Proclamatorii regatului relatează

L-a glorificat pe Dumnezeu în urma unei emisiuni TV

APOSTOLUL Pavel a spus: „Unii îl predică pe Cristosul din invidie şi rivalitate, dar alţii din bunăvoinţă“ (Filipeni 1:15). Uneori, chiar şi cei care încearcă să-i discrediteze pe slujitorii lui Iehova trezesc, fără voia lor, interesul faţă de adevăr al celor sinceri.

În noiembrie 1998, postul naţional al Televiziunii Franceze a difuzat o emisiune despre Betel, filiala din Louviers (Franţa) a Martorilor lui Iehova. Deşi a stârnit reacţii diverse, emisiunea a avut un efect pozitiv neaşteptat.

Printre cei care au vizionat acea emisiune s-a numărat şi Anna-Paula, o femeie divorţată şi mamă a doi copii, care locuia la numai 60 km de Betel. Fiind în căutarea unui loc de muncă, ea a sunat în dimineaţa zilei următoare la Betel pentru a întreba dacă nu se putea angaja aici. „Din cele văzute la televizor mi s-a părut a fi un loc decent şi un mediu sănătos unde se efectuează o muncă utilă“, a spus ea. Cât de uimită a fost Anna-Paula când a aflat că toţi cei ce lucrează la Betel sunt miniştri religioşi care slujesc în mod voluntar! După o scurtă discuţie despre activitatea Martorilor lui Iehova, ea a fost de acord să fie vizitată de aceştia.

Anna-Paula a fost apoi căutată acasă de Léna, o evanghelizatoare cu timp integral din congregaţia locală, cu care a discutat pe îndelete. În urma acestei discuţii a primit cartea Cunoştinţa care conduce la viaţă veşnică *. Până la următoarea vizită, Anna-Paula a citit cartea din scoarţă-n scoarţă. Întrucât acum avea o sumedenie de întrebări, ea a acceptat imediat un studiu biblic. Anna-Paula spune: „Aşa am avut ocazia să descopăr Cuvântul lui Dumnezeu. Nu deschisesem în viaţa mea o Biblie“.

În ianuarie 1999, Anna-Paula a vizitat Betelul, iar în următoarea săptămână a asistat pentru prima dată la o întrunire de la Sala Regatului. La scurt timp după aceea, a început să studieze Biblia cu copiii ei şi să le depună mărturie prietenilor. „Nu puteam să ţin pentru mine ceea ce învăţam din Biblie. Doream să le împărtăşesc oamenilor adevărurile biblice şi să le aduc mângâiere“, spune ea. După ce a depus multe eforturi ca să depăşească unele probleme personale, Anna-Paula a început să asiste cu regularitate la întruniri. A făcut progrese rapide şi s-a botezat în 5 mai 2002.

În plus, ca urmare a exemplului ei excelent şi a predicării ei zeloase, mama sa a început un studiu biblic şi, nu după mult timp, s-a botezat. „Nu am cuvinte să spun cât de fericită sunt“, spune Anna-Paula. „Îi mulţumesc zilnic lui Iehova că mi-a permis să-l cunosc şi să-l slujesc şi îi sunt recunoscătoare pentru toate binecuvântările de care mi-a făcut parte.“

[Notă de subsol]

^ par. 6 Publicată de Martorii lui Iehova.

[Legendele fotografiilor de la pagina 8]

Sus: Anna-Paula

Jos: Filiala din Franţa (intrarea principală)