Dumnezeu acceptă oameni din toate naţiunile

CU OCAZIA primei sale vizite în Mali, John a fost mişcat de ospitalitatea şi căldura manifestate de Mamadou şi familia lui. Aşezat pe pământ şi mâncând cu stângăcie din acelaşi castron cu gazdele, el se întreba care ar fi cea mai bună modalitate de a le oferi acestora cel mai preţios dar — vestea bună despre Regat conţinută de Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia. Cu toate că ştia franceza, o limbă vorbită în Mali, John se întreba cum putea să abordeze o familie care avea o religie şi un mod de gândire total diferite.

Nu este de mirare că John şi-a amintit de relatarea biblică despre oraşul Babel. Aici Dumnezeu le-a încurcat oamenilor răzvrătiţi limba (Geneza 11:1–9). Drept urmare, populaţii de diferite limbi şi religii şi cu un mod de gândire diferit s-au împrăştiat în toate părţile pământului. În zilele noastre, când călătoriile şi migrările sunt ceva obişnuit, mulţi oameni se confruntă chiar în propria lor ţară cu aceeaşi problemă ca John: Cum să le împărtăşească speranţa lor bazată pe Biblie oamenilor din alte medii culturale?

Un exemplu din antichitate

Asemenea altor profeţi din Israel, Iona le-a vorbit mai întâi israeliţilor. Pe timpul când a profeţit el, în regatul apostat al celor zece triburi ale lui Israel se practicau în mod făţiş lucruri care-l dezonorau pe Dumnezeu (2 Împăraţi 14:23–25). Imaginaţi-vă reacţia lui Iona când a primit misiunea specială de a-şi părăsi ţara natală şi a merge în Asiria ca să le predice locuitorilor oraşului Ninive, oameni cu o cultură şi o religie diferite! Probabil că Iona nici măcar nu vorbea limba niniviţilor sau cel puţin nu o vorbea fluent. În orice caz, se pare că Iona a considerat că această încercare îl depăşea şi a fugit. — Iona 1:1–3.

Evident, Iona a trebuit să înveţe că Iehova Dumnezeu vede dincolo de aparenţe şi examinează inima (1 Samuel 16:7). După ce l-a salvat în mod miraculos pe Iona de la înec, Iehova i-a poruncit pentru a doua oară să le predice niniviţilor. Iona a ascultat şi, drept rezultat, niniviţii s-au căit. Însă Iona nu dobândise încă un punct de vedere corect. Dându-i un exemplu practic şi clar, Iehova l-a învăţat că trebuie să-şi schimbe atitudinea. Iehova l-a întrebat pe Iona: „Să nu-Mi fie milă de Ninive, cetatea cea mare, în care se află mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni, care nu ştiu să deosebească  dreapta de stânga lor?“ (Iona 4:5–11). Ce se poate spune despre noi astăzi? Cum îi putem ajuta pe oamenii care provin dintr-un alt mediu cultural?

Sunt acceptaţi samaritenii şi neevreii

În secolul I, Isus le-a poruncit continuatorilor săi să facă discipoli din oamenii tuturor naţiunilor (Matei 28:19). Dar nu le-a fost uşor. Discipolii lui Isus erau evrei şi, asemenea lui Iona, erau obişnuiţi să vorbească numai cu oameni din mediul şi cultura lor. Ei erau, probabil, influenţaţi de prejudecăţile din acele timpuri. Însă Iehova a dirijat lucrurile în aşa fel încât slujitorii lui să înţeleagă treptat care era voinţa sa cu privire la ei.

Primul pas a fost învingerea prejudecăţilor evreilor faţă de samariteni. Evreii nu aveau legături cu samaritenii. Dar Isus, prin felul în care a procedat în mai multe ocazii, a pregătit calea pentru ca vestea bună să fie acceptată de samariteni. Vorbindu-i unei femei samaritene, el a dovedit că era nepărtinitor (Ioan 4:7–26). Cu altă ocazie, folosindu-se de ilustrarea cu bunul samaritean, el i-a arătat unui evreu religios că şi neevreii puteau să manifeste iubire faţă de semeni (Luca 10:25–37). Când a sosit momentul ca Iehova să aducă samariteni în congregaţia creştină, Filip, Petru şi Ioan, toţi evrei de origine, le-au predicat locuitorilor Samariei, care au primit cu multă bucurie mesajul lor. — Faptele 8:4–8, 14–17.

