50–56). Storrs s-a gândit logic: Dacă nemurirea este răsplata pentru cei fideli, înseamnă că sufletul celor răi nu poate fi nemuritor. Totuşi, în loc să facă speculaţii, s-a îndreptat spre Scripturi. El a analizat Matei 10:28, King James Version, unde se spune: „Temeţi-vă de cel care poate să distrugă atât sufletul, cât şi trupul în iad“. Aşadar, sufletul poate fi distrus. Storrs a mai făcut referire şi la Ezechiel 18:4 (KJ), unde scrie: „Sufletul care păcătuieşte, acela  va muri“. Când a privit lucrurile în lumina întregului conţinut al Bibliei, acest adevăr minunat a fost evident. „Dacă această interpretare este corectă“, a scris Storrs, „multe pasaje din Scripturi, pe care învăţătura nemuririi sufletului le punea în obscuritate, devin clare, frumoase, pline de forţă şi de sens“.

Dar cum se puteau explica versete precum Iuda 7? Iată ce se spune aici: „Tot aşa, Sodoma şi Gomora şi oraşele din jurul lor care s-au dedat la fornicaţie la fel ca ele, umblând după carne străină, ne sunt puse înainte ca pildă, suferind pedeapsa focului veşnic“ (KJ). Citind acest verset, unii ar putea trage concluzia că sufletele celor ucişi în Sodoma şi Gomora sunt chinuite veşnic în foc. Însă Storrs a scris: „Să comparăm cu alte versete“, apoi a citat 2 Petru 2:5, 6, unde se spune: „Şi nu a cruţat o lume veche, ci l-a salvat pe Noe . . ., aducând potopul peste lumea celor neevlavioşi; şi prefăcând oraşele Sodoma şi Gomora în cenuşă le-a condamnat la distrugere, făcându-i o pildă pentru cei care trăiesc fără evlavie“ (KJ). Într-adevăr, Sodoma şi Gomora au fost prefăcute în cenuşă, fiind distruse pentru totdeauna cu locuitorii lor cu tot.

„Petru face lumină asupra scrisorii lui Iuda“, a explicat Storrs. „Ambele scrisori arată cât se poate de clar cum şi-a manifestat Dumnezeu mânia faţă de păcătoşi . . . Judecăţile asupra lumii vechi, a Sodomei şi a Gomorei, reprezintă o mustrare, un avertisment, sau o «pildă», necurmată, «veşnică» pentru toţi oamenii, până la sfârşitul lumii.“ Aşadar, prin veşnic, Iuda caracterizează efectul focului care a distrus Sodoma şi Gomora. Acest lucru nu schimbă cu nimic faptul că sufletul omului este muritor.

Storrs nu a folosit versete care să-i susţină opinia, ignorându-le în schimb pe altele. El a analizat contextul fiecărui verset şi a ţinut cont de spiritul Bibliei în ansamblu. Dacă un verset părea să contrazică alte versete, Storrs căuta în restul Bibliei o explicaţie logică.

Studiile lui Russell asupra Scripturii

Printre cei care s-au asociat cu George Storrs a fost şi un tânăr care a organizat un grup de studiere a Bibliei în Pittsburgh, Pennsylvania. Numele său era Charles Taze Russell. Unul dintre primele sale articole pe teme biblice a fost publicat în 1876 în revista Bible Examiner, editată de Storrs. Russell a recunoscut influenţa pe care au avut-o asupra lui alţi cercetători ai Bibliei. Ulterior, ca editor al revistei Zion’s Watch Tower (Turnul de veghe al Sionului), el a apreciat ajutorul însemnat oferit de Storrs prin cuvintele şi scrierile sale.

La cei 18 ani ai săi, Charles Taze Russell a organizat un grup de studiere a Bibliei şi a stabilit o metodă de cercetare a Scripturilor. Alexander Macmillan, un cercetător al Bibliei care se asocia cu Russell, a descris această metodă: „Cineva punea o întrebare. Discutau pe marginea ei. Căutau toate textele scripturale referitoare la acest subiect şi apoi, când erau satisfăcuţi de armonia care exista între aceste texte, trăgeau în cele din urmă concluzia şi o aşterneau în scris“.

