Slujitorii lui Iehova sunt fericiţi

„Fericiţi sunt cei conştienţi de necesităţile lor spirituale.“ — MATEI 5:3.

1. Ce este adevărata fericire, şi cum se naşte ea?

FERICIREA este un bun de preţ al slujitorilor lui Iehova. Psalmistul David a exclamat: „Ferice de poporul al cărui Dumnezeu este DOMNUL!“ (Psalmul 144:15). Fericirea este o stare de mulţumire sufletească. Cea mai profundă fericire — care izvorăşte din adâncul fiinţei — provine din convingerea că avem binecuvântarea lui Iehova (Proverbele 10:22). Această fericire se naşte dintr-o prietenie strânsă cu Tatăl nostru ceresc şi din cunoaşterea faptului că înfăptuim voinţa sa (Psalmii 112:1; 119:1, 2). Isus a enumerat nouă motive pentru a fi fericiţi. În articolul de faţă şi în următorul vom analiza aceste „fericiri“, cum sunt ele numite. Vom înţelege astfel cât de fericiţi putem fi dacă îi slujim cu fidelitate „fericitului Dumnezeu“, Iehova. — 1 Timotei 1:11.

Conştienţi de necesităţile noastre spirituale

2. Când a vorbit Isus despre fericire, şi cu ce afirmaţie şi-a început el cuvântarea?

2 În 31 e.n., Isus a ţinut una dintre cele mai celebre cuvântări din toate timpurile. Este numită Predica de pe munte deoarece Isus a rostit-o pe un munte, de unde se putea vedea Marea Galileii. Iată ce citim în  Evanghelia după Matei: „Când a văzut mulţimile, [Isus] a urcat pe munte; şi, după ce s-a aşezat, discipolii săi au venit la el; şi el şi-a deschis gura şi a început să-i înveţe, zicând: «Fericiţi sunt cei conştienţi de necesităţile lor spirituale, deoarece lor le aparţine regatul cerurilor»“. Traduse ad litteram, cuvintele introductive ale lui Isus sună astfel: „Fericiţi cei săraci (în ce priveşte) spiritul“. — Matei 5:1–3, traducerea Kingdom Interlinear.

3. Cum ne ajută umilinţa să fim fericiţi?

3 În Predica de pe munte, Isus a subliniat că un om este mult mai fericit dacă îşi dă seama că e flămând în sens spiritual. Conştienţi de starea lor păcătoasă, creştinii umili îl imploră pe Iehova să-i ierte pe baza jertfei de răscumpărare a lui Cristos (1 Ioan 1:9). Astfel ei găsesc pacea minţii şi adevărata fericire. „Ferice de cel cu fărădelegea iertată şi de cel cu păcatul acoperit!“ — Psalmii 32:1; 119:165.

4. a) Cum putem arăta că suntem conştienţi de necesităţile noastre spirituale şi de necesităţile spirituale ale altora? b) Ce anume ne sporeşte fericirea când suntem conştienţi de propriile necesităţi spirituale?

4 Dacă suntem conştienţi de necesităţile noastre spirituale, ne vom simţi îndemnaţi să citim din Biblie în fiecare zi, să asimilăm hrana spirituală furnizată „la timpul potrivit“ de „sclavul fidel şi prevăzător“ şi să asistăm cu regularitate la întrunirile creştine (Matei 24:45; Psalmii 1:1, 2; 119:111; Evrei 10:25). Dacă ne iubim semenii, vom fi conştienţi şi de necesităţile lor spirituale şi vom fi zeloşi în lucrarea de predicare şi de predare a veştii bune despre Regat (Marcu 13:10; Romani 1:14–16). A le împărtăşi altora adevărurile biblice ne aduce fericire (Faptele 20:20, 35). Fericirea noastră devine şi mai profundă când medităm la minunata speranţă referitoare la Regat şi la binecuvântările pe care le va aduce acesta. Pentru „turma mică“ de creştini unşi, speranţa Regatului înseamnă viaţă nemuritoare în cer ca membri ai guvernului condus de Cristos (Luca 12:32; 1 Corinteni 15:50, 54). Pentru „alte oi“, înseamnă viaţă veşnică pe un pământ transformat în paradis sub guvernarea Regatului ceresc. — Ioan 10:16; Psalmul 37:11; Matei 25:34, 46.