Dacă evreilor creştini le-a fost greu să-i iubească pe samariteni, care erau de fapt rude mai îndepărtate ale evreilor, probabil că le-a fost şi mai greu să manifeste iubire faţă de semenii lor neevrei, sau păgâni, pe care îi dispreţuiau şi îi urau. Cu toate acestea, bariera dintre creştinii evrei şi neevrei a putut fi înlăturată după moartea lui Isus (Efeseni 2:13, 14). Pentru a-l ajuta pe Petru să accepte noile dispoziţii date de El, Iehova i-a spus într-o viziune: „Încetează să mai numeşti întinate lucrurile pe care Dumnezeu le-a curăţat“. Apoi, spiritul lui Iehova l-a condus la un neevreu pe nume Corneliu. Când Petru a înţeles punctul de vedere al lui Dumnezeu — şi anume că nu trebuie să-l considere pe acest om din naţiuni întinat, deoarece Dumnezeu îl curăţase —, a spus sub inspiraţie: „Cu certitudine, îmi dau seama că Dumnezeu nu este părtinitor, ci că, în orice naţiune, omul care se teme de el şi practică dreptatea este demn de a fi acceptat de el“ (Faptele 10:9–35). Cât de uimit a fost Petru când Dumnezeu a dovedit că i-a acceptat pe Corneliu şi pe familia acestuia revărsându-şi spiritul său sfânt asupra lor!

Pavel — un vas ales trimis la naţiuni

Ministerul lui Pavel constituie un exemplu remarcabil al modului progresiv în care i-a pregătit Iehova pe slujitorii săi pentru a iubi şi a ajuta tot felul de oameni. Cu ocazia convertirii lui Pavel, Isus a spus că acesta avea să slujească în calitate de vas ales pentru a duce numele Său  la naţiuni (Faptele 9:15). Apoi, Pavel a mers în Arabia, probabil pentru a medita la scopul lui Dumnezeu de a-l folosi ca să declare vestea bună naţiunilor. — Galateni 1:15–17.

În timpul primei sale călătorii misionare, Pavel le-a predicat cu zel neevreilor (Faptele 13:46–48). Iehova a binecuvântat activitatea lui Pavel, dovedind astfel că apostolul acţiona în armonie cu voinţa sa. Corectându-l plin de curaj pe Petru, care, evitând să se asocieze cu fraţii lui neevrei, se dovedise părtinitor, Pavel a demonstrat că a înţeles pe deplin punctul de vedere al lui Iehova. — Galateni 2:11–14.

Alte dovezi ale faptului că eforturile lui Pavel erau dirijate de Dumnezeu se pot observa în cea de-a doua călătorie misionară a sa, când spiritul sfânt l-a împiedicat să predice în Bitinia, o provincie romană (Faptele 16:7). Se pare că atunci nu era momentul potrivit. Însă, mai târziu, unii bitinieni au devenit creştini (1 Petru 1:1). În urma unei viziuni în care un macedonean îl implora spunând: „Treci în Macedonia şi ajută-ne“, Pavel a tras concluzia că trebuia să-şi schimbe ruta pe care mergea ca să declare vestea bună în acea provincie romană. — Faptele 16:9, 10.

Predicarea în Atena a constituit un adevărat test pentru flexibilitatea lui Pavel. Legea greacă şi cea romană interziceau închinarea la dumnezei străini şi ţinerea unor obiceiuri religioase noi. Iubirea de semeni l-a îndemnat pe Pavel să analizeze cu atenţie practicile lor religioase. În Atena, el a observat un altar pe care scria „Unui Dumnezeu necunoscut“. În lucrarea de mărturie, el a menţionat acest detaliu (Faptele 17:22, 23). Ce modalitate excelentă de a-şi face cunoscut mesajul într-un mod amabil şi plin de respect!