Russell era convins că Biblia, luată ca întreg, trebuie să reveleze un mesaj fără contradicţii, în armonie cu personalitatea Autorului său Divin. Ori de câte ori întâlnea un pasaj la prima vedere greu de înţeles, Russell considera că trebuie clarificat şi explicat cu ajutorul altor pasaje ale Bibliei.

Cercetători ai Bibliei din secolul al XIX-lea care au lăsat Biblia să se explice singură: George Storrs, Henry Grew, Charles Taze Russell, Alexander Macmillan

Compararea versetelor — o metodă biblică

Cu toate acestea, nici Russell, nici Storrs, nici Grew nu au fost primii care au lăsat Biblia să se interpreteze singură. Această metodă a fost folosită chiar de Întemeietorul creştinismului, Isus Cristos. Isus folosea mai multe versete pentru a explica sensul corect  al unui text. De pildă, când fariseii i-au criticat pe discipoli deoarece smulgeau spice în ziua de sabat, Isus le-a arătat din relatarea consemnată în 1 Samuel 21:6 cum trebuia aplicată legea sabatului. Conducătorii religioşi cunoşteau bine această relatare, în care se spune că David şi oamenii lui au mâncat pâinile de prezentare. Isus s-a referit atunci la partea Legii conform căreia numai preoţii din linia lui Aaron aveau voie să mănânce din aceste pâini (Exodul 29:32, 33; Leviticul 24:9). Totuşi, lui David i s-a spus că poate să mănânce acele pâini. Isus şi-a încheiat argumentaţia convingătoare citând din cartea lui Osea: „Dacă aţi fi înţeles ce înseamnă: «Vreau îndurare, şi nu jertfă», nu i-aţi fi condamnat pe cei nevinovaţi“ (Matei 12:1–8). Ce exemplu minunat de comparare a versetelor pentru a găsi înţelegerea corectă!

Când a predat adevărul, apostolul Pavel a adus dovezi făcând trimiteri la alte versete

Continuatorii lui Isus au păstrat metoda de a revărsa lumină asupra unui verset biblic cu ajutorul altor versete. Când le-a predat oamenilor din Tesalonic, apostolul Pavel „a discutat cu ei pe baza Scripturilor, explicând şi dovedind cu citate că trebuia ca Cristosul să sufere şi să se ridice din morţi“ (Faptele 17:2, 3). Şi în scrisorile sale inspirate, Pavel a lăsat Biblia să se interpreteze singură. De pildă, în scrisoarea către Evrei, el a citat verset după verset pentru a dovedi că Legea era o umbră a lucrurilor bune ce aveau să vină. — Evrei 10:1–18.

Într-adevăr, cercetătorii sinceri ai Bibliei din secolul al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea pur şi simplu au revenit la această metodă creştină. Revista Turnul de veghe păstrează şi ea metoda comparării versetelor (2 Tesaloniceni 2:15). Martorii lui Iehova merg după acelaşi principiu când analizează un verset.

Examinarea contextului

Cum putem imita exemplul bun dat de Isus şi de continuatorii săi fideli când citim Biblia? Mai întâi trebuie să analizăm contextul versetului respectiv. Cum ne poate ajuta acesta să-i înţelegem sensul? Pentru a exemplifica, să ne gândim la cuvintele lui Isus consemnate în Matei 16:28: „Adevărat vă spun că sunt unii dintre cei ce stau aici care nu vor gusta deloc moartea până când nu-l vor vedea mai întâi pe Fiul omului venind în regatul său“. Unii ar putea considera că aceste cuvinte nu s-au împlinit, întrucât toţi discipolii lui Isus care au fost prezenţi când au fost ele rostite au murit înainte de instaurarea Regatului lui Dumnezeu în cer. În cartea The Interpreter’s Bible chiar se spune: „Întrucât profeţia nu s-a împlinit, creştinii de mai târziu au simţit nevoia să explice că erau cuvinte metaforice“.

Totuşi, contextul versetului, precum şi contextele în care acesta apare în relatările paralele din Marcu şi din Luca, ne ajută să înţelegem sensul lui corect. Cu ce face legătura Matei imediat după ce citează aceste cuvinte? El scrie: „Şase zile mai târziu, Isus i-a luat cu el pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan, fratele acestuia, şi i-a dus pe un munte înalt numai pe ei. Şi a fost transfigurat înaintea lor“ (Matei 17:1, 2). Şi Marcu, şi Luca fac legătura între cuvintele rostite de Isus despre Regat şi relatarea despre transfigurare (Marcu 9:1–8; Luca 9:27–36). Transfigurarea, sau apariţia în glorie a lui Isus în prezenţa celor trei apostoli, a fost o demonstraţie a venirii lui Isus în calitate de Rege al Regatului. Petru confirmă corectitudinea acestei înţelegeri vorbind despre „puterea şi prezenţa Domnului nostru Isus Cristos“ în legătură cu faptul că a fost martor ocular al transfigurării lui Isus. — 2 Petru 1:16–18.

