Arderea tămâiei — Are vreun rol în închinarea adevărată?

„ZEII adoră miresmele.“ Aceasta era o zicală foarte cunoscută la egiptenii antici. Arderea tămâiei ocupa un loc de seamă în închinarea lor. Având credinţa că zeii le erau aproape, egiptenii ardeau zilnic tămâie la temple şi pe altarele casei lor; ei făceau acest lucru chiar şi când se ocupau de afaceri. Obiceiuri similare puteau fi întâlnite şi la alte naţiuni.

Ce este tămâia? Este un produs obţinut din răşină şi clei aromat, cum ar fi tămâia albă şi balsamul. Acestea sunt pisate până când se obţine o pudră şi sunt amestecate adesea cu mirodenii, scoarţă de copac şi flori pentru a se obţine anumite parfumuri pentru diferite întrebuinţări.

Tămâia era un produs atât de căutat şi, deci, atât de preţuit în antichitate, încât ingredientele ei deveniseră importante produse de negoţ. Pe drumurile comerciale, caravanele aduceau aceste mărfuri din ţinuturi îndepărtate. Probabil vă amintiţi că Iosif, fiul mai mic al lui Iacov, a fost vândut unor negustori ismaeliţi care ‘veneau din Galaad [şi ale căror] cămile erau încărcate cu mirodenii, cu balsam şi mir, pe care le duceau jos în Egipt’ (Geneza 37:25). Cererea de tămâie ajunsese atât de mare încât pe drumul comercial al tămâiei albe, deschis fără îndoială de negustorii de tămâie, s-au intensificat călătoriile între Asia şi Europa.

Tămâia este folosită şi azi în ceremoniile şi ritualurile multor religii. În plus, tot mai mulţi oameni ard tămâie în propriile locuinţe doar pentru că le place mireasma ei. Cum ar trebui să considere creştinii arderea tămâiei? Aprobă Dumnezeu folosirea acesteia în închinare? Să analizăm ce spune Biblia în acest sens.

„Sfântă pentru DOMNUL“

La israeliţii din antichitate, arderea tămâiei era una dintre cele mai importante sarcini ale preoţilor de la tabernacol. Iată ce citim în lucrarea Cyclopedia de McClintock şi Strong: „Într-adevăr, se pare că pentru evrei, arderea tămâiei constituia doar un act de închinare sau o ofrandă sacră deoarece nu găsim nici o consemnare care să arate că ei ar fi folosit tămâia în vreun alt scop“.

Iehova Dumnezeu a prescris patru ingrediente care să fie amestecate şi arse la tabernacol: „Procură-ţi nişte parfumuri: picături de stacte, onice, galban parfumat şi tămâie albă pură. Să fie aceeaşi porţie din fiecare. Şi trebuie să faci din ele o tămâie, un amestec aromat — lucrarea unuia care prepară unguente —, sărat, pur, ceva sfânt. Şi trebuie să pisezi o parte din ea până când obţii o pulbere fină şi să pui puţin din ea înaintea Mărturiei în cortul întâlnirii“ (Exodul 30:34–36, NW). Erudiţii sunt  de părere că, mai târziu, rabinii au adăugat şi alte ingrediente la această compoziţie care era folosită în serviciul de la templu.

Tămâia arsă la tabernacol era sacră, folosită exclusiv în închinarea la Dumnezeu. Iehova a poruncit: „Tămâie ca aceasta, cu aceeaşi compoziţie, să nu faceţi, ci s-o priviţi ca sfântă pentru DOMNUL. Oricine va face tămâie ca ea, ca să-i simtă parfumul, va fi nimicit din poporul lui“ (Exodul 30:37, 38). De două ori pe zi, preoţii ardeau tămâie pe un anumit altar (2 Cronici 13:11). Iar în Ziua Ispăşirii, marele preot ardea tămâie în Locul Preasfânt. — Leviticul 16:12, 13.

Dumnezeu nu a aprobat toate ofrandele de tămâie. El i-a pedepsit pe nişte evrei care nu erau preoţi dar care, dând dovadă de îngâmfare, au adus tămâie ca şi cum ar fi avut privilegiul preoţesc (Numeri 16:16–18, 35–40; 2 Cronici 26:16–20). Când israeliţii luau parte la acte de închinare falsă iar mâinile le erau pline de sânge, tămâia oferită de ei era privită de Iehova ca o insultă la adresa sa. Ipocrizia lor l-a determinat pe Iehova să spună: „M-am dezgustat de tămâie!“ (Isaia 1:13, 15). Nepăsarea israeliţilor faţă de instrucţiunile legate de închinarea la Iehova a mers până acolo încât ei au închis templul şi au ars tămâie pe alte altare (2 Cronici 28:24, 25). Mai târziu, tămâia sfântă a fost folosită chiar şi în închinarea pervertită la dumnezei falşi. Astfel de practici l-au revoltat pe Iehova. — Ezechiel 16:2, 17, 18.