Cum pot fi fericiţi cei cuprinşi de jale

5. a) Cine sunt „cei cuprinşi de jale“? b) Cum pot găsi mângâiere „cei cuprinşi de jale“?

5 Cuvintele următoarei fericiri rostite de Isus par să se contrazică. Isus a spus: „Fericiţi sunt cei cuprinşi de jale, deoarece ei vor fi mângâiaţi“ (Matei 5:4). Cum ar putea fi fericit cineva cuprins de jale? Pentru a prinde sensul afirmaţiei lui Isus, trebuie să înţelegem mai întâi la ce fel de jale se referea el. Discipolul Iacov a explicat că starea noastră de păcat trebuie să fie un motiv de jale. El a scris: „Curăţaţi-vă mâinile, păcătoşilor, şi purificaţi-vă inimile, nehotărâţilor. Lăsaţi-vă pradă suferinţei, fiţi cuprinşi de jale şi plângeţi. Râsul să vi se prefacă în jale, iar bucuria în deprimare. Umiliţi-vă în faţa lui Iehova, şi el vă va înălţa“ (Iacov 4:8–10). Cei cu adevărat întristaţi din cauza stării lor de păcat găsesc mângâiere când află că păcatele lor pot fi iertate dacă exercită credinţă în jertfa de răscumpărare a lui Cristos şi dacă manifestă o căinţă sinceră înfăptuind voinţa lui Iehova (Ioan 3:16; 2 Corinteni 7:9, 10). Astfel, ei pot cultiva relaţii strânse cu Iehova şi pot nutri speranţa de a trăi veşnic pentru a-i sluji şi a-i aduce laude. Aceste lucruri le aduc o profundă fericire lăuntrică. — Romani 4:7, 8.

6. În ce sens sunt unii „cuprinşi de jale“, şi unde găsesc ei mângâiere?

 6 Isus s-a referit şi la cei cuprinşi de jale din cauza lucrurilor detestabile care au loc pe pământ. Isus a aplicat la sine profeţia din Isaia 61:1, 2, unde citim: „Duhul Stăpânului DOMNUL este peste Mine, căci DOMNUL M-a uns să aduc veşti bune celor blânzi: El M-a trimis să pansez pe cei cu inima zdrobită, . . . să mângâi pe toţi cei întristaţi“. Şi creştinii unşi care se află încă pe pământ au această misiune, iar ei o îndeplinesc cu ajutorul însoţitorilor lor, „alte oi“. Toţi aceştia participă la o lucrare prin care, în sens simbolic, se pune un semn pe fruntea „oamenilor care suspină şi gem din cauza tuturor urâciunilor care se făptuiesc“ în mijlocul Ierusalimului apostat, ce reprezintă creştinătatea. (Ezechiel 9:4). Oamenii „cuprinşi de jale“ găsesc mângâiere în „vestea bună a regatului“ (Matei 24:14). Ei se bucură mult când află că sistemul de lucruri rău al lui Satan va fi înlocuit în curând cu lumea nouă şi dreaptă a lui Iehova.

Fericiţi cei cu un temperament blând

7. Ce nu înseamnă „un temperament blând“?

7 Isus şi-a continuat Predica de pe munte astfel: „Fericiţi sunt cei cu un temperament blând, deoarece ei vor moşteni pământul“ (Matei 5:5). Unii cred că un temperament  blând este o dovadă de slăbiciune. Însă lucrurile nu stau aşa. Iată cum explică un biblist cuvântul tradus prin „temperament blând“: „Trăsătura dominantă a omului [cu un temperament blând] este o extraordinară stăpânire de sine. Un temperament blând nu înseamnă o bunătate molatică, o tandreţe sentimentală sau o seninătate pasivă, ci tărie ţinută sub control“. Isus a spus despre sine: „Eu am un temperament blând şi o inimă umilă“ (Matei 11:29). Cu toate acestea, el a apărat plin de curaj principiile dreptăţii. — Matei 21:12, 13; 23:13–33.

