Scuzele: cheia restabilirii păcii

„SCUZELE au o mare putere. Ele aplanează conflictele fără să se apeleze la violenţă, restabilesc relaţiile dintre naţiuni, permit guvernelor să admită starea nefericită a cetăţenilor şi echilibrează relaţiile interumane“, a scris Deborah Tannen, autoarea unui best-seller şi sociolingvistă la Universitatea Georgetown din Washington, D.C.

Biblia susţine că scuzele sincere sunt, în general, o modalitate eficientă de a restabili bunele relaţii cu cineva. De exemplu, în parabola lui Isus despre fiul risipitor, când fiul s-a întors acasă şi l-a rugat din inimă pe tatăl său să-l ierte, acesta a manifestat multă bunăvoinţă şi a fost dispus să-l primească înapoi (Luca 15:17–24). Într-adevăr, nu ar trebui niciodată să ne lăsăm stăpâniţi de mândrie, astfel încât să nu ne cerem scuze şi să nu depunem eforturi pentru a fi iertaţi. Cu siguranţă, celor umili nu le este greu să-şi ceară iertare.

Puterea scuzelor

Abigail, o femeie înţeleaptă din Israelul antic, constituie un exemplu în ce priveşte puterea pe care o au scuzele, chiar dacă ea a cerut iertare pentru o greşeală făcută de soţul ei. În timp ce locuia în deşert, David, care a devenit mai târziu regele Israelului, împreună cu oamenii săi au păzit turmele lui Nabal, soţul lui Abigail. Cu toate acestea, când tinerii lui David i-au cerut lui Nabal pâine şi apă, el i-a insultat şi i-a izgonit. David s-a înfuriat şi a pornit împreună cu 400 de oameni împotriva lui Nabal şi a casei lui. Aflând despre cele întâmplate, Abigail a ieşit în  întâmpinarea lui David. Când l-a văzut, s-a aruncat cu faţa la pământ la picioarele lui şi a spus: „Peste mine, domnul meu, peste mine să fie nelegiuirea; dar îngăduie slujitoarei tale să-ţi vorbească la urechi şi ascultă cuvintele slujitoarei tale“. Apoi, Abigail i-a explicat lui David cum stăteau lucrurile şi i-a dat în dar alimente şi băutură. Atunci el a zis: „Suie-te în pace acasă; vezi că ţi-am ascultat glasul şi te-am primit bine“. — 1 Samuel 25:2–35.

Datorită atitudinii umile a lui Abigail şi scuzelor ei pentru purtarea necuviincioasă a lui Nabal, casa ei a fost cruţată. David chiar i-a mulţumit că l-a oprit să verse sânge. Deşi nu Abigail a fost cea care i-a tratat cu răutate pe David şi pe oamenii lui, ea şi-a asumat vina familiei ei şi a făcut pace cu David.

Apostolul Pavel este alt exemplu de persoană care a ştiut când să-şi ceară scuze. Odată, el a trebuit să se apere înaintea Sanhedrinului, curtea supremă iudaică. Înfuriat la auzul cuvintelor sincere ale lui Pavel, marele preot Anania le-a ordonat celor care stăteau lângă apostol să-l lovească peste gură. Atunci Pavel i-a zis: „Te va lovi Dumnezeu, perete văruit. Tu şezi ca să mă judeci conform Legii şi, în acelaşi timp, transgresând Legea, porunceşti să fiu lovit?“ Când cei de faţă l-au acuzat pe Pavel că-l insultase pe marele preot, apostolul şi-a recunoscut imediat greşeala şi a spus: „Fraţilor, n-am ştiut că era marele preot. Căci este scris: «Să nu vorbeşti injurios despre un conducător al poporului tău»“. — Faptele 23:1–5.

Pavel avea dreptate când a afirmat că cel numit ca judecător nu trebuie să recurgă la violenţă. Cu toate acestea, el şi-a cerut scuze că, fără să-şi dea seama, i-a adresat marelui preot cuvinte care puteau fi considerate lipsite de respect. * Procedând astfel, el i-a făcut pe membrii Sanhedrinului receptivi la ceea ce avea să le spună. Cunoscând diferenţele de opinii dintre membrii curţii, el le-a spus că era judecat pentru credinţa sa în înviere. Aceasta a dat naştere la o mare disensiune, fariseii ţinându-i partea lui Pavel. — Faptele 23:6–10.