Tămâia şi primii creştini

Legământul Legii, inclusiv porunca dată preoţilor de a arde tămâie sfântă, a luat sfârşit când Cristos a inaugurat noul legământ în anul 33 e.n. (Coloseni 2:14). Nu există nici o dovadă că primii creştini ar fi ars tămâie în scopuri religioase. În acest sens, în Cyclopedia de McClintock şi Strong se spune: „În mod sigur, tămâia nu era folosită [de primii creştini]. De fapt, arderea ei era o dovadă de păgânism. . . . Câteva boabe de tămâie aruncate de un credincios pe un altar păgân constituia un act de închinare“.

De asemenea, primii creştini au refuzat să ardă tămâie în semn de recunoaştere a „divinităţii“ împăratului roman, chiar dacă acest lucru i-ar fi putut costa viaţa (Luca 4:8; 1 Corinteni 10:14, 20). Având în vedere că, în acele vremuri, tămâia era folosită în scop idolatru, nu e de mirare că primii creştini nu se implicau nici măcar în comerţul cu tămâie.

Arderea tămâiei azi

Cum este folosită tămâia în prezent? În multe biserici ale creştinătăţii, tămâia este folosită la ceremonii şi la liturghii. La popoarele asiatice, multe familii ard tămâie în temple sau în faţa altarelor casei în cinstea zeilor şi pentru ocrotirea celor morţi. În slujbele religioase, tămâia a fost şi este folosită pentru tămâiere, vindecare, purificare şi ocrotire.

Tămâia a ajuns să fie folosită din nou chiar şi de cei care nu se consideră membrii ai unei  religii. Unii ard tămâie când practică meditaţia. Un manual recomandă folosirea tămâiei pentru a ajunge la „nivele ascunse ale minţii“ şi pentru a dobândi „energii“ de dincolo de lumea fizică. De asemenea, pentru a găsi soluţii la problemele vieţii, manualul propune ritualuri de ardere a tămâiei care să-i aducă în legătură cu „fiinţe supranaturale“. Sunt aceste practici potrivite pentru creştini?

Iehova îi condamnă cu fermitate pe toţi cei care încearcă să amestece practicile religioase false cu închinarea adevărată. Apostolul Pavel a citat un pasaj din profeţia lui Isaia şi l-a aplicat la creştini, îndemnându-i să se păzească de influenţa necurată a religiei false. El a scris: „«De aceea, ieşiţi din mijlocul lor şi separaţi-vă, zice Iehova, şi încetaţi să mai atingeţi lucrul necurat»; «şi eu vă voi primi»“ (2 Corinteni 6:17; Isaia 52:11). Adevăraţii creştini au grijă să evite orice lucru care are legătură cu închinarea falsă sau cu ocultismul. — Ioan 4:24.

Întrucât tămâia este folosită în ceremoniile religioase şi în spiritism, înseamnă oare că este întotdeauna greşit să se ardă tămâie? Nu neapărat. Poate că o persoană doreşte să ardă tămâie în locuinţa sa doar pentru că îi place parfumul pe care îl emană (Proverbele 27:9, NW). Dar chiar şi în acest caz, creştinul trebuie să ţină cont de câţiva factori. Asociază oamenii din comunitatea lui folosirea tămâiei cu o practică religioasă falsă? Este tămâia asociată adesea în zona unde locuieşte cu ritualuri spiritiste? Sau este folosită în scopuri care nu au nici o legătură cu religia?

Când decide dacă să ardă sau nu tămâie, un creştin trebuie să ţină cont de propria sa conştiinţă, precum şi de sentimentele altora (1 Corinteni 10:29). În acest caz se aplică cuvintele apostolului Pavel adresate romanilor. El a scris: „Să urmărim lucrurile care contribuie la pace şi lucrurile care servesc la zidire reciprocă. Încetaţi să mai dărâmaţi lucrarea lui Dumnezeu din cauza unui aliment. Este adevărat, toate lucrurile sunt curate, dar este dăunător pentru om să mănânce cu o ocazie de poticnire. Este bine să nu mănânci carne sau să bei vin sau să faci vreun lucru în care se poticneşte fratele tău“. — Romani 14:19–21.

Rugăciuni ‘pregătite ca tămâia’

Israeliţii considerau ofranda de tămâie un simbol potrivit al rugăciunilor care sunt ascultate de Dumnezeu. Iată de ce psalmistul David i-a spus lui Iehova într-o cântare: „Fie ca rugăciunea mea să fie pregătită ca tămâia înaintea ta“. — Psalmul 141:2, NW.

Pentru israeliţii fideli, ofranda de tămâie nu era un ritual fără sens. Ei aveau mare grijă să pregătească şi să ardă tămâia în modul stabilit de Iehova. Creştinii de azi nu folosesc tămâie propriu-zisă, ci adresează rugăciuni care reflectă apreciere şi respect profund pentru Tatăl ceresc. Asemenea tămâiei frumos-mirositoare oferite de preoţii de la templu, Cuvântul lui Dumnezeu ne asigură: „Rugăciunea celor drepţi Îi este plăcută“. — Proverbele 15:8.

[Legenda ilustraţiilor de la pagina 29]

Tămâia arsă la tabernacol şi în templu era sacră

[Legenda fotografiei de la pagina 30]

Este potrivită pentru creştini practica meditaţiei însoţite de arderea de tămâie?