8. Cu ce calitate este în strânsă legătură un temperament blând, şi de ce avem nevoie de blândeţe în relaţiile cu alţii?

8 Aşadar, există o strânsă legătură între un temperament blând şi stăpânirea de sine. De altfel, blândeţea şi stăpânirea de sine sunt incluse de apostolul Pavel printre „roadele spiritului“ (Galateni 5:22, 23). Un temperament blând se cultivă cu ajutorul spiritului sfânt. Blândeţea este o virtute creştină care ne ajută să fim în pace atât cu cei necredincioşi, cât şi cu membrii congregaţiei. Pavel a scris: „Îmbrăcaţi-vă cu tandra afecţiune a compasiunii, cu bunătate, cu umilinţă a minţii, cu blândeţe şi cu îndelungă răbdare. Continuaţi să vă suportaţi unii pe alţii şi să vă iertaţi cu mărinimie unii pe alţii“. — Coloseni 3:12, 13.

9. a) Pe lângă felul în care ne tratăm semenii, cum mai putem demonstra că avem un temperament blând? b) În ce sens ‘moştenesc pământul’ cei cu un temperament blând?

9 Însă noi trebuie să demonstrăm un temperament blând nu numai în relaţiile cu semenii noştri. Dacă ne supunem de bunăvoie suveranităţii lui Iehova, noi arătăm că avem un temperament blând. Cel mai remarcabil exemplu în această privinţă este Isus Cristos care, când a fost pe pământ, a dovedit un temperament blând şi s-a supus fără rezerve voinţei Tatălui său (Ioan 5:19, 30). Isus este primul care moşteneşte pământul, deoarece el este Conducătorul numit al acestuia (Psalmul 2:6–8; Daniel 7:13, 14). El împarte această moştenire cu 144 000 de „moştenitori“ aleşi „dintre oameni“ pentru a „domni ca regi peste pământ“ (Romani 8:17; Revelaţia 5:9, 10; 14:1, 3, 4; Daniel 7:27). Cristos şi conducătorii asociaţi lui vor guverna peste milioane de oameni asemănători oilor în cazul cărora se vor împlini următoarele cuvinte ale unui psalm profetic: „Cei blânzi moştenesc pământul şi se vor desfăta în belşug de pace“. — Psalmul 37:11; Matei 25:33, 34, 46.

Fericiţi cei flămânzi după dreptate

10. Menţionaţi o modalitate prin care pot fi săturaţi cei cărora „le este foame şi sete de dreptate“.

10 Următoarea fericire rostită de Isus pe muntele din Galileea este: „Fericiţi sunt cei cărora le este foame şi sete de dreptate, deoarece ei vor fi săturaţi“ (Matei 5:6). Pentru creştini, Iehova stabileşte normele de dreptate. Prin urmare, cei cărora le este foame şi sete de dreptate sunt, de fapt, flămânzi şi însetaţi după îndrumarea divină. Aceşti oameni sunt foarte conştienţi de starea lor de păcat şi de imperfecţiune şi tânjesc după aprobarea lui Iehova. Ei sunt foarte bucuroşi când învaţă din Cuvântul lui Dumnezeu că, dacă se căiesc şi îşi cer iertare pe baza jertfei de răscumpărare a lui Isus, pot fi consideraţi drepţi de Dumnezeu. — Faptele 2:38; 10:43; 13:38, 39; Romani 5:19.

