Meliton de Sardes: apărător al adevărurilor biblice?

ÎN FIECARE an, adevăraţii creştini celebrează Cina Domnului la data care corespunde cu 14 nisan în calendarul evreiesc. Ei respectă porunca lui Isus, care a spus: „Continuaţi să faceţi lucrul acesta în amintirea mea“. De fapt, la 14 nisan 33 e.n., după ce a celebrat Paştele, Isus a instituit Comemorarea morţii sale de jertfă. El a murit înainte să se încheie acea zi. — Luca 22:19, 20; 1 Corinteni 11:23–28.

În secolul al II-lea al erei noastre, unii au încercat să schimbe data acestei comemorări şi maniera în care avea loc aceasta. În Asia Mică, a continuat să fie folosită data morţii lui Isus. Însă, potrivit unei lucrări de referinţă, „în Roma şi Alexandria exista obiceiul de a se sărbători învierea, în duminica imediat următoare“, sărbătoare numită Paştele Învierii. Grupul celor cunoscuţi drept quartodecimani (paisprezecişti) susţineau celebrarea morţii lui Isus Cristos în ziua de 14 nisan. Meliton de Sardes avea convingeri similare. Dar cine a fost Meliton? Şi cum a susţinut el acest adevăr biblic, precum şi altele?

Unul dintre „marii luminaţi“

Spre sfârşitul secolului al II-lea, după cum relatează Eusebiu din Cezareea în lucrarea sa Istoria bisericească, Policrat din Efes a trimis la Roma o scrisoare în care susţinea sărbătorirea „Paştelui în a patrusprezecea zi, potrivit Evangheliei, respectând neabătut regula credinţei“. Scrisoarea mai arată că Meliton — episcop de Sardes, în Lidia — a fost unul dintre cei care au susţinut că ziua ce trebuia comemorată era 14 nisan. Potrivit acestei scrisori, Meliton era considerat de contemporanii săi unul dintre ‘marii luminaţi care adormiseră în moarte’. Policrat spune despre Meliton că nu s-a căsătorit, că „a trăit mereu în Spiritul Sfânt şi că zace la Sardes aşteptând vizita din cer când va învia din morţi“. Aceste cuvinte ar putea fi un indiciu că Meliton  se număra printre cei care credeau că învierea nu urma să aibă loc înainte de întoarcerea lui Cristos. — Revelaţia 20:1–6.

Se pare, aşadar, că Meliton era un bărbat curajos şi hotărât. De fapt, el a scris o Apologie în apărarea creştinilor, una dintre primele apologii consemnate vreodată. Această lucrare i-a fost adresată împăratului roman Marc Aureliu, care a domnit între anii 161 şi 180 e.n. Meliton nu s-a temut să apere creştinismul şi să-i demaşte pe oamenii răi şi lacomi. Astfel de oameni se foloseau de anumite ordine imperiale ca pretext pentru a-i persecuta şi condamna în mod nedrept pe creştini, cu scopul de a-i jefui.

Plin de îndrăzneală, Meliton i-a scris împăratului: „Avem o singură rugăminte: cercetează-i mai întâi pe cei ce sunt motivul acestei dispute [pe creştini] şi judecă cu dreptate dacă merită să fie pedepsiţi şi omorâţi sau, mai degrabă, să fie cruţaţi şi lăsaţi în pace. Însă dacă nu tu ai dat acest ordin şi acest decret, pe care nu l-ar merita nici chiar duşmanii barbari, te implorăm cu atât mai mult să nu ne laşi pradă acestei gloate de tâlhari“.

Folosind Scripturile în apărarea creştinismului

Meliton a manifestat un interes deosebit pentru studierea Sfintelor Scripturi. Deşi nu există o listă completă a scrierilor sale, unele titluri dezvăluie interesul său pentru subiecte biblice. Iată câteva dintre ele: Despre cum să trăieşti şi despre profeţi; Despre credinţa omului; Despre creaţie; Despre botez, despre adevăr, despre credinţă şi originea lui Cristos; Despre ospitalitate; Cheia; Despre diavol şi Apocalipsa lui Ioan.