Ce putem învăţa din aceste două exemple biblice? În ambele cazuri, regretele sincere au deschis calea comunicării. Aşadar, scuzele ne pot ajuta să facem pace. Într-adevăr, dacă ne recunoaştem greşelile şi ne cerem scuze pentru răul cauzat, putem pune bazele unui dialog constructiv.

„Dar n-am greşit cu nimic“

Când aflăm că o persoană s-a simţit jignită din cauza unor cuvinte sau acţiuni ale noastre, probabil că ne gândim că este nerezonabilă sau hipersensibilă. Cu toate acestea, Isus Cristos i-a sfătuit pe discipolii săi: „Dacă îţi aduci deci darul la altar şi acolo îţi aminteşti că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo, în faţa altarului, şi pleacă; fă mai întâi pace cu fratele tău şi apoi, când te vei fi întors, oferă-ţi darul“. — Matei 5:23, 24.

 De exemplu, un frate creştin s-ar putea să considere că am greşit împotriva lui. Isus spune că într-o astfel de situaţie, indiferent dacă noi considerăm că am făcut sau nu ceva greşit, trebuie să mergem şi ‘să facem pace cu fratele nostru’. Potrivit textului grecesc, cuvântul folosit de Isus aici ‘se referă la concesii reciproce după o stare de animozitate reciprocă’ (Vine’s Expository Dictionary of Old and New Testament Words). Într-adevăr, când relaţiile dintre doi oameni sunt tensionate, s-ar putea ca amândoi să aibă o parte de vină, întrucât ambii sunt imperfecţi şi înclinaţi să greşească. De obicei, este nevoie ca amândoi să cedeze.

Nu e atât de important să se stabilească vinovatul cât e de important ca una dintre părţi să ia iniţiativa de a restabili pacea. Apostolul Pavel i-a corectat pe creştinii din Corint când a observat că aceştia apelau la tribunale laice pentru a rezolva unele neînţelegeri personale pe care le aveau cu colaboratorii lor în credinţă, cum ar fi neînţelegerile de natură financiară. Iată ce le-a zis el: „De ce nu vă lăsaţi mai degrabă nedreptăţiţi? De ce nu vă lăsaţi mai degrabă păgubiţi?“ (1 Corinteni 6:7). Deşi intenţia lui Pavel era aceea de a-i convinge pe colaboratorii săi creştini să nu apeleze la tribunalele laice pentru a-şi rezolva neînţelegerile, principiul care transpare de aici este clar: Pacea dintre creştini este mult mai importantă decât stabilirea vinovatului. Păstrând bine în minte acest principiu, ne va fi mai uşor să ne cerem iertare pentru o greşeală pe care cineva consideră că am făcut-o împotriva lui.

Trebuie să fim sinceri

Unii însă fac abuz de formule care exprimă regretul. De exemplu, în limba japoneză, cuvântul sumimasen, o formulă obişnuită de regret, este rostit de o sumedenie de ori. Cineva îl poate folosi chiar şi pentru a-şi manifesta recunoştinţa, exprimându-şi părerea de rău că nu a reuşit să-i răspundă în acelaşi mod unei persoane care i-a făcut un serviciu. Întrucât acest cuvânt are numeroase sensuri, unii consideră că este folosit prea mult şi pun la îndoială sinceritatea celor care-l rostesc. Şi în alte culturi se pare că se abuzează de formule de regret.

Indiferent în ce limbă am vorbi, este important să fim sinceri când ne cerem scuze. Cuvintele pe care le folosim şi tonul vocii trebuie să arate că regretăm în mod sincer greşeala. În Predica de pe munte, Isus Cristos i-a învăţat pe discipolii săi următoarele: „Cuvântul vostru Da să însemne Da, Nu al vostru, Nu; căci ceea ce este în plus faţă de acestea vine de la cel rău“ (Matei 5:37). Când vă cereţi scuze, faceţi-o cu toată sinceritatea! Să exemplificăm: Într-un aeroport, un bărbat care aşteaptă să-i vină rândul la check-in îşi cere scuze când o loveşte cu valiza pe doamna din spatele lui. Câteva minute mai târziu, când toţi cei ce stau la rând fac un pas înainte, el o loveşte din nou pe doamnă. Încă o dată bărbatul îşi cere politicos scuze. Însă, când povestea se repetă, însoţitorul doamnei îi spune că, dacă într-adevăr îi pare rău, ar trebui să fie mai atent altă dată. Bineînţeles, scuzele sincere trebuie să fie însoţite de hotărârea de a nu repeta greşeala.