11, 12. a) Cum le este satisfăcută creştinilor unşi dorinţa de dreptate? b) Cum îşi potolesc setea de dreptate însoţitorii celor unşi?

11 Isus a spus că aceştia aveau să fie fericiţi, deoarece urmau să fie „săturaţi“ (Matei 5:6). Creştinii unşi chemaţi pentru a „domni ca regi“ cu Cristos în cer sunt declaraţi „drepţi  pentru viaţă“ (Romani 5:1, 9, 16–18). Iehova îi adoptă ca fii spirituali. Ei devin comoştenitori cu Cristos, chemaţi să devină regi şi preoţi în Regatul său ceresc. — Ioan 3:3; 1 Petru 2:9.

12 Însoţitorii celor unşi nu sunt încă declaraţi drepţi pentru viaţă. Totuşi, Iehova le acordă o măsură de dreptate datorită credinţei lor în sângele vărsat al lui Cristos (Iacov 2:22–25; Revelaţia 7:9, 10). Ei sunt consideraţi prieteni ai lui Iehova pentru a fi eliberaţi din „marele necaz“ (Revelaţia 7:14). Setea lor de dreptate va fi pe deplin potolită când, sub ‘cerurile noi’, vor deveni o parte a ‘pământului nou’ în care „va locui dreptatea“. — 2 Petru 3:13; Psalmul 37:29.

Fericiţi cei îndurători

13, 14. În ce moduri practice ne putem dovedi îndurători, şi ce foloase ne aduce acest lucru?

13 În continuarea Predicii de pe munte, Isus a spus: „Fericiţi sunt cei îndurători, deoarece lor li se va arăta îndurare“ (Matei 5:7). În limbajul juridic, prin îndurare se înţelege clemenţă din partea unui judecător care nu aplică în cazul unui răufăcător întreaga pedeapsă prevăzută de lege. În Biblie însă, cuvintele originale traduse prin „îndurare“ se referă în principal la o manifestare de consideraţie sau de milă care le aduce alinare celor defavorizaţi. Aşadar, cei îndurători arată prin fapte că manifestă compasiune. Bunul samaritean din ilustrarea lui Isus este un excelent exemplu de persoană care „a acţionat cu îndurare“ faţă de cineva aflat într-o situaţie critică. — Luca 10:29–37.

14 Dacă vrem să simţim fericirea ce decurge din faptul de a fi îndurători, trebuie să înfăptuim acte concrete de bunătate faţă de cei aflaţi în nevoie (Galateni 6:10). Isus a simţit compasiune faţă de oameni. Lui „i s-a făcut milă de ei, căci erau ca nişte oi fără păstor. Şi a început să le predea multe lucruri“ (Marcu 6:34). Isus a înţeles că, dintre toate necesităţile omenirii, cele mai importante erau necesităţile spirituale. Şi noi putem arăta compasiune şi îndurare faţă de oameni dacă le dăm lucrul de care au cea mai mare nevoie: „vestea bună a regatului“ (Matei 24:14). Putem, de asemenea, să-i ajutăm practic pe colaboratorii creştini mai în vârstă, pe văduve şi pe orfani; putem ‘să le vorbim consolator sufletelor deprimate’ (1 Tesaloniceni 5:14; Proverbele 12:25; Iacov 1:27). Acest lucru nu numai că ne aduce fericire, dar ne şi ajută să beneficiem noi înşine de îndurarea lui Iehova. — Faptele 20:35; Iacov 2:13.

Cu inima pură şi împăciuitori

15. Ce înseamnă a avea inima pură şi a fi împăciuitor?

15 Iată cum a enunţat Isus a şasea şi a şaptea fericire: „Fericiţi sunt cei care au inima pură, deoarece ei îl vor vedea pe Dumnezeu. Fericiţi sunt cei împăciuitori, deoarece ei vor fi numiţi «fii ai lui Dumnezeu»“ (Matei 5:8, 9). O inimă pură este curată nu numai din punct de vedere moral, ci şi spiritual; totodată, ea este unită în ce priveşte devoţiunea pentru Iehova (1 Cronici 28:9; Psalmul 86:11). Cei împăciuitori trăiesc în pace cu fraţii lor creştini şi, atât cât depinde de ei, şi cu ceilalţi semeni ai lor (Romani 12:17–21). Ei ‘caută pacea şi o urmăresc’. — 1 Petru 3:11.