Cât de fericit trebuie să fi fost Pavel privind rezultatele lucrării efectuate de el ca apostol al naţiunilor! El a contribuit la înfiinţarea multor congregaţii alcătuite din creştini neevrei, cum ar fi cele din Corint, Filipi, Tesalonic şi din unele oraşe din Galatia. De asemenea, a ajutat femei şi bărbaţi credincioşi, ca Damaris, Dionisie, Sergius Paulus şi Tit. Ce privilegiu a fost pentru  el să vadă oameni care nu auziseră niciodată de Iehova şi care nici nu aveau cunoştinţe din Scripturi acceptând adevărul şi îmbrăţişând creştinismul! Iată ce a spus Pavel despre rolul pe care l-a jucat în ajutarea neevreilor să ajungă la cunoştinţa adevărului: „În felul acesta, într-adevăr, mi-am fixat ca obiectiv să nu anunţ vestea bună acolo unde Cristos fusese deja menţionat cu numele, . . . ci, aşa cum este scris: «Aceia cărora nu li s-a făcut nici un anunţ cu privire la el vor vedea, iar aceia care nu au auzit vor înţelege»“ (Romani 15:20, 21). Am putea participa şi noi la proclamarea veştii bune oamenilor din alte medii culturale?

Să ajutăm toate popoarele pământului

Solomon s-a rugat lui Iehova în legătură cu neisraeliţii care aveau să vină să se închine la templul din Ierusalim. El a cerut: „Ascultă-l din ceruri, din locul şederii Tale, şi dă străinului aceluia tot ce-Ţi va cere, pentru ca toate popoarele pământului să cunoască Numele Tău“ (1 Împăraţi 8:41–43, sublinierea noastră). În prezent, mii de vestitori ai Regatului din multe ţări se exprimă în mod asemănător. Ei întâlnesc oameni care, asemenea niniviţilor, „nu ştiu să deosebească dreapta de stânga lor“ în privinţa chestiunilor spirituale. Proclamatorii Regatului sunt dornici să ia parte la împlinirea profeţiilor despre strângerea închinătorilor adevăraţi din multe naţiuni. — Isaia 2:2, 3; Mica 4:1–3.

Atât oameni din creştinătate, cât şi oameni din alte religii acceptă mesajul plin de speranţă al Bibliei. De ce ar trebui să vă intereseze acest lucru? Faceţi-vă o autoexaminare sinceră. Dacă vă daţi seama că aveţi prejudecăţi adânc înrădăcinate, înlăturaţi-le cultivând iubirea. * Nu-i respingeţi pe cei pe care Dumnezeu îi acceptă. — Ioan 3:16.

Înainte de a vorbi cu oameni din alte medii culturale, faceţi cercetări. Familiarizaţi-vă cu convingerile, preocupările şi modul lor de a gândi; apoi căutaţi o bază comună. Manifestaţi bunătate şi compasiune faţă de alţii. Evitaţi disputele şi fiţi flexibili şi pozitivi (Luca 9:52–56). Procedând astfel, îi veţi fi plăcuţi lui Iehova, „care vrea ca orice fel de oameni să fie salvaţi şi să ajungă la o cunoştinţă exactă a adevărului“. — 1 Timotei 2:4.

Cât de încântaţi suntem deoarece congregaţiile noastre sunt formate din oameni ce provin din medii culturale diferite (Isaia 56:6, 7)! Şi cât de încurajator este să auzim nu numai nume ca Maria, Ion, Vasile şi Mihai, ci şi nume ca Mamadou, Jegan, Reza şi Chan! Într-adevăr, ni „s-a deschis o uşă largă care duce la activitate“ (1 Corinteni 16:9). Să ne folosim, aşadar, de orice ocazie ca să le adresăm şi altora invitaţia pe care ne-a făcut-o imparţialul nostru Dumnezeu, Iehova, de a accepta oameni din toate naţiunile!

[Notă de subsol]

^ par. 19 Vezi Treziţi-vă! din 8 iulie 1996, paginile 4–7, articolul „Bariere în calea comunicării“.

[Legenda ilustraţiilor de la pagina 23]

Dovedind flexibilitate, Pavel le-a împărtăşit vestea bună oamenilor de pretutindeni

. . . în Atena

. . . în Filipi

. . . în timp ce călătorea