Laşi Biblia să se explice singură?

Ce putem face dacă nu înţelegem un verset nici după ce îi analizăm contextul? Ne-ar putea fi de folos să comparăm versetul respectiv  cu alte versete, păstrând în minte spiritul Bibliei în ansamblu. Un excelent instrument în această privinţă poate fi găsit în Sfintele Scripturi — Traducerea lumii noi, în prezent disponibilă în 57 de limbi. În multe ediţii ale acesteia, pe fiecare pagină există o coloană centrală cu referinţe, sau trimiteri. De exemplu, în Sfintele Scripturi — Traducerea lumii noi, cu referinţe (engl.) există peste 125 000 de astfel de trimiteri. În prefaţa acestei Biblii se spune: „Compararea atentă a referinţelor marginale (trimiteri) şi analizarea notelor de subsol va arăta armonia dintre cele 66 de cărţi biblice, dovedind că ele alcătuiesc o singură carte, inspirată de Dumnezeu“.

Să vedem cum ne pot ajuta aceste referinţe să înţelegem un verset. Să luăm de pildă relatarea despre Avram, sau Avraam. O întrebare ar fi: Cine a luat iniţiativa când Avram şi familia sa au plecat din Ur? În Geneza 11:31 se spune: „Terah a luat pe fiul său Avram şi pe Lot, . . . pe Sarai, nora sa . . . Au ieşit împreună din Ur, din Caldeea, ca să meargă în ţara Canaan. Au venit până la Haran şi s-au aşezat acolo“. La simpla citire a acestui verset, s-ar putea trage concluzia că persoana care a luat iniţiativa a fost Terah, tatăl lui Avram. Însă în Traducerea lumii noi găsim 11 trimiteri pentru acest verset. Ultima ne indică Faptele 7:2, unde citim cuvintele lui Ştefan când i-a mustrat pe evreii din secolul I: „Dumnezeul gloriei i-a apărut strămoşului nostru Avraam în timp ce acesta era în Mesopotamia, înainte de a se stabili în Haran, şi i-a zis: «Ieşi din ţara ta şi dintre rudele tale şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta eu»“ (Faptele 7:2, 3). Făcea cumva Ştefan confuzie cu momentul plecării lui Avram din Haran? Cu siguranţă, nu, întrucât aceste cuvinte fac parte din Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu. — Geneza 12:1–3.

Atunci de ce se spune în Geneza 11:31 că „Terah a luat pe fiul său Avram“ şi pe alţi membri ai familiei şi a plecat din Ur? Terah încă era capul familiei patriarhale. Întrucât a fost de acord să meargă cu Avram, mutarea familiei în Haran i se atribuie lui. Comparând şi armonizând cele două versete, putem înţelege cum s-au petrecut de fapt lucrurile. Plin de respect, Avram l-a convins pe tatăl său să plece din Ur după cum îi poruncise Dumnezeu.

Când citim Scripturile, trebuie să ţinem cont de context şi de spiritul Bibliei în ansamblu. Creştinii sunt îndemnaţi: „Noi am primit nu spiritul lumii, ci spiritul care vine de la Dumnezeu, ca să cunoaştem lucrurile care ne-au fost date cu bunătate de Dumnezeu. Aceste lucruri le exprimăm, de asemenea, nu cu cuvinte învăţate de la înţelepciunea umană, ci cu cele învăţate de la spirit, în timp ce asociem lucrurilor spirituale cuvinte spirituale“ (1 Corinteni 2:11–13). Într-adevăr, trebuie să-l implorăm pe Iehova să ne ajute să înţelegem Cuvântul său, străduindu-ne să „asociem lucrurilor spirituale cuvinte spirituale“ prin analizarea contextului versetului, precum şi a versetelor care au legătură cu el. Fie ca, studiind Cuvântul lui Dumnezeu, să găsim nestematele adevărului!