16, 17. a) De ce sunt numiţi cei unşi „fii ai lui Dumnezeu“ şi cum îl ‘văd ei pe Dumnezeu’? b) Cum îl ‘văd pe Dumnezeu’ membrii clasei „alte oi“? c) Când şi cum vor deveni membrii clasei „alte oi“ fii ai lui Dumnezeu în sensul cel mai deplin al cuvântului?

 16 Creştinilor împăciuitori, care au inima pură, li se promite că „vor fi numiţi «fii ai lui Dumnezeu»“ şi că „îl vor vedea pe Dumnezeu“. Creştinii unşi sunt născuţi de spirit şi sunt adoptaţi de Iehova ca „fii“ încă de când sunt pe pământ (Romani 8:14–17). Când sunt înviaţi pentru a fi alături de Cristos în cer, ei slujesc în prezenţa lui Iehova şi îl văd cu adevărat. — 1 Ioan 3:1, 2; Revelaţia 4:9–11.

17 Membrii clasei „alte oi“, care sunt împăciuitori, îi slujesc lui Iehova sub Păstorul Excelent, Cristos Isus, care devine ‘Tatăl lor etern’ (Ioan 10:14, 16; Isaia 9:6, NW). Cei care vor trece testul final la sfârşitul Domniei milenare a lui Cristos vor fi adoptaţi ca fii pământeşti ai lui Iehova şi vor „avea glorioasa libertate a copiilor lui Dumnezeu“ (Romani 8:21; Revelaţia 20:7, 9). Păstrând în minte această speranţă, încă de pe acum ei i se adresează lui Iehova cu apelativul „tată“, deoarece şi-au dedicat viaţa lui, recunoscându-l ca Dătător al vieţii (Isaia 64:8). Asemenea lui Iov şi a lui Moise din vechime, ei îl pot „vedea pe Dumnezeu“ cu ochii credinţei (Iov 42:5; Evrei 11:27). Cu „ochii inimii“ şi prin intermediul cunoştinţei exacte despre Dumnezeu, ei observă minunatele calităţi ale lui Iehova şi se străduiesc să-l imite înfăptuind voinţa sa. — Efeseni 1:18; Romani 1:19, 20; 3 Ioan 11.

18. În armonie cu primele şapte fericiri rostite de Isus, cine găseşte adevărata fericire în prezent?

18 Am văzut că cei conştienţi de necesităţile spirituale, cei cuprinşi de jale, cei cu un temperament blând, cei cărora le este foame şi sete de dreptate, cei îndurători, cei cu inima pură şi cei împăciuitori găsesc adevărata fericire slujindu-i lui Iehova. Totuşi, aceşti creştini au întâmpinat întotdeauna opoziţie, ba chiar au fost persecutaţi. Le răpeşte acest lucru fericirea? La această întrebare se va răspunde în articolul următor.

Să recapitulăm

• Ce fel de fericire simt cei conştienţi de necesităţile lor spirituale?

• În ce sens sunt mângâiaţi „cei cuprinşi de jale“?

• Cum putem demonstra că avem un temperament blând?

• De ce trebuie să fim îndurători, cu inima pură şi împăciuitori?

[Întrebări de studiu]

[Legenda fotografiei de la pagina 10]

„Fericiţi sunt cei conştienţi de necesităţile lor spirituale“

[Legenda fotografiilor de la pagina 10]

„Fericiţi sunt cei îndurători“

[Legenda fotografiei de la pagina 10]

„Fericiţi sunt cei cărora le este foame şi sete de dreptate“