Dacă suntem sinceri, când ne vom cere scuze vom recunoaşte că am greşit, ne vom strădui să obţinem iertarea şi vom încerca să reparăm greşeala în măsura în care este posibil. La rândul lui, cel care a fost ofensat ar trebui să fie dispus să-l ierte pe cel care i-a greşit şi îşi exprimă părerea de rău (Matei 18:21, 22; Marcu 11:25; Efeseni 4:32; Coloseni 3:13). Întrucât ambele persoane implicate sunt imperfecte, împăcarea nu este întotdeauna un lucru uşor. Cu toate acestea, scuzele contribuie mult la restabilirea păcii.

Când este nepotrivit să ne cerem scuze

Deşi exprimările de regret şi de părere de rău calmează spiritele şi promovează pacea, o persoană înţeleaptă nu le foloseşte în situaţii în care acestea nu se cuvin. Să ne gândim, de exemplu, la chestiunea integrităţii noastre faţă de Dumnezeu. Când a fost pe pământ, Isus Cristos „s-a umilit şi a devenit ascultător până la  moarte, da, moarte pe un stâlp de tortură“ (Filipeni 2:8). Totuşi, el nu şi-a cerut scuze pentru convingerile lui ca să-şi uşureze suferinţa. În plus, Isus nu s-a scuzat când marele preot i-a cerut: „Pe Dumnezeul cel viu îţi cer sub jurământ să ne spui dacă tu eşti Cristosul, Fiul lui Dumnezeu!“ În loc să îngaime cu timiditate câteva cuvinte ca să se scuze, Isus a răspuns curajos: „Tu însuţi ai spus-o. Totuşi, eu vă zic: De acum înainte îl veţi vedea pe Fiul omului şezând la dreapta puterii şi venind pe norii cerului“ (Matei 26:63, 64). Isus nu s-a gândit niciodată să renunţe la integritatea faţă de Tatăl său, Iehova Dumnezeu, pentru a rămâne în relaţii paşnice cu marele preot.

Creştinii trebuie să-i respecte şi să-i onoreze pe cei cu autoritate. Cu toate acestea, ei nu trebuie să-şi ceară scuze pentru ascultarea lor faţă de Dumnezeu sau pentru iubirea faţă de fraţi. — Matei 28:19, 20; Romani 13:5–7.

Nici o piedică în calea păcii

În prezent, din cauza păcatului şi a imperfecţiunii moştenite de la strămoşul nostru Adam, facem multe greşeli (Romani 5:12; 1 Ioan 1:10). Deoarece s-a răzvrătit împotriva Creatorului, Adam a ajuns păcătos. La început însă, Adam şi Eva au fost perfecţi şi fără păcat, iar Dumnezeu a promis că va readuce omenirea la acea stare de perfecţiune. El va înlătura păcatul şi toate efectele lui. — 1 Corinteni 15:56, 57.

Gândiţi-vă ce va însemna aceasta! Când ne-a sfătuit cu privire la folosirea limbii, Iacov, un frate vitreg al lui Isus, a spus: „Dacă cineva nu se poticneşte în cuvânt, este un om perfect, capabil de asemenea să-şi ţină în frâu tot corpul“ (Iacov 3:2). Un om perfect îşi poate controla limba în aşa fel încât să nu mai fie nevoie să îşi ceară scuze pentru folosirea ei greşită. El este ‘capabil să-şi ţină în frâu tot corpul’. Ce minunat va fi când vom deveni perfecţi! Atunci nu va exista nici o piedică în calea păcii dintre oameni. Până atunci însă, dacă ne vom cere în mod potrivit şi cu sinceritate scuze pentru o greşeală comisă, vom contribui mult la restabilirea păcii.

[Notă de subsol]

^ par. 8 Este posibil ca, din cauza vederii sale slabe, Pavel să nu-l fi recunoscut pe marele preot.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 5]

Ce putem învăţa din exemplul lui Pavel?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 7]

Când toţi oamenii vor fi perfecţi, nu va exista nici o piedică în calea păcii