Capadocia — acolo unde casele sunt sculptate de apă şi vânt

DESPRE Capadocia aflăm din prima scrisoare inspirată a apostolului Petru, pe care el le-o adresează şi ‘locuitorilor temporari răspândiţi . . . în Capadocia’ (1 Petru 1:1). Dar cum era ţinutul Capadociei? De ce trăiau locuitorii lui în case săpate în piatră? Şi cum a pătruns creştinismul aici?

„Deodată, ne-am trezit într-o pădure de stâlpi şi conuri de piatră, fără să ştim încotro s-o apucăm“, a spus călătorul britanic W. Ainsworth, care a vizitat Capadocia în anii ’40 ai secolului al XIX-lea. Priveliştea neobişnuită a acestei regiuni aparţinând Turciei încă le dă fiori turiştilor veniţi să o viziteze. Printre văile capadociene stau îngrămădite stranii „statui“ de piatră, asemenea unor santinele tăcute. Unele sunt ca nişte gigantice hornuri ce se înalţă spre cer, măsurând mai bine de 30 de metri. Altele au forma unor uriaşe cornete de îngheţată, obeliscuri sau ciuperci.

De-a lungul zilei, razele soarelui învăluie aceste statui în culori splendide. În zori, statuile sunt parcă pictate în roz pal. La amiază, capătă culoarea alburie a fildeşului, iar la asfinţit se îmbracă în ocru auriu. Dar cum s-a format această „pădure de conuri şi stâlpi de piatră“? Şi de ce şi-au făcut oamenii locuinţe în ele?

Sculptate de apă şi de vânt

Capadocia este situată în centrul Peninsulei Anatolia, ce leagă Asia de Europa. Dacă nu ar fi existat cei doi vulcani ai săi, regiunea ar fi fost un platou. Cu mii de ani în urmă însă, au avut loc puternice erupţii vulcanice care au acoperit ţinutul cu două tipuri de rocă: bazalt dur şi tufă moale, o rocă albă formată prin solidificarea cenuşii vulcanice.

Râurile, ploaia şi vântul au erodat tufa, ceea ce a dus la formarea unor canioane. Cu timpul, unele stânci ce străjuiau aceste canioane s-au transformat în mii şi mii de şiruri de conuri de piatră, împodobind ţinutul cu sculpturi unice în lume; unele seamănă cu fagurii de miere. Localnicii îşi săpau în roca moale locuinţe, pe care le extindeau pe măsură ce familia lor devenea mai numeroasă. Aceste case erau răcoroase vara şi călduroase iarna.

La răscruce de civilizaţii

Locuitorii caselor de piatră ar fi trăit cu totul rupţi de lume dacă ţinutul lor nu s-ar fi aflat la o importantă răscruce a civilizaţiilor. Prin  Capadocia trecea renumitul Drum al Mătăsii, ruta comercială de 6 500 km ce lega Imperiul Roman de China. În afară de negustori, pe acest drum au călătorit şi armatele persane, greceşti şi romane. Toţi aceştia au adus cu ei idei religioase noi.

Prin secolul al II-lea î.e.n., în Capadocia se stabiliseră şi evrei. Unii dintre aceştia s-au aflat la Ierusalim la sărbătoarea Penticostei din anul 33 e.n. Prin urmare, după turnarea spiritului sfânt, apostolul Petru a putut să le predice şi evreilor din Capadocia (Faptele 2:1–9). Se pare că unii dintre ei au fost receptivi la mesajul său, iar la întoarcerea acasă le-au vorbit şi altora despre noua lor credinţă. Din acest motiv, Petru le-a adresat prima sa scrisoare şi locuitorilor temporari din Capadocia.

Cu trecerea anilor însă, printre creştinii din Capadocia au început să se facă simţite influenţele filozofiilor păgâne. Chiar doctrina nebiblică a Trinităţii a fost apărată cu înflăcărare de trei importanţi capi bisericeşti, care au trăit în Capadocia în secolul al IV-lea: Grigorie de Nazianz, Vasile cel Mare şi fratele său, Grigorie de Nyssa.

Vasile cel Mare a promovat un stil de viaţă monahal. Modestele case capadociene săpate în piatră erau ideale pentru viaţa ascetă propovăduită de el. Pe măsură ce comunitatea monahală s-a extins, în câteva conuri de piatră mai mari au fost amenajate adevărate biserici. Prin secolul al XIII-lea, existau aproape 300 de biserici săpate în piatră, dintre care multe s-au păstrat până astăzi.

Deşi aceste biserici şi mănăstiri nu se mai folosesc, stilul de viaţă al localnicilor nu s-a schimbat prea mult de-a lungul timpului. Mulţi locuiesc încă în grote. Puţini sunt cei care vizitează Capadocia şi nu rămân uimiţi de ingeniozitatea acestor oameni care au transformat în case de locuit uriaşele formaţiuni de piatră sculptate de natură.

[Harta de la paginile 24, 25]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

CAPADOCIA

CHINA (Cathay)