Meliton a fost personal în ţinuturile biblice ca să întocmească o listă exactă a cărţilor Scripturilor ebraice. El a scris: „M-am dus deci în Orient şi am văzut locurile unde s-au predicat şi s-au trăit aceste lucruri şi, după ce am aflat în mod precis cărţile Vechiului  Testament, am făcut o listă, pe care ţi-o trimit şi ţie“. Deşi nu menţionează cărţile Neemia şi Estera, această listă reprezintă cel mai vechi catalog al cărţilor canonului ebraic apărut în scrierile aşa-zişilor creştini.

În cercetările sale, Meliton a cules o serie de versete din Scripturile ebraice conţinând profeţii despre Isus. În lucrarea sa intitulată Extrase, el a arătat că Isus a fost mult aşteptatul Mesia şi că Legea mozaică şi Profeţii au îndreptat atenţia spre Cristos.

Un apărător al răscumpărării

În marile oraşe din Asia Mică existau comunităţi evreieşti foarte puternice. Evreii din Sardes, oraşul lui Meliton, ţineau Paştele evreiesc la 14 nisan. Meliton a scris o omilie intitulată Paştele în care susţinea caracterul legitim al Paştelui sub Lege şi celebrarea de către creştini a Cinei Domnului la data de 14 nisan.

După ce face câteva comentarii pe marginea capitolului 12 din cartea Exodul şi arată că Paştele a prefigurat jertfa lui Cristos, Meliton explică de ce creştinii nu trebuiau să ţină această sărbătoare, şi anume, deoarece Dumnezeu abolise Legea mozaică. În continuare, el a arătat că jertfa lui Cristos a fost necesară întrucât Adam, care fusese aşezat de Dumnezeu într-un paradis unde urma să ducă o viaţă fericită, a încălcat porunca de a nu mânca din pomul cunoştinţei binelui şi răului. Astfel, răscumpărarea a devenit o necesitate.

Meliton a arătat şi că Isus a fost trimis pe pământ şi a murit pe un stâlp pentru a-i răscumpăra din păcat şi moarte pe oamenii credincioşi. Este interesant că Meliton a folosit cu referire la stâlpul pe care a murit Isus termenul grecesc xýlon, care înseamnă „lemn“. — Faptele 5:30; 10:39; 13:29.

Meliton a fost o personalitate cunoscută şi în afara Asiei Mici. Tertulian, Clement din Alexandria şi Origene cunoşteau cu toţii operele sale. Cu toate acestea, istoricul Raniero Cantalamessa a declarat: „Declinul lui Meliton, care a dus treptat la dispariţia scrierilor sale, a început când — după triumful obiceiului de a sărbători Paştele duminical — quartodecimanii au ajuns să fie consideraţi eretici“. În cele din urmă s-au pierdut aproape toate lucrările lui Meliton.

O victimă a apostaziei?

După moartea apostolilor, prezisa apostazie a început să se infiltreze printre adevăraţii creştini (Faptele 20:29, 30). Cu siguranţă, aceasta l-a influenţat şi pe Meliton. Stilul complicat al operelor sale pare să reflecte stilul filozofiei greceşti şi al lumii romane. Probabil că acesta este motivul pentru care Meliton a numit creştinismul „filozofia noastră“. De asemenea, el a considerat integrarea aşa-zisului creştinism în Imperiul Roman „cea mai mare dovadă . . . a prosperităţii“.

Cu siguranţă, Meliton nu a luat în seamă sfatul apostolului Pavel: „Luaţi seama: s-ar putea să fie cineva care vă va duce ca pradă a sa prin filozofie şi amăgire goală, potrivit tradiţiei oamenilor, potrivit lucrurilor elementare ale lumii şi nu potrivit lui Cristos“. Prin urmare, deşi într-o anumită măsură Meliton a apărat adevărurile biblice, în multe privinţe el le-a abandonat. — Coloseni 2:8.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 18]

Isus a instituit Cina Domnului la 14 nisan